15:21 dar poporul a luat din prada oi si boi, ca parga din ceea ce trebuia nimicit cu desavarsire, ca sa le jertfeasca Domnului, Dumnezeului tau, la Ghilgal.
Parga din ceea ce trebuia nimicit cu desavarsire. Toata propozitia aceasta este din cuvantul ebraic cherem, ,,lucrurile consacrate”, ,,lucrurile dedicate”, ,,lucrurile blestemate” sau ,,lucrurile consacrate spre nimicire” (RSV). Cherem vine de la verbul charam, ,,a fi interzis folosirii comune”, ,,a consacra lui Dumnezeu”, ,,a extirpa”. Acan si-a insusit spre folosinta personala ,,lucrul blestemat” (cherem) (Iosua 7,1.11.13.15; comp. cu cap. 6,17.18), care cuprinde argint si aur (Iosua 7,21), pastrat pentru serviciul sanctuarului (Iosua 6,19). Faptul ca o persoana sau un lucru era ,,blestemat ,,sau consacrat” nu insemna in mod necesar ca el trebuia nimicit, ci numai ca, de el trebuia sa se dispuna in mod precis dupa instructiunile lui Dumnezeu. Spre deosebire de argint si aur, orice altceva din cetate trebuia sa fie cu desavarsire nimicit (Iosua 6,21),cu toate ca si ele fusesera ,,blestemate” sau pastrate ,,pentru Domnul” (Iosua 6,17). Acelasi cuvant ebraic cherem este folosit si ca daruri ,,consacrate” folosirii sacre (vezi Levitic 27,21.28.29; Numeri 18,14 etc.).
Declaratia lui Saul cu privire la ,,lucrurile care ar fi trebuit nimicite cu desavarsire” sau in mod literal ,,lucrurile devotate” primeste un inteles nou in lumina folosirii de catre Biblie a cuvantului ebraic tradus astfel. Samuel instruise pe Saul sa ,,nimiceasca cu desavarsire [charam] pe amaleciti si toate bunurile lor ucigandu-i. Ei nu era numai ,,dedicati”, ei erau ,,dedicati nimicirii”. Dupa cat s-ar parea, Saul a crezut ca era privilegiul lui de a hotari cum trebuia adusa la indeplinire porunca divina.
Fara indoiala ca Saul a spus adevarul atunci cand a zis ca ,,poporul” a dorit sa crute ce era mai bun din turme si cirezi. Lor nu le era ingaduit sa ia turmele si cirezile de la amaleciti pentru ei insisi. Dar puteau sa se imbogateasca prin inlocuirea animalelor de la amaleciti cu acelea ale lor, care altfel ar fi fost cerute spre a fi folosite ca jertfe (PP 629). Saul a aprobat pur si simplu sugestia ce i s-a facut, asumandu-si in felul acesta dreptul de a interpreta porunca lui Dumnezeu cum vedea el ca este potrivit. In ceea ce-l privea, el nu era interesat de vite. Fara indoiala ca din acestea el avea destule ca sadea si altora. Dar, daca avea sa se intoarca cu un imparat invins – pastrandu-l, dupa obiceiul vremii – el avea sa fie in masura sa prezinte inaintea intregului Israel dovada palpabila a ispravii lui de vitejie si avea sa-si sporeasca in mare masura prestigiul. Fara indoiala ca Saul a avut in plan o executare publica a lui Agag dupa prezentarea lui ca un exponat al priceperii lui ca luptator. Dar, instruit de Dumnezeul, Samuel a lipsit pe Saul de planuita demonstratie ,aducand el insusi la indeplinire executia.
Probabil ca Saul a gandit ca avea sa asculte de porunca lui Dumnezeu cu privire la vite si la imparat si, in acelasi timp, sa mareasca bogatia supusilor sai si propriul sau renume. El avea sa implineasca porunca lui Dumnezeu pe calea propriei lui alegeri. Pana la urma, atat imparatul cat si animalele aveau sa fie omorate, dar pana atunci el si poporul sau aveau sa profite de ele. In aceasta consta slabiciunea de caracter a lui Saul. Desi pretindea ca slujeste lui Dumnezeu, el slujea in realitate si in primul rand propriilor lui interese, iar la urma celor ale lui Dumnezeu. Chiar pentru motivul acesta este clar ca, trimitand pe Saul impotriva amalecitilor cu porunca de ,,a-i consacra” pe ei si toate bunurile lor, Dumnezeu a specificat mijloacele prin care ei sa fie consacrati”, si anume, moartea.
Saul a dat gres in aceasta importanta si finala punere la proba a caracterului. Chiar Samuel, care petrecuse noaptea in rugaciune catre Dumnezeu in favoarea lui Saul ca sentinta de lepadare sa se schimbe (PP 630), a fost cuprins de indignare cand a vazut dovada razvratirii lui Saul (PP 631). Pentru ca Saul Il lepadase pe Domnul, Cerul l-a parasit lasandu-l pe calea propriei lui alegeri, iar Samuel ,,nu s-a mai dus sa vada pe Saul pana in ziua mortii sale” (v. 35). Saul s-a descalificat complet ca imparat supunandu-se dorintelor poporului, punand asupra lor vina propriei lui hotarari rele si incercand sa-si asume onoarea care apartinea de fapt lui Dumnezeu.
La Ghilgal.. Desi nu era resedinta lui Saul, se pare ca Ghilgal a fost, in unele privinte, capitala in functie a monarhiei ebraice. Ea reprezenta asezarea primului cantonament al lui Israel dupa trecerea Iordanului (Iosua 4,19) si cartierul general pentru cucerirea Canaanului (Iosua 10,15 etc.). Aici a fost locul unde s-a adus la indeplinire impartirea tarii (Iosua 14,6 la 17,18). Cand cucerirea de la inceput a tarii a fost incheiata, cam dupa sase sau sapte ani de la trecerea Iordanului, chivotul a fost mutat de la Ghilgal la Silo (Iosua 18). Pe acea vreme, Iosua isi avea resedinta la ,,Timnat-Serah in muntele lui Efraim” (Iosua 19,49.50).
La Silo, serviciul sanctuarului a fost intrerupt cand chivotul a fost luat de filisteni (1 Samuel 4,11; Psalmul 78,60; PP 609), iar cetatea nimicita (vezi Ieremia 26,6.9). Mai tarziu, chivotul a fost dus inapoi, mai intai la Bet-Semes (1 Samuel 6,7-15) si apoi la Chiriat-Iearim (cap. 7,1), unde a ramas pana ce David l-a mutat la Ierusalim (2 Samuel 6,2-12; comp. cu Iosua 15,9.60). In felul acesta inchinarea la Dumnezeu a fost intr-un sens descentralizata, cu toate ca Samuel aducea jertfe in diferite locuri (PP 609), probabil inclusiv la Ghilgal (1 Samuel 7,16). Ghilgal a fost locul unde a adunat Samuel pe Israel ca sa confirme pe Saul ca imparat dupa biruinta acestuia de la Iabes din Galaad (1 Samuel 11,14.15). Tot aici au fost stransi luptatori pentru atacul asupra filistenilor din garnizoana de la Micmas (1 Samuel 13,4). Se poate ca cetatea aceasta sa fi fost si baza pentru campania impotriva amalecitilor, asa cum se lasa sa se inteleaga din propunerea lui Saul de a se intoarce acolo pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu.