1:3 Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Hristos din morti, la o nadejde vie,
Binecuvantat. Gr. eulogetos, ,,vrednic de binecuvantare”, folosit in Noul Testament numai cu privire la Dumnezeu si la Domnul Isus Hristos. Acesta este un termen de adorare, prin care este recunoscuta desavarsirea insusirilor si a caracterului Lor. Cuvantul ,,elogiu” este derivat de la cuvantul grecesc inrudit, eulogia, ,,binecuvantare”.
Dumnezeu, Tatal Domnului nostru. Sau ,,Dumnezeu, Insusi Tatal Domnului nostru”. Prima Persoana a Dumnezeirii este in felul acesta scoasa in evidenta, bineinteles, din punctul de vedere al unirii dobandite si indisolubile dintre Domnul Hristos si natura umana (compara cu Romani 15,6; 2 Corinteni 1,3; Efeseni 1,3; vezi comentariul de la Luca 1,35). Termenul ,,Domnul” denota o mare demnitate si Il evidentiaza pe Domnul Hristos ca pe o Persoana careia omul Ii datoreaza supunere. Fiind divin si membru al Dumnezeirii, Domnul Isus Hristos este absolut egal cu Tatal, care este adesea numit prima Persoana a Dumnezeirii (vezi Nota Suplimentara de la Ioan 1).
Isus Hristos. Cele doua nume desemneaza atat natura umana a Domnului cat calitatea Lui
oficiala de a fi Cel Uns (vezi comentariul de la Matei 1,1).
Care. Acest pronume se refera la Dumnezeu Tatal.
Indurarea Sa cea mare. [,,Indurare imbelsugata”, KJV]. Sau ,,mare indurare”. Oferita omului nelimitat, indurarea lui Dumnezeu intruchipeaza grija Sa nemarginita pentru binele omului. Intensa Lui iubire pentru om e dincolo de orice calcul si de orice comparatie.
Ne-a nascut. Este o referire la nasterea din nou (vezi comentariul de la Ioan 3,3.5) sau la noua creatie (vezi comentariul de la Galateni 6,15).
Invierea lui Isus Hristos. Vezi comentariul de la Romani 1,4; 4,24.25; 1 Petru 3,21). Invierea Domnului Hristos scoate arata ca moartea a fost biruita pentru vesnicie. Ea a devenit sigiliul aprobarii lui Dumnezeu asupra lucrarii de ispasire a Domnului Isus Hristos. Hristos cel inviat este garantia viitorului vesnic al celor rascumparati.
La o nadejde vie. Nadejdea este marea forta care il cheama fara incetare pe crestin sa mearga inainte, biruind problemele vietii. Fara Domnul Hristos nu exista nadejde (Efeseni 2,12); cu El nadejdea este vie si dinamica. Paganismul nu poate oferi decat amagiri desarte. Petru vorbeste aici despre nadejdea interioara, care il tine pe crestin statornic atunci cand contempla sfarsitul calatoriei sale pe acest pamant si viitorul vesnic. Compara cu starea crestinului (Efeseni 2,11.12).