20:9 Ionatan i-a zis: Departe de tine gandul sa nu-ti dau de stire, daca voi afla ca pieirea ta este lucru hotarat din partea tatalui meu si ameninta sa te ajunga!
Pierirea... lucru hotarat. Ionatan simtea in inima lui ca David gresea in deductiile lui privitoare la atitudinea lui Saul. El parea sa creada ca, daca uneori Saul actiona ca un demon, aceasta se datora numai mintii lui tulburate. El putea sa contrazica deschis pe David, dar avand in vedere ca experienta afecta pe David in mod personal, el a fost gata sa respecte metoda prietenului sau de a preciza atitudinea lui Saul. Viitorul urma sa descopere adevarul si, la urma urmelor, nu putea fi nici o pierdere daca urmau metoda lui David.
In aceasta experienta se afla o invatatura de valoare. Oamenii nu au aceeasi mostenire genetica si aceleasi conditii de viata si prin urmare nu privesc la fel problemele vietii. Fiecare crede ca metoda lui, deosebita de a celorlalti, este cea corecta. Adesea urmarile sunt diferente de pareri, controverse si acuzatii reciproce. Sunt aruncate in toate directiile cuvinte usturatoare, care despart familii, prieteni si chiar pe cei care se iubesc. Egoismul se inalta, mandria nu cedeaza, fie ca se poate sau nu. Capitolul acesta prezinta un contrast izbitor intre felul de a lucra in astfel de situatii al lui Saul si al lui Ionatan. Saul, in tirania si inchistarea lui intoleranta, socotea ca trebuie sa fie cel dintai si ceea ce zicea el era corect si definitiv. Oricine n-ar fi fost de acord trebuia sa fie eliminat, indiferent de mijloacele folosite. Totusi propriul lui fiu a privit viata dintr-un unghi cu tot diferit. Pentru ce aceasta deosebire intre tata si fiu, cand ambii traisera in acelasi mediu si primisera acelasi tip de educatie? A luminat oare Dumnezeu o viata, iar pe alta, nu? S-a nascut oare Saul ca sa fie rau, iar fiul, prin contrast, ca sa aiba trasaturi nobile de caracter? Se cerea poporului sa-l accepte pe Saul cu toate excentricitatile lui?
Solutia la aceste intrebari se afla in cuvintele lui Pavel: ,,sunteti robii aceluia de care ascultati” (Romani 6,16). Din cauza alegerii facute, omul incredinteaza slujba sa, cugetele sale si supravegherea vietii sale fie unuia, fie altuia dintre cei doi stapani, doi conducatori care reprezinta doua standarde de viata diametral opuse. Poate ca Saul slujise eul tot timpul tineretii lui. Poate ca, in casa tatalui sau, el a fost un copil-problema, un bataus in mijlocul celorlalti, insa, ca si Iuda, un conducator innascut. Daca aceasta este adevarat, putem intelege usor nelinistea tatalui sau cand Saul se afla departe de casa, in cautarea magaritelor. Totusi, ungerea lui ca imparat reprezinta dovada deplina ca Dumnezeu l-a acceptat in ciuda defectelor si i-a dat o inima noua (cap. 10,6.9). Dar el a refuzat sa umble in lumina cerului. Pe de alta parte, Ionatan, fiul lui, a ales sa urmareasca alte interese decat pe cele personale. In prima parte a vietii, Ionatan, prin supunere plina de rugaciune fata de providenta lui Dumnezeu, dezvoltase treptat conduita care il va caracteriza in viata. Felul lui de a vedea lucrurile l-a facut sa accepte bucuros sugestia lui David. S-ar putea ca aceasta experienta, alaturi de altele sa fi fost in mintea lui David, cand, mai tarziu, canta: ,,Iata ce placut si ce dulce este sa locuiasca fratii impreuna” (Psalmul 133,1).