3:21 Preaiubitilor, daca nu ne osandeste inima noastra, avem indrazneala la Dumnezeu.
Prea iubitilor. Vezi comentariul de la v. 2.
Nu ne osandeste. Este bine sa retinem ca aceste cuvinte au fost adresate celor care fusesera invatati ,,de la inceput” (cap. 2,7), ale caror pacate fusesera iertate (cap. 2,12), care Il cunoscusera pe Tatal (cap. 2,13) si fusesera numiti copii ai lui Dumnezeu (cap. 3,1.2). Ceea ce ar fi fost o zadarnica incredere in sine din partea unor crestini mai putin maturi, putea sa nu fie, din partea crestinilor carora le scria Ioan, mai mult decat o recunoastere a indurarii rascumparatoare a lui Dumnezeu fata de ei.
Indrazneala. [,,Incredere”, KJV]. Gr. parresia (vezi cap. 2,28). Contextul (cap. 3,23) arata ca primul sens este apropierea noastra in rugaciune fata de Dumnezeu. Dar s-ar putea ca apostolul sa aiba in minte si atitudinea pe care trebuie s-o avem inaintea Judecatorului a tot pamantul. Cu privire la rugaciune, cererile pline de incredere ale credinciosului nu sunt o incumetare. Ne putem deschide inima inaintea lui Dumnezeu in rugaciune asa cum o deschidem inaintea unui prieten vechi si de incredere (SC 93).
La Dumnezeu. Fiind copilul lui Dumnezeu, pacatosul rascumparat poate avea la Tatal acelasi acces liber de care S-a bucurat si Mantuitorul (Ioan 16,23).