21:2 David a raspuns preotului Ahimelec: Imparatul mi-a dat o porunca si mi-a zis: Nimeni sa nu stie nimic de pricina pentru care te trimit si de porunca pe care ti-am dat-o. Am hotarat un loc de intalnire cu oamenii mei.
Imparatul mi-a dat o porunca. Nu este nici o indoiala asupra faptului ca David a facut lui Ahimelec o prezentare cu totul gresita a faptelor. David a fost intr-un loc foarte periculos. El era atat de coplesit de turnura pe care o luasera evenimentele incat a fost greu pentru el sa vada incercarile in lumina dovezilor clare ale chemarii lui Dumnezeu si a purtarii Sale pline de grija. Daca fugea la Samuel, el putea pune in pericol viata acelui vulnerabil barbat. Daca se intorcea in caminul lui din Ghibea, prezenta lui putea sa provoace moartea sotiei sale. In sinceritatea sufletului sau, el a dorit sa-L intrebe pe Domnul, iar singurul loc la care se putea gandi, a fost cortul intalnirii din Nob. Avand in vedere ca Saul ceruse preotului sa fie prezent cu el in razboi, probabil ca David, capetenie peste
o mie (cap. 18,13), se oprise intai la Nob pentru ajutor inainte de a porni in drumurile lui.
Problema lui era acum de a face cercetari, fara ca sa-i spuna lui Ahimelec care era situatia reala. Din ceea ce Doeg i-a spus lui Saul, este evident ca preotul a intrebat pe Domnul pentru David (cap. 22,10) si ca Ahimelec a declarat ca nu cunostea situatia tulbure dintre Saul si ginerele sau (v. 14.15). David a gasit situatia de la Nob mult prea complicata datorita prezentei lui Doeg. Se parea ca toate sunt impotriva lui. El avea nevoie de ajutor si, in momentul ispitei, se parea ca singura cale de a-l obtine, fara sa-l expuna pe preot, era sa vorbeasca in asa fel, incat Ahimelec sa nu cunoasca adevaratul motiv al venirii lui. David a gresit ca a recurs la inselaciune (PP 656).
Faptul ca aici Biblia nu condamna duplicitatea lui David nu trebuie sa fie luat ca o justificare a faptei. Scripturile cer credinciosie stricta.
Din punctul de vedere al gandirii moderne, inselaciunea lui David ar putea fi usor de sustinut. Se spune ca la popoarele din Orientul Apropiat se credea – si in mare masura inca se mai crede – ca nu este o crima sa spui o minciuna pentru a salva o viata. Gabaonitii au recurs la o astfel de strategie si totusi vietile lor au fost crutate (Iosua 9,3-18). Desi Dumnezeu i-a acceptat pe oameni cu obiceiurile vremii, El a cautat sa-i ridice la un nivel mai inalt. El nu i-a lepadat, nu i-a parasit pentru o fapta ocazionala sau poate obisnuita in mediul in care traiau. Planul lui Dumnezeu era ca, pana la urma sa aduca o reforma in toate aceste privinte.
Desi David nu putea invoca ignoranta pentru fapta sa, Dumnezeu nu l-a parasit. Poate ca ar fi fost mai bine pentru el sa se fi dus la Samuel, care cunostea toata situatia. Dumnezeu are o mie de cai de iesire din dificultate. Daca David ar fi spus lui Ahimelec adevarul, preotul ar fi fost avertizat si ar fi putut sa scape de mana criminala a imparatului (vezi PP 656).
Am hotarat. Din punct de vedere gramatical, propozitia aceasta ar putea fi interpretata ca a fost spusa fie de Saul, fie de David. Poate ca David asezase pe oamenii sai aproape de drumul de rasarit, care ducea de la Ghibea la Betleem pentru a-i supraveghea pe slujbasii lui Saul in drumurile lor spre Betleem, ca sa-i dea de stire. O cunoastere a miscarilor acestor emisari ai lui Saul avea sa fie de mare valoare pentru David.