8:11 Preotii n-au putut sa ramana acolo sa faca slujba, din pricina norului; caci slava Domnului umpluse Casa Domnului.
N-au putut sa ramana. Asa de mare a fost aceasta bogata slava a prezentei lui Dumnezeu, incat preotii care oficiau au fost obligati sa se retraga pentru un timp. Tot asa si atunci cand a fost ridicat prima data, cortul intalnirii, Moise n-a fost in stare sa intre din cauza slavei lui Dumnezeu care a umplut cortul cel sfant (Exod. 40,35). Cand Isaia a avut vedenia lui despre Dumnezeu, bogatia slavei divine a umplut Templul si Isaia s-a simtit pierdut din cauza ca venise atat de aproape de prezenta Domnului (Isaia 6,1-5). Tot asa si ucenicii lui Isus s-au inspaimantat cand i-a acoperit norul slavei lui Dumnezeu, pe Muntele schimbarii la fata (Luca 9,34). Pentru ce au oamenii astfel de reactii cand sunt in prezenta lui Dumnezeu? Aceasta este tocmai din cauza naturii lui Dumnezeu, a marimii si sfinteniei Lui, a starii Lui sublime si a grandorii Lui, a maiestatii si puterii Lui. Chiar si in prezenta marilor forte ale naturii, adesea oamenii stau cu veneratie. Dar Dumnezeul cerului este infinit de sfant, astfel ca omul pacatos nu se poate afla in prezenta Lui sublima si sa continue sa traiasca. Dumnezeu este ca un foc mistuitor de care omul nesfant nu se poate apropia fara sa fie nimicit.
Norul din templu, nu era Dumnezeu, ci era un mijloc prin care Domnul Si-a acoperit prezenta Sa, cu scopul ca omul sa nu fie mistuit. Atat de mare a fost slava divina cu ocazia sfintirii Templului, incat, in ciuda norului acoperitor, preotii care slujeau, au fost nevoiti sa se retraga in sfanta venerare. Poate ca a fost o constiinta a prezentei divine, asemanatoare cu aceea exprimata prin cuvintele de admiratie si preamarire ale lui David, cand chivotul a fost dus in cortul Domnului (1 Cronici 16,25.27.34).