19:4 El s-a dus in pustie unde, dupa un drum de o zi, a sezut sub un ienupar, si dorea sa moara, zicand: Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, caci nu sunt mai bun decat parintii mei.
Un drum de o zi. Ilie nu s-a oprit in Iudeea. Teama lui l-a dus mai departe. Numai dupa ce a facut un drum de o zi, in regiunea salbatica a sudului, s-a oprit pentru odihna. Se pare ca incepand de aici inainte, Ilie a continuat sa mearga zi si noapte, gasind putere in frica ce pusese atat de complet stapanire pe el. Cand s-a asezat jos, sub un ienupar, el era complet extenuat.
Dorea sa moara. Descurajarea profetului atinge aici nivelul cel mai scazut. In ceasul biruintei de pe Muntele Carmel, el fusese exaltat pana la cer. Acum, cand isi reaminteste experienta facuta cu numai cateva zile mai inainte, duhul lui coboara pana la cel mai de jos nivel. El doreste sa moara. Suferinta lui este o reactie a simtamantului supraincordat; este acel fel de experienta care are loc uneori dupa inaltarea sufletului pe inaltimile gloriei si ale biruintei; consecinta unei mari redesteptari religioase, cand sufletul da frau liber descurajarilor si intristarilor pricinuite de necazurile de fiecare zi. Este bine a aminti ca nici unul din aceasta lume nu poate sa ramana pentru totdeauna pe varf de munte. Uneori calea vietii coboara la vale, unde se afla suferinte si descurajari care sunt inevitabile fapte ale vietii. Este usor sa fim fericiti si curajosi cand ne aflam tocmai in varf, dar nu este asa de usor cand moralul este scazut si cand se pare ca toata lumea este hotarata sa te doboare. Atunci este cazul cand omul are cel mai mult nevoie sa se tina tare de Dumnezeu, pentru a nu se da loc la indoiala si disperare. Cand esti jos, priveste in sus si urca din nou pe inaltimi.