5:6 El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apa si cu sange; nu numai cu apa, ci cu apa si cu sange; si Duhul este Cel ce marturiseste despre lucrul acesta, fiindca Duhul este adevarul.
El. Sau ,,acest unul”, adica Isus, la care s-a referit Ioan in v. 5.
Isus Hristos. In ce priveste intelesul numelui, vezi comentariul de la Matei 1,1; Filipeni 2,5.
Cel ce a venit. Aceste cuvinte sunt o referire la intrupare. In Evanghelii verbul ,,a veni” e folosit mai ales in legatura cu intruparea lui Hristos (Matei 5,17; 9,13; 10,34; 11,3; Luca 7,19; Ioan 1,11; 3,2.31; 7,27.28; etc.).
Cu apa si cu sange. Prima aplicatie a acestor cuvinte este usor de inteles daca ne gandim ca Ioan vorbeste despre intrupare. Isus a venit ,,cu apa” [,,prin apa”, KJV], adica prin botez, si ,,cu sange”, adica prin rastignire. Aceste doua evenimente au fost pietrele de hotar ale lucrarii Sale rascumparatoare si L-au identificat ca Fiul lui Dumnezeu, care mantuieste. Cei care cred in divinitatea Lui nu pot sa ignore nici unul din evenimentele acestea.
Unii considera ca prin aceste cuvinte Ioan se refera la sacramentele crestine, si anume la botez si Sfanta Cina. Dar folosirea timpului trecut, ,,a venit”, si faptul evident ca apostolul se refera la intrupare, inlatura o asemenea interpretare. In plus, cuvantul ,,sange” nu este folosit nicaieri pentru a face referire la Sfanta Cina.
E posibil ca prin cuvintele ,,cu apa si cu sange”, Ioan sa se fi gandit la incidentul de pe cruce, despre care se vorbeste numai in Evanghelia sa (Ioan 29,34), cand din coasta impunsa Mantuitorului au iesit ,,sange si apa”. Intr-adevar, ar fi fost ciudat daca un martor ocular al acelui eveniment cutremurator nu ar fi vorbit despre aceasta scena, dar tot nu se poate spune ca atunci Isus ,,a venit cu apa si sange”. Intelesul primar al acestor cuvinte ale lui Ioan trebuie sa fie ca venirea mesianica a Domnului sau a fost atestata public, la inceput prin botezul Lui, iar la sfarsit prin varsarea sangelui Sau, pe cruce.
Nu numai cu apa. Unii din cei care tulburau biserica acceptau botezul lui Isus, crezand ca el marca timpul cand divinitatea a intrat in corpul omenesc, dar tagaduiau moartea Fiului lui Dumnezeu, sustinand ca divinitatea si natura umana au fost separate inainte de moartea Sa pe cruce (vezi Introducerea, tema). De aceea, Ioan accentueaza insemnatatea apei, dar si a sangelui, pentru o intelegere corecta a divinitatii lui Isus Hristos (compara cu Vol. V, p. 917).
Si Duhul este Cel ce. De-a lungul istoriei lumii, una din sarcinile principale ale Duhului Sfant a fost de a marturisi cu privire la planul de mantuire si cu privire la Mantuitorul. O data cu intrarea in pacat, cand oamenii au fost exclusi de la comunicarea directa cu Dumnezeu, Duhul Sfant a inceput sa-i conduca pe mesagerii umani inspirati si S-a asigurat ca soliile divine erau transmise astfel incat sa-si implineasca scopul (2 Petru 1,21). Scopul principal al tuturor profetiilor este de a-i conduce pe oameni la Hristos, Rascumparatorul. Inspirand si calauzind profetia, Duhul Sfant marturiseste cel mai eficient cu privire la Mantuitorul si merita titlul de ,,Duhul lui Hristos” (vezi comentariul de la Ioan 14,17.26; 1 Petru 1,11).
Duhul este adevarul. [,,Duhul este adevar”, KJV]. Literal, ,,Duhul este adevarul”. Marturia Duhului poate fi primita cu incredere deplina, deoarece este adevarata, iar totalitatea revelatiei Sale este adevar. De aceea, cand Duhul marturiseste ca Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu, marturia Lui este definitiva – nu poate fi alta mai mare.