5:10 Cine crede in Fiul lui Dumnezeu, are marturisirea aceasta in el; cine nu crede pe Dumnezeu, Il face mincinos, fiindca nu crede marturisirea, pe care a facut-o Dumnezeu despre Fiul Sau.
o Dumnezeu despre Fiul Sau.
Cine crede. Adica cel care va crede mereu ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Cel a carui convingere este instabila, trecatoare, nu poate sa pretinde sau sa infirme aceasta fagaduinta.
In. [,,Pe”, KJV]. Gr. eis, ,,in”. Ioan, mai des decat toti ceilalti scriitori ai Noului Testament la un loc, foloseste aceasta prepozitie speciala alaturi de cuvantul ,,crede”. O astfel de credinta este o relatie personala cu Hristos, bazata pe adevarul marturiei lui Dumnezeu si o incredere consecventa in lucrarea rascumparatoare a Mantuitorului (vezi comentariul de la Ioan 1,12).
In el. Cel care are o credinta vie in Isus va avea o marturie launtrica a temeiniciei acesteia. El va sti din experienta personala ca Isus este ceea ce pretind Scripturile ca este. O astfel de credinta nu este usor de daramat: ea poate sa reziste celor mai grele atacuri ale vrajmasului.
In acelasi timp exista primejdia de a ne increde numai in simtaminte atunci cand e vorba de legatura noastra cu Dumnezeu. Desi vor fi adesea imprejurari cand ne vom simti siguri de partasia cu Domnul, vor fi si momente de indoiala. Tocmai pentru vremuri ca acestea a fagaduit Dumnezeu a fagaduit sa fie foarte aproape de copiii Sai (Isaia 43,2). Ar trebui sa ne tinem strans de Dumnezeu chiar daca sentimentele ne dicteaza altfel. Viata de crestin ar trebui sa se bazeze pe principiu, nu pe sentiment (1T 167). Pe masura ce credinta creste, marturia din inimile noastre devine mai puternica (1 Ioan 3,24).
Nu crede pe Dumnezeu. Era de asteptat ca Ioan sa spuna ,,nu crede in Fiul lui Dumnezeu” negand astfel afirmatia precedenta, dar apostolul merge mai in profunzime, stiind ca refuzul de a primi marturia Tatalui cu privire la Fiul Sau inseamna a nu crede in Dumnezeu (vezi cap. 2,22.23). In felul sa patrunzator de a gandi, Ioan analizeaza adevarata natura a necredintei: ea Il leapada chiar si pe Tatal.
Il face mincinos. [,,L-a facut mincinos”, KJV]. Nu ca omul ar putea sa-L faca pe Dumnezeu sa minta, ci Il scoate mincinos, afirmand ca ceea ce a marturisit Dumnezeu nu e adevarat.
Fiindca nu crede. Literal, ,,fiindca n-a crezut”. O reafirmare clara a formei specifice de necredinta de care sunt vinovati cei care resping divinitatea lui Hristos. Astfel, Ioan demasca adevarata natura a oricarei necredinte.
Marturia. [,,Relatarea”, KJV]. Gr. marturia, ,,marturie”. Compara cu verbul martureo, ,,a marturisi” (vezi mai jos, la ,,a facut-o”).
A facut-o. [,,A dat-o”, KJV]. Gr. martureo, ,,a marturisi”, ,,a da marturie”. In v. 6–11 martureo si marturia apar de 10 ori in textul original (vezi v. 7). Forma verbului din versiunea greaca arata ca este vorba de marturia pe care a facut-o Dumnezeu in trecut, si care are inca efect.