8:54 Cand a ispravit Solomon de spus Domnului toata rugaciunea aceasta si cererea aceasta, s-a sculat dinaintea altarului Domnului, unde ingenunchease, cu mainile intinse spre cer.
Cand a ispravit Rugaciunea. Solomon a inaltat cea mai remarcabila si cea mai miscatoare rugaciune. Ea cuprindea nu numai pe Israel, ci si pe strainii din departari; ea a fost atat pentru individ, cat si pentru popor, pentru generatiile inca nenascute, cat si pentru cei din curtile de atunci ale Templului, pentru cei credinciosi fata de cauza lui Dumnezeu, cat si pentru cei al caror picior se putea sa-i duca pe cai gresite. Intr-adevar, subiectul cel mai important al intregii rugaciuni este adanca si sincera ingrijorare pentru cei care aveau sa se gaseasca in cea mai mare nevoie de harul divin, acei care puteau pacatui impotriva Domnului si care vor avea nevoie sa fie adusi inapoi. O astfel de rugaciune putea sa vina numai dintr-o inima plina de compatimire si de iubire, o inima incalzita de mila si indurarea lui Dumnezeu. In aceste cuvinte ale lui Solomon nu exista nici un efort cu efecte retorice, nici o incercare de a se arata, nici o dorinta de a prezenta cuvinte care aveau sa primeasca aclamarea oamenilor, dar care sa nu ajunga la urechea lui Dumnezeu. Rugaciunea aceasta a fost sincera; ea venea de pe buzele unui barbat al lui Dumnezeu. Cand a fost ispravita, Domnul Si-a aratat aprobarea prin a doua neobisnuita aratare a puterii si maretiei – coborand foc din cer pentru a mistui jertfa si a umple Templul cu slava (2 Cronici 7,1-3).