5:16 Daca vede cineva pe fratele sau savarsind un pacat care nu duce la moarte, sa se roage; si Dumnezeu ii va da viata, pentru cei ce n-au savarsit un pacat care duce la moarte. Este un pacat care duce la moarte; nu-i zic sa se roage pentru pacatul acela.
Daca … cineva. Vezi cap. 1,6; 2,1; 4,20. Ioan foloseste un caz ipotetic pentru a prezenta o invatatura importanta. Este evident ca aici el face referire la un crestin care intelege natura adevarata a pacatului.
Fratele sau. Aceste cuvinte limiteaza invatatura lui Ioan la comunitatea crestina; el vorbeste despre preocuparea pentru un frate de credinta.
Savarsind un pacat. Adica in delict flagrant.
Care nu duce la moarte. Este incontestabil faptul ca Ioan face deosebire intre formele pacatului, deoarece putin mai departe, in acelasi verset, el vorbeste despre ,,un pacat care duce la moarte”. Dar trebuie sa se aiba in vedere contextul. In v. 14, 15 el l-a asigurat pe credincios ca va primi raspuns la rugaciunile sale; aici el limiteaza aceasta asigurare la un anumit fel de rugaciune – cea facuta in favoarea altuia – si explica in ce imprejurari poate ea avea efect. Facand asa, trateaza doua categorii de pacat: cel pentru care mai exista nadejde pentru pacatos si cel pentru care nu mai exista nadejde. In prima categorie rugaciunea poate fi un ajutor eficient in mantuire; in a doua, asa cum explica Ioan mai departe, nu exista garantie ca rugaciunea va fi ascultata. Se sustine, in general, ca pacatul care duce la moarte este pacatul care nu poate fi iertat (vezi comentariul de la Matei 12,31.32). Prin urmare, un pacat care nu duce la moarte este oricare alta forma a pacatului in care cade un frate gresit.
Sa se roage. Sa se roage lui Hristos pentru fratele gresit. Aceste cuvinte pot fi considerate fie un indemn la rugaciune, fie incurajarea reactiei naturale pe care o are credinciosul serios atunci cand e confruntat cu pacatul altuia. Biserica ar fi fost cu mult mai fericita daca, in loc sa se discute slabiciunea unui frate, credinciosii s-ar ruga pentru el si, daca e posibil, cu el. Aceasta lucrare de mijlocire i-ar pregati pe crestini pentru sarcina delicata de a vorbi cu pacatosul si de a-i indrepta atentia catre Mantuitorul. O astfel de discutie ajuta la zidirea bisericii, in timp ce barfa si critica o darama.
Ii va da viata. E dificil de stabilit la cine se refera pronumele din aceasta propozitie. Succesiunea ideilor sugereaza ca apostolul vorbeste despre crestinul care se roaga pentru un frate gresit si prin aceasta il ajuta pe pacatos sa aiba viata. Dar este cu putinta si ca Ioan sa-si fi schimbat brusc subiectul si sa zica: Hristos ii va da crestinului viata, pentru a o transmite acelor pacatosi care nu si-au impietrit de tot inima. Diferenta e numai de interpretare, deoarece in ambele cazuri este vorba de aceeasi lucrare. Crestinul nu are putere decat de la Mantuitorul; asa ca, in cele din urma, Hristos este Cel care da viata, desi s-ar putea ca instrumentul prin care a fost transmisa viata sa fie rugaciunea de mijlocire. Totusi, o astfel de ,,viata” este primita numai daca pacatosul se pocaieste sincer.
Pentru cei. Sau ,,celor”. Scriitorul a trecut de la un caz particular la general si vorbeste despre toti cei care ,,n-au savarsit un pacat car duce la moarte”.
Este un pacat care duce la moarte. Sau ,,este pacat care duce la moarte”. Intrucat Ioan nu defineste un anume pacat care duce neaparat la moarte, probabil ca se refera aici la un tip de pacat care va duce cu siguranta la moarte. Daca Ioan ar fi cunoscut un anumit pacat care sa-l lase pe om fara nadejde de mantuire, era de asteptat sa-l numeasca, pentru ca toti sa se poata feri de o astfel de condamnare irevocabila. Desi este adevarat ca orice pacat, daca pacatosul staruie in el, va duce la moarte (Ezechiel 18,4.24; Iacov 1,15), exista pacate care il duc pe om mai repede aproape de moarte. Pacatele comise de cei care doresc cu adevarat sa-L slujeasca pe Dumnezeu, dar care au o vointa slaba si obiceiuri puternice, sunt foarte diferite de acele pacate care sunt savarsite voit, sfidandu-L cu nerusinare si premeditare pe Dumnezeu. Ceea ce face diferenta sunt atitudinea si motivul, nu actul pacatului in sine. In sensul acesta pacatele se deosebesc intre ele. O greseala mai mica, daca a fost repede marturisita si iertata, e un pacat care nu duce la moarte. Un pacat mai grav, facut pe neasteptate, din lipsa puterii spirituale, nu este nici el un pacat care duce la moarte, daca este urmat de o pocainta adevarata, dar refuzul de a se pocai il duce pe om cu siguranta de moartea finala. Deosebirea este clar ilustrata in experienta lui Saul si a lui David. Primul a pacatuit si nu s-a pocait; al doilea a pacatuit grav, dar s-a pocait serios. Saul a murit fara speranta vietii vesnice; David a fot iertat si si-a asigurat un loc in imparatia lui Dumnezeu (vezi PP 634, 679, 723–726).
Pentru studiul despre pacatul care nu poate fi iertat, vezi comentariul de la Matei 12,31.32.
Nu-i zic. [,,Nu zic”, KJV]. Ioan nu ne porunceste sa ne rugam si nici nu spune ca n-ar trebui, dar ezita sa garanteze ca cei care pacatuiesc in mod deliberat vor primi raspuns la rugaciune. Este o diferenta intre rugaciunea inaltata pentru noi insine si cea in favoarea altora. Atunci cand vointa noastra este predata lui Dumnezeu, putem sa cerem in acord cu voia Sa si sa stim ca vom primi raspuns la rugaciunile noastre. Dar cand e vorba de o treia persoana, trebuie sa tinem cont de faptul ca si ea are vointa. Daca refuza sa se pocaiasca, toate rugaciunile noastre si toata lucrarea pe care Dumnezeu ar putea s-o faca si ne-ar putea indemna pe noi sa o facem nu va constrange vointa celeilalte persoane. Refuzand sa-l constranga pe om sa ramana bun, Dumnezeu a renuntat de asemenea la puterea de a-l constrange pe pacatos sa se pocaiasca.
Asta nu inseamna ca nu ar trebui sa ne mai rugam pentru cei care s-au abatut de la credinta sau pentru cei care nu s-au predat inca Mantuitorului. Nu inseamna ca nu vor fi convertiri remarcabile ca urmare a multor rugaciuni fierbinti inaltate de inimi credincioase. Dar Ioan arata ca nu este de folos sa se faca rugaciuni de mijlocire pentru un pacatos atata timp cat el refuza sa se pocaiasca de pacatul lui. Totusi, cat timp sunt motive de speranta, ar trebui sa continuam sa ne rugam, deoarece nu putem spune cu certitudine daca un om a ajuns prea departe.