1:11 Ea a facut o juruinta, si a zis: Doamne, Dumnezeul ostirilor! Daca vei binevoi sa cauti spre intristarea roabei Tale, daca-Ti vei aduce aminte de mine si nu vei uita pe roaba Ta, si daca vei da roabei Tale un copil de parte barbateasca, il voi inchina Domnului pentru toate zilele vietii lui, si brici nu va trece peste capul lui.
Il voi inchina Domnului. Acceptarea de catre Ana a darului spiritual al lui Dumnezeu pentru ea in timpul sarbatorii a indemnat-o sa ceara un dar mai palpabil – un fiu – fagaduind ca un astfel de fiu va fi dat de indata inapoi Domnului, sfant si consacrat pentru El. Poate ca Domnul asteptase mult timp pentru o astfel de predare; El ar fi putut deschide mai inainte pantecele ei, dar era ea gata sa poarte raspunderea?
Intelepciunea lumeasca invata ca rugaciunea n-are importanta; ca nu poate avea loc un raspuns real la rugaciune, ca aceasta ar incalca legea naturala, si ca pur si simplu nu pot avea loc minuni. Este o parte din planul lui Dumnezeu de a acorda raspunsul la rugaciunea credintei, ceea ce altfel El n-ar acorda (GC, p. 525).
Pentru ce? Pentru ca este o parte a planului Cerului ca omul sa se supuna de bunavoie atat de deplin pentru umplerea si lucrarea Duhului Sfant cum a facut Hristos cand a fost pe pamant. In ceea ce-L priveste pe Dumnezeu, nu era necesar ca Avraam sa astepte 25 de ani pentru implinirea legamantului divin. Cand patriarhul a ajuns la punctul cand putea sa intre pe deplin in planul Cerului pentru el, Dumnezeu a putut sa schimbe toate greselile din trecut in punti de binecuvantare. Tot asa a fost si cu Ana.
Dar Dumnezeu n-a vorbit cu ea printr-un inger. El a folosit mijlocul stabilit al preotiei, chiar daca acesta era nedesavarsit si avea nevoie de transformare. Dumnezeu a recunoscut faptul ca dorinta naturala a Anei dupa un urmas a fost in cele din urma absorbita intr-un puternic entuziasm de a-I consacra Lui cel mai pretios dar, si El a raspuns la cererea ei prin Eli.