4:16 Si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de noi. Dumnezeu este dragoste; si cine ramane in dragoste, ramane in Dumnezeu, si Dumnezeu ramane in el.
Si noi. Ar putea fi vorba de cei pomeniti in v. 14, adica de grupa apostolilor, care, in contrast cu universalul ,,cine”, fusesera deja considerati crestini de multi ani. Datorita acestei experientei statornicite, marturia lor merita consideratie si respect.
Am cunoscut si am crezut. Forma verbelor traduse astfel arata ca Ioan si colegii lui nu doar cunoscusera si crezusera, dar continua sa faca asta. Este nevoie de credinta si de cunostinta; amandoua sunt esentiale pentru experienta crestina.
Inainte de a putea sa credem in Dumnezeu, trebuie sa-L cunoastem. Trebuie sa cunoastem planul de mantuire inainte de a putea sa ii incredintam viata noastra vesnica. In plus, atat cunostinta cat si credinta pot creste treptat. Cand credem ca am invatat unele lucruri, suntem gata sa cunoastem mai multe si sa credem in ele. Astfel, nici unul din aceste procese nu poate fi vreodata incheiat. Vom continua sa cunoastem mai mult si sa credem mai mult si niciodata nu vom cunoaste pe deplin profunzimile iubirii lui Dumnezeu pentru om.
Pe care o are Dumnezeu fata de noi. Mai degraba ,,o are in noi”. Forma verbului din versiunea greaca accentueaza continuitatea iubirii lui Dumnezeu fata de copiii Sai. Prepozitia ,,in” arata ca noi suntem cadrul in care se descopera iubirea lui Dumnezeu. Un crestin consacrat este manifestarea cea mai convingatoare a roadelor iubirii lui Dumnezeu; aceasta, lucrand in el, il transforma pe pacatos intr-un sfant. O astfel de iubire, care face minuni, nu poate sa nu fie recunoscuta de catre cel in care ea a lucrat si de catre semenii lui, care observa puterea ei transformatoare. In felul acesta, prin viata crestinilor, ceilalti ajung sa cunoasca si sa creada iubirea lui Dumnezeu.
Dumnezeu este dragoste. Vezi comentariul de la v. 8. Aici aceste cuvinte sunt legate de o afirmatie, in timp ce in v. 8 dupa ele urmeaza o declaratie negativa. Faptul ca Dumnezeu este dragoste a stat intotdeauna la baza rationamentului lui Ioan si a conditionat desele lui afirmatii categorice.
Ramane in dragoste. Ori de cate ori ne pastram in atmosfera iubirii, inseamna ca ramanem in prezenta lui Dumnezeu. Pentru ca ramanem in dragoste, ramanem in Dumnezeu, care este dragoste (v. 8).
Pentru a-L iubi mereu pe Dumnezeu si pe oameni, in ciuda influentelor contrarii, se cere vigoare spirituala, care poate fi veni numai dintr-o comuniune constanta cu Domnul. Cu privire la dificultatea de a pastra mereu partasia necesara intre noi si Dumnezeu, vezi comentariul de la v. 15.
Dumnezeu ramane in el. [,,Dumnezeu in el”, KJV]. Dovezile textuale favorizeaza formularea ,,Dumnezeu ramane in el”. Toti cei care au gustat bucuriile acestei partasii cu Dumnezeul iubirii stiu ca rasplata este vrednica de straduinte. Satana o stie si e atat de viclean incat incearca sa tagaduiasca pe fata valoarea ei. In schimb el zugraveste multe lucruri mai putin bune in culori stralucitoare si ne indeamna sa ne concentram gandurile asupra lor chiar daca numai pentru un scurt timp. O data ce a putut sa ne abata atentia de la Dumnezeu, izbuteste adesea sa ne conduca mintea spre ganduri rele cu privire la propria persoana si la altii. Inainte de a ne da seama de primejdie, cultivam resentimente ca urmare a faptului ca atat iubirea cat si Dumnezeu au fost alungati din inima noastra. Este o tactica veche, dar functioneaza inca foarte bine!
Cea mai buna aparare a noastra este sa ne concentram mintea in mod deliberat si constant asupra binecuvantarilor de care pe care le-am primit de la Dumnezeu (Psalmi 63,6; 139,17.18). Amintirea lucrurilor pe care le-a facut Dumnezeu pentru noi, a insemnatatii pe care a avut-o partasia cu El, va fi intarita si atunci cand le vom povesti altora bucuriile noastre. Astfel de marturii ii incurajeaza pe fratii nostri si ne intareste hotararea de a pastra legatura cu Cerul (Maleahi 3,16; MH 100).