2:1 David se apropia de clipa mortii, si a dat indrumari fiului sau Solomon, zicand:
David se apropia. Capitolul acesta continua relatarea capitolului precedent, cu aceleasi amanunte vii si stil limpede. Asa cum este redat in Cronici, raportul omite istorisirea despre insurectia lui Adonia si reda in schimb un raport despre marea adunare a tuturor ,,capeteniilor din Israel”, impreuna cu ,,preotii si levitii”, ,,capeteniile cetelor din slujba imparatului” si cu capeteniile intregii imparatii (1Cronici 23,1.2; cap. 28 si 29) pentru a face ,,a doua oara imparat pe Solomon” (cap. 29,22). Saul si David (1Samuel 11,14.15; 2Samuel 5,1-3) fusesera pusi deoparte pentru a doua oara ca imparati si asa s-a intamplat si cu Solomon. Prima lui ungere a fost in urma unei stiri venite in graba, o ocazie improvizata mai mult, care a aparut prin forta imprejurarilor. Cu acel prilej au putut fi prezenti doar putini din popor, cei din imediata apropiere. Astfel ca era numai potrivit sa aiba loc o a doua ceremonie, mai larga, cu participarea reprezentantilor intregii natiuni, intr-o manifestare solemna.
2:2 Eu plec pe calea pe care merge toata lumea. Intareste-te, si fii om!
Pe calea pe care merge toata lumea. Expresia aceasta ne aduce aminte de cuvintele lui Iosua (Iosua 23,14) de la final. Moartea nu face deosebire. Cei mai mari eroi de pe pamant isi ocupa locul alaturi de cei mai neinsemnati si toti merg impreuna intr-un mormant comun. Distinctiile lumesti sunt numai pentru o clipa si gloria imparatilor piere oriunde e stapana moartea.
Intareste-te. Gandurile lui David nu sunt cu privire la sine, ci la fiul sau, nu cu privire la trecut, ci la viitor. El vorbeste ca un tata iubitor, ca un ostas, ca un patriot si mai presus de toate ca un om care s-a dovedit a fi, in toate amanuntele, un imparat. El il indeamna pe Solomon sa fie tare atunci cand va lua asupra-si raspunderea conducerii, intocmai cum L-a indemnat Moise pe Iosua (Deuteronom 31,7) si cum Domnul Insusi il indemnase pe Iosua (Iosua 1,7).
Si fii om. In ciuda tineretii lui, Solomon era acum imparat si, ca atare, el trebuia sa se dovedeasca a fi om. El trebuie sa fie om deplin stapan pe sine si pe poporul sau, fara teama si mai presus de coruptie. El trebuia sa caute mai intai nu propriile lui interese, ci pe acelea ale poporului pe care fusese chemat sa-l slujeasca si pe Dumnezeu, al carui reprezentant era.
2:3 Pazeste poruncile Domnului, Dumnezeului tau, umbland in caile Lui, si pazind legile Lui, poruncile Lui, hotararile Lui si invataturile Lui, dupa cum este scris in legea lui Moise, ca sa izbutesti in tot ce vei face si ori incotro te vei intoarce,
Pazeste poruncile. Indemnul lui David catre Solomon a fost, inainte de toate, de natura religioasa. In primul rand, Solomon trebuia sa fie credincios lui Dumnezeu. Israelitii erau poporul lui Dumnezeu, iar Solomon urma sa domneasca peste ei ca un slujitor al Lui. Ultimele cuvinte ale lui David catre Solomon n-au fost atat de mult ale unui tata catre fiul sau cat ale unei capetenii din Israel, un stat teocratic, catre urmasul sau la tron, numit pe cale divina. Intregul discurs trebuie sa fie privit prin prisma aceasta. Ca imparat al lui Israel, Solomon avea sa fie pus ,,pe scaunul de domnie al imparatiei Domnului” (1Cronici 28,5). Cand a luat imparatia, el ,,a sezut pe scaunul de domnie al Domnului” (1Cronici 29,23). Israel era o natiune al carei imparat era Iehova si al carei domnitor omenesc era numai un slujbas si un reprezentant al Imparatului ceresc.
Umbland in caile Lui. Imparatul trebuia sa cunoasca toate caile Domnului si sa umble in ele nu numai pentru cel mai mare bine al sau , ci si ca o pilda pentru popor. Caile lui Dumnezeu erau cai ale dreptatii si pacii si aveau sa-i aduca fericire si prosperitate.
Pazind legile lui (engl. ,,statutes”). Reglementarile sunt prevederi ale legii. Dumnezeu a dat poporului poruncile Sale, apoi a prescris reguli pentru a arata in mod precis, in cazuri speciale, ce insemna ascultarea. Astfel de reglementari, hotarari si marturii se afla in legea lui Moise. Sunt oranduiri ceremoniale, reguli civile, legi ale sanatatii, precum si instructiuni morale.
Ca sa izbutesti. Toate legile lui Dumnezeu au fost date pentru folosul omului. Dumnezeu a pus pe copiii Sai sub lege, pentru ca a dorit sa-i vada fericiti si prosperi. Prescriptiile si poruncile Sale n-au fost date pentru ca sa-Si arate autoritatea suprema, ci pentru a asigura bunastarea si fericirea copiilor de pe pamant. Umbland in armonie cu legile cerului, omul gaseste bucuria, pacea, multumirea sufleteasca, sanatatea trupului si plinatatea vietii. Neascultarea de aceste legi atrage necazul, tulburarea, boala, necazul, durerea si moartea. Aceasta a fost aratat lamurit la inceputul istoriei lui Israel. Aceasta a fost aratat mereu de profeti chiar pana la sfarsit. ,,De veti voi si veti asculta, veti manca cele mai bune roade ale tarii; dar de nu veti voi si nu veti asculta, de sabie veti fi inghititi, caci gura Domnului a vorbit” (Isaia 1,19.20; compara cu Ieremia 7,5-7). Cand, in cele din urma, Israel a fost nimicit, a fost clar aratat ca motivul il constituia nesupunerea fata de poruncile lui Dumnezeu (2Regi 17,7-20).
2:4 si pentru ca Domnul sa implineasca urmatoarele cuvinte pe care le-a rostit pentru mine: Daca fiii tai vor lua seama la calea lor, umbland cu credinciosie inaintea Mea, din toata inima lor si din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodata de un urmas pe scaunul de domnie al lui Israel.
Pentru ca Domnul sa implineasca urmatoarele cuvinte pe care le-a rostit. Fagaduinta initiala a lui Dumnezeu a fost facuta lui David prin profetul Natan (2Samuel 7,11-17), iar mai tarziu, se pare ca direct lui David (Psalmul 89,3.4). Fagaduinta era ca imparatia si casa lui David aveau sa fie statornicite pentru totdeauna. Implinirea acestei profetii fata de copiii lui David era conditionata de continua ascultare de poruncile lui Dumnezeu (Psalmul 132,12). David ii aduce aminte lui Solomon aceste conditii,cu scopul de a-l incuraja sa fie credincios mereu si sa asculte de poruncile Domnului.
2:5 Stii ce mi-a facut Ioab, fiul Teruiei, ce a facut celor doua capetenii ale ostirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, si lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a omorat; a varsat in timp de pace sange de razboi, si a pus sangele de razboi pe cingatoarea cu care era incins la mijloc si pe incaltamintea din picioare.
Verset ce nu a fost comentat.
2:6 Fa dupa intelepciunea ta, si sa nu lasi ca perii lui cei albi sa se pogoare in pace in locuinta mortilor.
Fa dupa. Ioab omorase pe Abner (2Samuel 3,27-30). La acea vreme, David a facut cunoscut in mod clar faptul ca nu avea nici un amestec in aceasta crima si a anuntat ca, la timpul cuvenit, Domnul va rasplati ,,dupa rautatea lui celui ce a facut raul” (2Samuel 3,31-39). Ioab omorase si pe Amasa, pe care David tocmai il numise in locul lui Ioab (2Samuel 19,13; 20,8-10). Moartea acestor doi trebuia razbunata. Pe vremea cand au fost comise aceste crime, David nu era in postura sa-l pedepseasca pe Ioab, pentru ca acesta cunostea partea pe care o avusese David la omorarea lui Urie Hititul (1Samuel 11,14.25). Dar glasul dreptatii a cerut ca astfel de crime ca acelea comise de Ioab sa nu ramana nepedepsite. David nu vorbea ca un individ care fusese slujit din greu si credincios de unul pe care acum il condamna, ci ca un imparat teocratic, care poruncea ca Ioab sa fie pedepsit pentru crimele savarsite de un om ale maini erau curate si care nu datora nimic lui Ioab. Mai trebuie amintit ca Ioab era vinovat si de faptele pe care David nu le mentioneaza aici in mod expres, precum uciderea lui Absalom impotriva poruncii clare a imparatului (2Samuel 18,14.15) si recenta tradare, prin sprijinul acordat lui Adonia (1Regi 1,7), care fara indoiala ca inraise deja pe Solomon impotriva lui.
2:7 Sa te porti cu bunavointa cu fiii lui Barzilai, Galaaditul, si ei sa manance la masa cu tine; caci tot asa s-au purtat si ei cu mine, iesindu-mi inainte, cand fugeam de fratele tau Absalom.
Sa te porti cu bunavointa. Intr-un placut contrast este pomenirea de catre David a ospitalitatii lui Barzilai atunci cand el fugea de Absalom (2Samuel 19,31-39). A manca la masa imparatului insemna a primi ajutor din tezaurul imparatesc (2Samuel 9,7; 1Regi 18,19; Neemia 5,17). Barzilai avea un fiu numit Ghimham (2Samuel 19,37). Unii cred ca referirea lui Ieremia cu privire la ,,hanul lui Chimham” (Ieremia 41,27) aflat in apropiere de Betleem arata ca David daduse fiilor lui Barzilai o mostenire acolo din proprietatea care era a lui.
2:8 Iata ca ai langa tine pe Simei, fiul lui Ghera, Beniamitul, din Bahurim. El a rostit impotriva mea mari blesteme in ziua cand ma duceam la Mahanaim. Dar s-a pogorat inaintea mea la Iordan, si i-am jurat pe Domnul, zicand: Nu te voi omori cu sabia.
Simei. Omul acesta, care actionase ca un tradator fata de David, putea sa se dovedeasca o sursa de pericol pentru Solomon in acele vremuri tulburi (vezi v. 34-46).
2:9 Acum, tu sa nu-l lasi nepedepsit; caci esti un om intelept, si stii cum trebuie sa te porti cu el. Sa-i pogori perii albi insangerati in locuinta mortilor.
Verset ce nu a fost comentat.
2:10 David a adormit cu parintii lui, si a fost ingropat in cetatea lui David.
David a adormit. Raportul despre moartea lui David este foarte scurt. Raportul Cronicilor adauga numai: ,,a murit la o batranete fericita, satul de zile, de bogatie si de slava” (1Cronici 29,28).
A fost ingropat. Evident pe muntele Sion, pe pamant imparatesc, aproape de palatul sau (2Samuel 5,9). ,,Mormintele lui David”, criptele urmasilor lui David, sunt amintite de Neemia (Neemia 3,16) si probabil ca se aflau la sud de Templu (Ezechiel 43,7-9). Fara indoiala ca ele au fost sapate in stanca de la poalele Ierusalimului. Iosif Flavius raporteaza ca mormantul a fost jefuit pentru comorile lui de catre Hyrcanus, iar mai tarziu de catre Irod (Antiquities VII 15.3; XV 7.1). El a existat in vremurile Noului Testament (Fapte 2,29), dar locul exact este acum necunoscut. Asa numitele morminte ale imparatilor, despre care se credea odata ca reprezinta mausoleul imparatilor lui Iuda dateaza de fapt din secolul I d.Hr.
2:11 Vremea cat a imparatit David peste Israel a fost de patruzeci de ani: la Hebron a imparatit sapte ani, iar la Ierusalim a imparatit treizeci si trei de ani.
Sapte ani. Mai exact ,,sapte ani si sase luni” (2Samuel 5,5; 1Cronici 3,4).
2:12 Solomon a sezut pe scaunul de domnie al tatalui sau David, si imparatia lui s-a intarit foarte mult.
S-a intarit foarte mult. Compara cu v. 46 care, dupa ce aminteste de moartea lui Adonia, Ioab si Simei si de umilirea lui Abiatar, declara ca ,,imparatia s-a intarit in mainile lui Solomon”. Apare clar faptul ca in timpul primei parti a domniei lui Solomon au existat elemente de nemultumire si razvratire care amenintau stabilitatea tronului tanarului imparat. Solomon a actionat rapid si hotarat fata de aceste forte de agitatie si revolta si, ca urmare, imparatia s-a intarit sub domnia lui.
2:13 Adonia, fiul Haghitei, s-a dus la Bat-Seba, mama lui Solomon. Ea i-a zis: Vii cu ganduri pasnice? El a raspuns: Da.
Vii cu ganduri pasnice? Insasi aparitia pe scena a lui Adonia a dat nastere unei intrebari cu privire la intentiile sale. S-a impacat el cu soarta sa si era gata sa sprijine pe Solomon sau mai spera sa-si asigure imparatia prin tot felul mijloace?
2:14 Si a adaugat: Am sa-ti spun o vorba. Ea a zis: Vorbeste!
Verset ce nu a fost comentat.
2:15 Si el a zis: Stii ca imparatia era a mea, si ca tot Israelul isi indrepta privirile spre mine ca sa fiu imparat. Dar imparatia s-a intors, si a cazut fratelui meu, pentru ca Domnul i-a dat-o.
Imparatia era a mea. Referirea lui Adonia la nereusita lui incercare de a-si asigura tronul este dovada ca problema era inca foarte vie in inima lui.
Domnul i-a dat-o. In aparenta o pioasa acceptare a vointei divine, dar in realitate o straduinta ascunsa pentru a-si asigura, prin viclenie imparatia pe care n-a putut sa o obtina prin forta.
2:16 Acum iti cer un lucru: nu-ti intoarce fata! Ea i-a raspuns: Vorbeste!
Verset ce nu a fost comentat.
2:17 Si el a zis: Spune, te rog, imparatului Solomon caci nu se poate sa nu te asculte sa-mi dea de nevasta pe Abisag, Sunamita.
Sa-mi dea... pe Abisag. Putea foarte bine sa ceara imparatia. Adevarata povara a inimii lui nu era, probabil, dorinta romantica pentru frumoasa Abisag, ci imparatia pe care el spera s-o dobandeasca prin ea. In Orientul antic, sotiile unui imparat erau preluate de succesorul lui. Tot asa si David, cand a succedat lui Saul, a preluat sotiile lui (2Samuel 12,8). Absalom, in urma sfatului lui Ahitofel, a intrat la tiitoarele tatalui sau, in vazul intregului popor, facand in felul acesta un anunt public ca si-a asumat prerogativele tronului tatalui sau (2Samuel 16,20-22). Fara indoiala ca Abisag a fost considerata ultima sotie sau cel putin ultima tiitoare a lui David. Faptul ca Adonia cerea acum pe Abisag putea fi interpretat ca o pretentie asupra tronului. Totusi, in fata lui Bat-Seba, el a jucat rolul unui tanar devotat si pocait, impacat cu soarta lui, avand nevoie numai de tanara si frumoasa fata pentru a-i mangaia inima indurerata.
2:18 Bat-Seba a zis: Bine! voi vorbi imparatului pentru tine.
Voi vorbi... pentru tine. De ce a fost Bat-Seba dispusa sa vorbeasca imparatului pentru Adonia? L-a crezut ea sincer sau a vazut vicleniile lui, dar a consimtit la cererea lui, in speranta ca inima lui sa se poata linisti si in felul acesta imparatia sa fie si mai intarita pentru fiul ei?
2:19 Bat-Seba s-a dus la imparatul Solomon, sa-i vorbeasca pentru Adonia. Imparatul s-a sculat s-o intampine, s-a inchinat inaintea ei, si a sezut pe scaunul sau de domnie. Au pus un scaun pentru mama imparatului, si ea a sezut la dreapta lui.
S-a inchinat inaintea ei. Cinstea aratata de Solomon mamei sale a prilejuit un exemplu potrivit pentru poporul zilelor lui, intocmai cum este si pentru zilele noastre. La curtile din vechime, regina mama era adesea foarte onorata.
2:20 Apoi a zis: Am sa-ti fac o mica rugaminte: sa ma asculti! Si imparatul i-a zis: Cere, mama, caci te voi asculta.
Verset ce nu a fost comentat.
2:21 Ea a zis: Abisag, Sunamita, sa fie data de nevasta fratelui tau Adonia.
Verset ce nu a fost comentat.
2:22 Imparatul Solomon a raspuns mamei sale: Pentru ce ceri numai pe Abisag, Sunamita, pentru Adonia? Cere si imparatia pentru el caci este fratele meu mai mare decat mine pentru el, pentru preotul Abiatar, si pentru Ioab, fiul Teruiei.
Cere si imparatia. Poate ca Bat-Seba n-a vazut nimic periculos in cererea lui Adonia, dar Solomon a vazut imediat. Un eventual raspuns favorabil la cererea lui Adonia ar fi prilejuit o puternica incurajare a pretentiilor lui. Cei care erau adeptii lui ar fi avut o baza puternica pe care sa aseze pretentiile fratelui mai mare.
Pentru Abiatar. Cuvintele nu sunt clare, dar sensul este clar. Solomon isi arata dezgustul la vederea mamei lui, pentru ca si-a ingaduit sa fie atrasa intr-o situatie ca aceasta. Lucrurile erau deja destul de grave si fara ca ea sa mai vina in sprijinul eforturilor lui Adonia de a-si asigura tronul. La urma urmei, Adonia era fratele mai mare, multi ar fi socotit ca avea o pretentie indreptatita la tron. Si de partea lui erau doi dintre cei mai influenti barbati ai tarii, Abiatar, marele preot, si Ioab, capetenia ostirii, care-l ajutau si-l instigau pe orice cale posibila. Acum, mama imparatului si-a ingaduit sa fie atrasa in asa masura incat sa ceara, de fapt, nici mai mult, nici mai putin decat imparatia pentru fiul mai mare. De fapt, Solomon a spus: ,,De ce ceri numai pe Abisag, de ce nu ceri si imparatia? El este fratele meu mai mare si nu-i apartine lui de drept? Si ca dovada a pretentiilor lui, nu are de partea lui pe preotul Abiatar si pe Ioab ca sprijin al cauzei lui si ca dovada pentru toti ca el are intr-adevar drepturi?” Este clar ca Bat-Seba a inteles mustrarea necesara.
2:23 Atunci imparatul a jurat pe Domnul, zicand: Sa ma pedepseasca Dumnezeu cu toata asprimea, daca nu-l vor costa viata pe Adonia cuvintele acestea!
Daca nu-l vor costa viata. Cererea lui Adonia a fost echivalenta cu o tradare si ca atare vrednica de pedepsit cu moartea. Tanarul era un personaj periculos si nu trebuia sa i se ingaduie ca, prin comploturi, sa puna in pericol securitatea statului. Asa a rationat Solomon.
2:24 Acum, viu este Domnul, care m-a intarit si m-a suit pe scaunul de domnie al tatalui meu David, si care mi-a facut o casa, dupa fagaduinta Lui, ca astazi va muri Adonia!
Care m-a intarit. Planul lui Adonia era indreptat nu numai impotriva omului, ci si impotriva lui Dumnezeu. Domnul a fost cel care a asezat pe Solomon pe tron ca urmas al tatalui sau, David, dar acum, dupa toate aparentele, Adonia facea planuri sa intemeieze o dinastie prin unirea cu Abisag. Aceasta nu trebuia ingaduit. Conspiratia anterioara fusese iertata, dar aceasta noua incercare de rebeliune impotriva lui Dumnezeu nu mai putea fi trecuta cu vederea. Solomon era imparat prin alegerea lui de catre Dumnezeu, sezand pe tronul lui David care avea sa fie statornicit pentru totdeauna. Stiind ca ceea ce facea era in acord cu vointa Cerului, Solomon a hotarat printr-un juramant solemn ca Adonia sa fie omorat in acea zi.
2:25 Si imparatul Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l-a lovit; si Adonia a murit.
Verset ce nu a fost comentat.
2:26 Imparatul a zis apoi preotului Abiatar: Du-te la Anatot la mosiile tale, caci esti vrednic de moarte; dar nu te voi omori azi, pentru ca ai purtat chivotul Domnului Dumnezeu inaintea tatalui meu David, si pentru ca ai luat parte la toate suferintele tatalui meu.
Preotului Abiatar. Solomon nu era multumit cu jumatati de masura. Probabil ca el a banuit in mod corect ca in aceasta noua incercare de a-si asigura coroana Adonia avea complici, printre care si Abiatar.
La Anatot. Abiatar a capatat indurare din cauza indelungatei sale prietenii cu David in anii de incercare. In locul pierderii vietii sale, el avea sa fie scos din slujba sa si trimis acasa. Anatot era o cetate preoteasca in tinutul lui Beniamin (Iosua 21,17-19; 1Cronici 6,60). Cetatea se afla la 5 km nord-est de Ierusalim. Ea este cunoscuta ca locul de nastere al lui Ieremia (Ieremia 1,1; 32,7).
2:27 Astfel Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca sa implineasca cuvantul rostit de Domnul asupra casei lui Eli in Silo.
Ca sa se implineasca cuvantul. Profetia implinita era aceea din 1 Samuel 2,30-35; 3,1—14. Abiatar era un descendent al casei lui Eli si singurul supravietuitor al macelului fiilor lui Ahimelec infaptuit de catre Doeg (1Samuel 22,9-23; 23,6). Prin demiterea lui Abiatar, slujba de mare preot a trecut de la casa lui Itamar la casa lui Eleazar, fiul cel mare al lui Aaron, de care facea parte Tadoc (Numeri 25,11-13; 1Cronici 24,1-6). Pana aici, atat Abiatar, cat si Tadoc au slujit ca preoti, cu oarecare masuri de coordonare intre cei doi, timp in care cortul era la Gabaon in sarcina lui Tadoc, iar chivotul pe muntele Sionului in sarcina lui Abiatar. Dupa caderea in dizgratie a lui Abiatar, demnitatea slujbei de mare preot a trecut asupra lui Tadoc.
Nu trebuie sa se creada ca intentia lui Solomon de a umili pe Abiatar a fost numai cu scopul de a implini profetia. Actul sau a fost sugerat numai de meritele celui in cauza. Dumnezeu hotaraste, pentru ca El vede mai dinainte.
2:28 Vestea aceasta a ajuns pana la Ioab, care luase partea lui Adonia, macar ca nu luase partea lui Absalom. Si Ioab a fugit la cortul Domnului, si s-a apucat de coarnele altarului.
Verset ce nu a fost comentat.
2:29 Au dat de stire imparatului Solomon ca Ioab a fugit la cortul Domnului, si ca este la altar. Si Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicandu-i: Du-te si loveste-l!
Loveste-l. Dupa primirea stirii despre moartea lui Adonia, Ioab a fugit in sanctuar. Daca el sar fi simtit intru totul nevinovat de complicitate in recenta conspiratie, n-ar fi avut de ce sa-i fie frica. Cuvintele lui Solomon, prin care pronunta sentinta asupra lui, nu fac referire la nimic altceva decat la crimele amintite pe patul de moarte de catre David. Fara indoiala ca unul din motive a fost ca sanctuarul era refuzat in cazuri de crima cu voia (Exod 21,14). Legile impotriva varsarii de sange erau atat de stricte, incat este indoielnic daca un ucigas putea fi iertat dupa lege (Numeri 35,16-34; Deuteronom 19,11-13). Daca sentinta impotriva unui ucigas cu voia nu era adusa la indeplinire, tara urma sa poarte vinovatia sangelui (Numeri 35,33). Altarul oferea adapost numai pentru cei care ucideau fara voie, dar nu acesta era cazul lui Ioab. Cunoscand bine legea, el stia care-i era soarta. Cat era el de aspru si de indraznet soldat, ,,prea indraznet” chiar si pentru serverul razboinic David, batranul capitan si-a intampinat sentinta fara nici un cuvant de protest sau opozitie. El era vinovat de crime pentru care stia ca nu putea sa prezinte nici o aparare.
2:30 Benaia a ajuns la cortului Domnului, si a zis lui Ioab: Iesi! caci asa porunceste imparatul. Dar el a raspuns: Nu! vreau sa mor aici. Benaia a spus lucrul acesta imparatului, zicand: Asa a vorbit Ioab, si asa mi-a raspuns.
Verset ce nu a fost comentat.
2:31 Imparatul a zis lui Benaia: Fa cum a zis, loveste-l, si ingroapa-l; si ia astfel de peste mine si de peste casa tatalui meu sangele pe care l-a varsat Ioab fara temei.
Verset ce nu a fost comentat.
2:32 Domnul va face ca sangele lui sa cada asupra capului lui, pentru ca a lovit pe doi barbati mai drepti si mai buni decat el, si i-a ucis cu sabia, fara sa fi stiut tatal meu David: pe Abner, fiul lui Ner, capetenia ostirii lui Israel, si pe Amasa, fiul lui Ieter, capetenia ostirii lui Iuda.
Verset ce nu a fost comentat.
2:33 Sangele lor sa cada peste capul lui Ioab si peste capul urmasilor lui pentru totdeauna; dar David, samanta lui, casa lui si scaunul lui de domnie, sa aiba parte de pace pe vecie din partea Domnului.
Verset ce nu a fost comentat.
2:34 Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a suit, a lovit pe Ioab, si l-a omorat. El a fost ingropat in casa lui, in pustie.
Verset ce nu a fost comentat.
2:35 Imparatul a pus in fruntea ostirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, in locul lui Ioab, iar in locul lui Abiatar a pus pe preotul Tadoc.
Verset ce nu a fost comentat.
2:36 Imparatul a chemat pe Simei, si i-a zis: Zideste-ti o casa la Ierusalim: sa locuiesti in ea, si sa nu iesi din ea ca sa te duci intr-o parte sau alta.
Sa nu iesi. Situatia din interiorul imparatiei era de asa natura incat Solomon a socotit necesar sa tina sub supraveghere toate persoanele suspecte. Agitat, Simei era printre cei de la care te puteai astepta sa arunce sortii lor impotriva imparatului oricand s-ar fi ivit ocazia. El era cunoscut ca sustinator al casei lui Saul si un aprig vrajmas al casei lui David. Era o masura de precautie rezonabila impotriva tradarii aceea a domiciliului fortat al lui Simei in Ierusalim.
2:37 Sa stii bine ca in ziua cand vei iesi si vei trece paraul Chedron, vei muri. Atunci sangele tau va cadea asupra capului tau.
Chedron. Valea care se intinde spre nord si sud, chiar dincolo de zidul de rasarit al Ierusalimului. Dincolo de ea se afla ceea ce mai tarziu a fost cunoscut sub numele de muntele Maslinilor. In prezent, nu mai curge nici un parau prin aceasta vale, cu exceptia anotimpului ploIosua
Referirea cu privire la restrictia de a trece Chedronul arata ca aceasta s-a facut cu scopul de a-l impiedica sa se reintoarca la locul lui de bastina, Bahurim (2Samuel 16,5), unde ar fi avut cea mai mare influenta si cea mai buna ocazie de a atata la tulburare. Bahurim era in apropiere de muntele Maslinilor, pe drumul care coboara spre Iordan.
2:38 Simei a raspuns imparatului: Bine! robul tau va face cum spune domnul meu, imparatul. Si Simei a locuit multa vreme la Ierusalim.
Verset ce nu a fost comentat.
2:39 Dupa trei ani, s-a intamplat ca doi slujitori ai lui Simei au fugit la Achis, fiul lui Maaca, imparatul Gatului. Au dat de stire lui Simei, zicand: Iata ca slujitorii tai sunt la Gat.
Gat. O cetate ocupata initial de filisteni, dar cucerita apoi de David (1Cronici 18,1). Aici se spune ca avea un imparat, dar probabil ca imparatul era sub stapanirea monarhiei evreiesti.
2:40 Simei s-a sculat, a pus saua pe magar, si s-a dus la Gat la Achis, sa-si caute slujitorii. Simei s-a dus, si si-a adus inapoi slujitorii din Gat.
Simei s-a sculat. Relatarea nu lasa sa se inteleaga ca plecarea lui Simei la Gat, in scopul de a aduce inapoi pe slujitorii sai, n-a fost facuta cu buna credinta. Dar fapt cert este ca el nu a ascultat porunca imparatului si a calcat propriul sau juramant solemn. Pe acest lucru se pune accentul. Daca Simei ar fi dorit sa ramana credincios juramantului sau, ar fi trebuit sa-l instiinteze pe imparat despre situatie, sa ceara permisiunea sa aduca inapoi pe slujitorii sai si sa astepte porunca imparatului. Dar, luand chestiunea in propriile lui maini si aventurandu-se intr-un tinut strain, care adesea fusese in razboi cu tatal lui Solomon, Simei a atras singur asupra lui suspiciunea.
2:41 Au dat de veste lui Solomon ca Simei a plecat din Ierusalim la Gat, si ca s-a intors.
Verset ce nu a fost comentat.
2:42 Imparatul a chemat pe Simei, si i-a zis: Nu te-am pus eu sa juri pe Domnul, si nu ti-am spus eu hotarat: Sa stii ca vei muri in ziua cand vei iesi sa te duci intr-o parte sau alta? Si nu mi-ai raspuns tu: Bine! am inteles?
A chemat pe Simei. Solomon n-a pronuntat sentinta asupra lui Simei fara cercetarea cuvenita a cazului si fara a infatisa toate faptele clar, inaintea celui acuzat. Prin intrebari cercetatoare, Solomon a aratat clar ca Simei era fara scuza. El facuse un juramant solemn ca va ramane credincios poruncii imparatului. Pentru ce nu si-a tinut juramantul? Raspunsul tacerii s-a transformat in sentinta de moarte.
2:43 Pentru ce atunci n-ai ascultat de juramantul Domnului si de porunca pe care ti-o dadusem?
Verset ce nu a fost comentat.
2:44 Si imparatul a zis lui Simei: Stii inauntrul inimii tale tot raul pe care l-ai facut tatalui meu David; Domnul a intors rautatea ta asupra capului tau.
Inlauntrul inimii. Nici un om nu cunoaste atat de bine toate relele ascunse ale inimii, ca pacatosul insusi. Aflat intr-o situatie limita, Simei stia ca propria lui inima rea era cea care marturisea cel mai mult impotriva lui insusi.
Asupra capului tau. Dumnezeu nu este un executor arbitrar al sentintei impotriva pacatosului. Pacatosii aduna la judecata ceea ce au semanat. Ceea ce l-a condamnat la moarte pe Simei a fost propria lui nelegiuire, nu numai judecata unui imparat pamantesc.
2:45 Dar imparatul Solomon va fi binecuvantat, si scaunul de domnie al lui David va fi intarit pe vecie inaintea Domnului.
Verset ce nu a fost comentat.
2:46 Si imparatul a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a iesit si a lovit pe Simei; si Simei a murit. Astfel, imparatia s-a intarit in mainile lui Solomon.
Imparatia s-a intarit. Vezi cele despre v. 12.
ELLEN G. WHITE COMENTEAZA:
1-4 PK 26; PP 753
2 MH 174
2.3 5T 509