21:1 Dupa aceste lucruri, iata ce s-a intamplat. Nabot, din Izreel, avea o vie la Izreel, langa casa lui Ahab, imparatul Samariei.
O vie. Cetatea lui Izreel se afla in Campia Esdraelonului, la nord de Muntele Gilboa. Era pe o spranceana cu stanca rapoasa, care cobora in panta spre nord si spre est. Deoarece viile in vechime par sa fi fost in partea de est a cetatii, probabil ca palatul lui Ahab se afla de aceeasi parte (vezi despre cap. 18:45), oferind o priveliste splendida spre intreaga vale a Iordanului.
Vezi o harta a Regatelor Iuda si Israel in timpul lui Ilie
21:2 Si Ahab a vorbit astfel lui Nabot: Da-mi mie via ta, sa fac din ea o gradina de verdeturi, caci este foarte aproape de casa mea. In locul ei iti voi da o vie mai buna, sau daca-ti vine mai bine, iti voi plati pretul ei in argint.
Ahab a vorbit astfel lui Nabot. Aceasta relatare da pe fata predispozitia lacoma, aroganta, egoista a imparatului si cruzimea rece si calculata a imparatesei.
21:3 Dar Nabot a raspuns lui Ahab: Sa ma fereasca Domnul sa-ti dau mostenirea parintilor mei!
Sa ma fereasca Domnul. Lui Nabot i se parea gresit sa se desparta de via Sa. Codul levitic prevedea ca ,,nici o mostenire a copiilor lui Israel sa nu treaca de la o semintie la alta”, ,,ci fiecare... sa se tina lipit de mostenirea semintiei parintilor lui” (Numeri 34:7-9). Daca din anumite motive, proprietatea era vanduta, erau reguli speciale stabilite care prevedeau reintoarcerea periodica la familiile proprietarilor originali (Levitic 25,13-28). Nabot a crezut ca este impotriva scopului spiritual al legii levitice ca el sa transfere mostenirea lui, imparatului.
21:4 Ahab a intrat in casa, trist si maniat, din pricina cuvintelor, pe care i le spusese Nabot din Izreel: Nu-ti voi da mostenirea parintilor mei! Si s-a culcat pe pat, si-a intors fata, si n-a mancat nimic.
Trist si maniat. Ahab se intorsese mai inainte acasa ,,trist si maniat”, dupa ce aflase ca procedeul lui cu Ben-Hadad n-a fost in acord cu scopul lui Dumnezeu (cap. 20,43). Nefiind in stare sa-si asigure via de care inima lui se legase, el a mers iarasi ,,trist si maniat” acasa. Atitudinea lui era ca aceea a unui copil rasfatat si egoist, care nu se intereseaza de nimic decat de sine insusi. Cand n-a putut merge pe calea proprie, el a devenit trist si maniat, a refuzat sa manance si s-a aruncat pe patul lui. Se parea ca intregul lui regat nu insemna nimic pentru el, atata timp cat nu poseda via lui Nabot.
21:5 Nevasta sa Izabela a venit la el, si i-a zis: Pentru ce iti este trista inima si nu mananci?
Verset ce nu a fost comentat.
21:6 El i-a raspuns: Am vorbit cu Nabot din Izreel, si i-am zis: Da-mi via ta pe pret de argint; sau, daca vrei, iti voi da o alta vie in locul ei. Dar el a zis: Nu pot sa-ti dau via mea!
Verset ce nu a fost comentat.
21:7 Atunci Izabela, nevasta lui, i-a zis: Oare nu domnesti tu acum peste Israel? Scoala-te, ia si mananca si fii cu inima vesela, caci eu iti voi da via lui Nabot din Izreel!
Nu domnesti tu acum peste Israel? Cuvintele Izabelei erau pline de amaraciune si dispret. Poate oare un om, care este stapanul regatului, sa admita ca el nu poate procura o mica portiune de teren? Este Ahab imparatul care sa-si ingaduie sa fie contrazis de un supus sarman de-al lui? Chestiunea putea fi rezolvata usor – ea insasi avea sa se ocupe de ea, sa-i arate cum se procedeaza in astfel cazuri.
21:8 Si ea a scris niste scrisori in numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab, si le-a trimis batranilor si dregatorilor care locuiau cu Nabot in cetatea lui.
Scrisori. Pentru Ahab era o chestiune fara importanta cum a facut rost Izabela de vie, atata timp cat aceasta era procurata. El nu a oprit-o sa scrie scrisori in numele sau, sa le pecetluiasca cu pecetea lui, fiind astfel raspunzator in egala masura cu ea pentru fapta cea lasa.
21:9 Iata ce a scris in aceste scrisori: Vestiti un post; puneti pe Nabot in fruntea poporului,
Un post. Acesta putea fi pentru a acoperi odioasa crima, cu haina sfinteniei religioase si spre a lasa sa se inteleaga ca fusese comis vreun pacat tainuit care, daca nu era ispasit, avea sa atraga razbunarea divina asupra intregii cetati. In felul acesta avea sa fie pregatita calea pentru falsa acuzatie si moarte a victimei.
Puneti pe Nabot. Nu pentru a fi onorat, ci pentru a fi judecat.
21:10 si puneti-i in fata doi oameni de nimic, care sa marturiseasca astfel impotriva lui: Tu ai blestemat pe Dumnezeu si pe imparatul! Apoi scoateti-l afara, improscati-l cu pietre, si sa moara.
Doi oameni. Doi oameni, in conformitate cu prevederile legale (Numeri 35:30; Deuteronom 17:6).
Oameni de nimic. (In engleza, fii ai lui Belial.) Fii ai nedreptatii, nulitatii, ai pacatului, mizerabili, josnici, de la care te puteai astepta la orice (vezi Judecatori 19:22; 20:13; 1Samuel 1:16; 2:12; 10:27; 25:17, 25; 30:22; 2Samuel 16:7; 20:1 etc.). Era destul de rau sa se stie ca, in poporul care marturisea ca e al lui Dumnezeu, se aflau si astfel de oameni.
21:11 Oamenii din cetatea lui Nabot, batranii si dregatorii care locuiau in cetate, au facut cum le spusese Izabela, dupa cum era scris in scrisorile pe care li le trimisese ea.
Dupa cum era scris. Consimtamantul dat atat de usor de acesti dregatori ai cetatii de a aduce la indeplinire acest complot odios este caracteristic celui mai rau despotism care poate fi gasit in Orient. Cuvantul imparatului era lege. Chiar si ucideri josnice aveau sa fie aduse la indeplinire sub pretentia dreptatii. Aceasta supunere la care erau asa de dispusi batranii si dregatorii inseamna o degradare morala a oamenilor.
21:12 Au vestit un post, si au pus pe Nabot in fruntea poporului.
Verset ce nu a fost comentat.
21:13 Cei doi oameni de nimic au venit si s-au asezat in fata lui; si acesti oameni rai au marturisit asa inaintea poporului, impotriva lui Nabot: Nabot a blestemat pe Dumnezeu si pe imparatul! Apoi l-au scos afara din cetate, l-au improscat cu pietre, si a murit.
L-au improscat cu pietre. Din 2 Regi 9,26, rezulta ca a fost ucis cu pietre nu numai Nabot, ci si fiii lui. Cand Acan a fost omorat, fiii si fiicele lui au fost ucisi cu pietre, impreuna cu el (Iosua 24:25). Inlaturand pe fiii lui Nabot din cale, nu avea sa mai fie nici un mostenitor care sa pretinda via. In felul acesta, crima a devenit indoit de odioasa.
21:14 Si au trimis sa spuna Izabelei: Nabot a fost improscat cu pietre, si a murit.
Verset ce nu a fost comentat.
21:15 Cand a auzit Izabela ca Nabot fusese improscat cu pietre si ca murise, a zis lui Ahab: Scoala-te si ia in stapanire via lui Nabot din Izreel, care n-a vrut sa ti-o dea pe pret de argint; caci Nabot nu mai traieste, a murit.
Ia in stapanire. Nabot era mort si fiii lui, impreuna cu el, astfel ca acum, toata proprietatea apartinea domeniului regal. Netinand seama de urmari, Ahab a pus de indata stapanire pe proprietate ca fiind a lui.
21:16 Ahab, auzind ca a murit Nabot, s-a sculat sa se pogoare la via lui Nabot din Izreel ca s-o ia in stapanire.
Verset ce nu a fost comentat.
21:17 Atunci cuvantul Domnului a vorbit lui Ilie, Tisbitul, astfel:
A vorbit lui Ilie. Izabela a crezut ca a aranjat totul perfect, dar ea n-a tinut seama si de Dumnezeu. Domnul din ceruri a vazut tot ce se intampla. Teribila crima a lui Ahab nu putea fi ingaduit sa treaca nemustrata. Ilie a fost trimis de Dumnezeu sa prezinte solia Lui. Cand Domnul are o lucrare de facut, El gaseste pe acei care sunt dispusi sa indeplineasca misiunea pentru El.
21:18 Scoala-te si pogoara-te inaintea lui Ahab, imparatul lui Israel la Samaria; iata-l, este in via lui Nabot, unde s-a pogorat s-o ia in stapanire.
Samaria. Nu este vorba de cetate, ci de districtul Samariei, ca si in cap. 13:32.
21:19 Sa-i spui: Asa vorbeste Domnul: Nu esti tu un ucigas si un hot? Si sa-i mai spui: Asa vorbeste Domnul: Chiar in locul unde au lins cainii sangele lui Nabot, vor linge cainii si sangele tau.
Nu esti tu un ucigas? La intalnirea dintre Ilie si Ahab nu trebuia sa aiba loc preliminarii politicoase. Profetul merge drept la tinta, atragand atentia la fapta atroce de brigandaj si ucidere, pentru care imparatul lui Israel si-a dat asentimentul. Lui Ahab nu i se da nici o ocazie de scuza sau subterfugiu – odioasa crima este de indata cunoscuta si imparatul este aratat a fi ceea ce este in realitate, un pradator fara rusine si un ucigas care omoara fara mila si apoi isi insuseste bunurile victimei sale.
Vor linge... si sangele tau. Sentinta a fost exceptional de dreapta. ,,Pentru ca ceea ce omul seamana, aceea va si secera.” (Galateni 6:7)
21:20 Ahab a zis lui Ilie: M-ai gasit, vrajmasule? Si el a raspuns: Te-am gasit, pentru ca te-ai vandut ca sa faci ce este rau inaintea Domnului.
M-ai gasit? Ceea ce a scos aceste cuvinte din gura lui Ahab a fost constiinta lui vinovata. Omul pe care dorea sa-l vada cel mai putin si l-a prins in flagrant delict cu nelegiuirea lui. Ilie nu era vrajmasul lui Ahab, ci prietenul lui. Cel mai rau vrajmas al lui Ahab era el insusi, iar Ilie incerca sa-l salveze de el insusi. Solia lui Dumnezeu, desi era o solie care condamna, era totusi amestecata cu har. Lui Ahab i s-a aratat teribila roada a semintei semanate atunci, dar ocazia pentru pocainta n-a fost retrasa.
21:21 Iata ce zice Domnul: Voi aduce nenorocirea peste tine; te voi matura, voi nimici pe oricine este al lui Ahab, fie rob, fie slobod in Israel,
Voi aduce nenorocirea. Vezi cele despre cap. 16:12.
21:22 si voi face casei tale cum am facut casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, si casei lui Baesa, fiul lui Ahia, pentru ca M-ai maniat si ai facut pe Israel sa pacatuiasca.
Cum am facut casei. In nimicirea casei lui Ieroboam, Ahab a avut o pilda care nu putea fi negata. Acea casa disparuse. Ea a pierit din cauza nelegiuirii. Ahab mergea pe aceeasi cale si avea sa aiba aceeasi soarta.
21:23 Domnul a vorbit si despre Izabela, si a zis: Cainii vor manca pe Izabela langa intaritura Izreelului.
Cainii. In Orient, cainii sunt gunoierii care mananca resturi de orice fel si, daca trupul Izabelei avea sa fie aruncat in strada, curand el avea sa fie consumat de cainii din apropiere.
21:24 Cine va muri in cetate din casa lui Ahab, va fi mancat de caini, iar cine va muri pe camp va fi mancat de pasarile cerului.
Cine va muri. Soarta care a fost prezisa pentru Izabela, era prezisa si pentru copiii ei.
21:25 N-a fost nimeni care sa se fi vandut pentru ca sa faca ce este rau inaintea Domnului, ca Ahab, pe care nevasta sa Izabela il atata la aceasta.
N-a fost nimeni... ca Ahab. Versetele 25 si 26 sunt o paranteza, prezentand motivele pentru teribila soarta care s-a abatut asupra casei lui Ahab.
Il atata. Pacatul era un foc care ardea in inima lui Ahab, dar Izabela se ingrijea ca flacara lui sa fie mereu atatata in asa fel ca el sa arda cu cea mai mare intensitate. Prin influenta Izabelei, Ahab a fost convins sa adopte inchinarea la Baal (cap. 16:31), sa ingaduie uciderea profetilor lui Dumnezeu (cap. 18:4), sa permita ca Ilie sa fie exilat (cap. 19:2) si, in cele din urma, sa ucida pe Nabot si sa-i ia tarina (cap. 21.7,15).
21:26 El a lucrat in chipul cel mai uracios, mergand dupa idoli, cum faceau Amoritii, pe care-i izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
Cum faceau amoritii. Cat de extrem de abominabile au fost practicile in legatura cu idolatria din vechime este inteles lamurit acum – datorita rezultatelor recentelor cercetari. Viciul si imoralitatea existau in formele cele mai josnice; exista cruzime si varsare de sange, inchinare la demoni, cu ritualuri dezgustatoare si degradante. Din cauza tuturor acestor lucruri, amoritii si alte popoare din Canaan au trebuit sa fie nimicite de pe fata pamantului. Cu toate acestea, Ahab s-a dedat la aceleasi practici abominabile.
21:27 Dupa ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab si-a rupt hainele, si-a pus un sac pe trup, si a postit: se culca cu sacul acesta, si mergea incet.
Dupa ce a auzit... Ahab. Ceea ce Ilie a prezentat cu privire la umblarea imparatului a fost un rechizitoriu teribil si cuvintele au cazut ca un pumnal, exact in adancul inimii lui. Acea inima nu era intru totul rea. Ea putea fi miscata. Ahab se vedea acum pe sine asa cum era in realitate si el a tremurat de teama, gandindu-se la soarta lui care avea sa vina.
Si-a rupt hainele. Sub severa condamnare a lui Ilie, Ahab s-a plecat in praf si s-a imbracat cu sac. Era un lucru ciudat pentru mandrul si tiranicul imparat sa se imbrace in hainele de jale si sa ia
o atitudine de penitent.
21:28 Si cuvantul Domnului a vorbit lui Ilie, Tisbitul, astfel:
Verset ce nu a fost comentat.
21:29 Ai vazut cum s-a smerit Ahab inaintea Mea? Pentru ca s-a smerit inaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea in timpul vietii lui; ci in timpul vietii fiului sau voi aduce nenorocirea casei lui!
Ahab s-a smerit. Ahab nu s-a imbracat in sac numai ca sa poata fi vazut de oameni, dar vazut de ei, el era vazut si de Dumnezeu. O astfel de umblare ar fi putut sa aiba o mare influenta asupra poporului, daca imparatul s-ar fi intors la Domnul mai la inceputul domniei lui. Ea ar fi putut aduce o mare redesteptare care s-ar fi raspandit in intreaga tara. Probabil ca pocainta a venit prea tarziu sau se poate ca ea a fost insuflata in mare masura de teama. Dar, oricum ar fi fost, Dumnezeu a vazut mustrarile de constiinta, chiar asa slabe cum au fost, si El n-a aplecat o ureche surda la remuscarile si durerea imparatului. Dumnezeu a luat seama la haina de sac si postul lui Ahab, dupa cum a luat seama si mai tarziu, la imbracamintea de sac si la postul imparatului si poporului din Ninive (Iona 3:5-10).
In timpul vietii lui. Anuntarea judecatii din partea cerului adesea este conditionata. Daca omul se pocaieste sincer, Dumnezeu iarta, iar judecata poate fi indepartata (Ieremia 18:7,8; Iona 3:4,5,10). Ahab a avut satisfactia sa afle ca judecata prezisa avea sa fie cel putin amanata pentru o vreme.
COMENTARII ELLEN G. WHITE
1–29PK 204–207
1 PK 204
2–8PK 205
9–11PK 206
17–21PK 206, 224
22–24PK 207
25 PK 204
25, 26 PK 115
27–29PK 207