8:50 iarta poporului Tau pacatele lui si toate faradelegile facute impotriva Ta; trezeste mila celor ce-i vor tine robi, ca sa se indure de ei,
Iarta poporului Tau. Aceasta rugaciune a lui Solomon, inaltata cu trei secole si jumatate inainte de Exil, se aseamana foarte mult cu rugaciunea lui Daniel, de pe vremea cand robia din Babilon se apropia de sfarsit (Daniel 9,2-19). Pe vremea cand sfintea Templul, parea ca este putina nevoie de o astfel de rugaciune. Dar cu o privire inspirata, Solomon a intrezarit ceasul cand, acel Templu splendid avea sa zaca in ruine, cand Tara Fagaduintei avea sa fie o tara a amaraciunii, si a tristetii, si copiii lui Israel aveau sa fie alungati intr-o tara straina. Este miscator faptul ca in ceasul celei mai mari glorii a lui Israel, Solomon a inaltat acelasi fel de rugaciune pe care Daniel a inaltat-o in ceasul celei mai mari rusini a natiunii lui. Era nevoie de ambele rugaciuni si ambele au fost ascultate. Prima n-a fost numai o rugaciune, ci a fost si o solie de avertizare care avea sa abata nenorocirea care urma sa fie adusa de faradelege. Cealalta avea sa se inalte spre Dumnezeul din ceruri care astepta doar o pocainta adevarata din partea poporului Sau, inainte de a ingadui intoarcerea lor din robie.