8:46 Cand vor pacatui impotriva Ta, caci nu este om care sa nu pacatuiasca, si Te vei mania impotriva lor si-i vei da in mana vrajmasului, care-i va duce robi intr-o tara vrajmasa, departata sau apropiata:
Cand vor pacatui. Aceasta este cererea de incheiere a lui Solomon. Cu o viziune aproape profetica, cugetele sale se indreapta spre o zi din viitor, cand din cauza pacatului, Israel avea sa fie parasit de Domnul si sa cada in maini straine, pentru a fi dusi intr-o tara straina. O astfel de posibilitate fusese prezisa de Moise (Deuteronom 28,45.49–52.63.64).
Care sa nu pacatuiasca. Cunoscand slabiciunea carnii, cunoscand ca nu exista om care sa nu pacatuiasca, in fata lui Solomon se ridica grava posibilitate ca Israel ar putea sa pacatuiasca atat de grav impotriva Domnului, incat prezenta Sa sa fie retrasa de la ei, iar ei aveau sa cada in maini vrajmase. El se roaga foarte staruitor ca Dumnezeu sa Isi aminteasca de ai Sai, intr-un astfel de ceas tragic. Ce interval scurt intre maretie si mormant! Templul terminat, Templul nimicit! O zi de glorie, o zi de blestem! Solomon, inaltandu-si glasul in cea mai staruitoare cerere catre Dumnezeu, ca aceasta casa sa fie locasul Domnului, pentru totdeauna, chiar in ceasul sfintirii, a inteles bine rezultatele tragice pe care le aduce pacatul. In conformitate cu aceasta, gasim in rugaciunea lui acest amestec de bucurie si intristare, de maretie si cenusa, de cinste si rusine. Rareori a mai fost inaltata o rugaciune pentru popor, cu sperante atat de inalte, rareori a fost pronuntata o rugaciune pentru oameni, cu un spirit atat de umilit, ca in acest ceas al sfintirii Templului lui Dumnezeu. Aceasta a fost o rugaciune a fagaduintei si a profetiei, a viziunilor gloriei divine si a josniciei omului pacatos.