9:26 Eu, deci, alerg, dar nu ca si cum n-as sti incotro alerg. Ma lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste in vant.
Nu asa ca si cum n-as sti incotro. [,,Nu ca nesigur”, KJV]. Pavel cunostea exact unde se ducea si ce facea. El tintea sa inainteze cat mai repede cu putinta in alergarea vietii. Nu era nici o confuzie inaintea lui cu privire la directia pe care trebuia sa o apuce. El alerga cu o siguranta clara si pozitiva de atingere a tintei. El se straduia pana la limita, ca nu cumva sa dea gres de a-si asigura coroana, o coroana, nu din frunze care se ofilesc, ci de viata, pace, bucurie si fericire nemuritoare in imparatia slavei. Alergatorul la jocurile grecesti n-avea o astfel de certitudine de a atinge tinta si de a obtine premiul. Dar Pavel stia ca el, si oricine se conforma acestor conditii, putea fi sigur de succes. Cand se apropia de sfarsitul alergarii sale, a dat glas sigurantei absolute ca va primi coroana impreuna cu ceilalti crestin biruitori (vezi 2Tim 4:7, 8).
Ma lupt. Gr. pukteuo, ,,a lupta cu pumnii”, ,,a boxa”. Lupta cu pumnii, sau boxul, era una din formele de distractie la intrecerile atletice din vechime. Pavel introduce aici o schimbare a metaforei de la aceea a unui alergator pe un stadion la aceea a unui pugilist in ringul de box.
Loveste in vant. [,,Bate aerul”, KJV; ,,Bate vazduhul”, G. Gal.]. Un boxer ar putea fi privit ca batand aerul cand practica fara un adversar. Sau s-ar putea ca adversarul sau sa evite lovitura sa, si facand asa il determina sa-si iroseasca efortul in aer. Pavel arata aici lamurit ca el nu si-a crutat adversarul, si ca nu i-a permis sa scape de sub loviturile sale; si nici nu si-a irosit timpul in lupta cu umbrele, deoarece adversarul sau era pururea de fata si trebuia sa se ocupe de el cu hotarare. El tintea fiecare lovitura cu certitudine, indreptand-o cu toata vointa si energia lui asa ca ea isi atingea efectiv tinta. Dorintele stricate ale carnii trebuia sa fie reprimate si intreaga lui fiinta adusa roaba la Dumnezeu prin Hristos (vezi 2Cor 10:3-5).
Multi crestini stiu ca e nevoie de a castiga biruinta asupra dorintelor si apetitului care sunt in opozitie fata de voia lui Dumnezeu, dar ei sunt cu jumatate de inima in eforturile lor de a supune eul. Ei dau un simulacru de lupta, dar nu doresc cu adevarat ca loviturile lor sa pedepseasca ceea ce face parte din ei insisi, deoarece se tem de durerea produsa de astfel de lovituri bine indreptate. Ei isi iubesc prea mult firea lor pacatoasa pentru a o rani, si duc lipsa de taria de vointa de a trece cu vederea rugamintile de indurare ale carnii. Nu asa stau lucrurile cu Pavel. El voieste cu adevarat sa nu arate indurare carnii sale pacatoase, naturii sale firesti. Ii e rusine de ea, o uraste si doreste moartea ei; de aceea el renunta la toate gandurile si sentimentele de mila si de gingasie si tinteste loviturile sale cu toata taria si iscusinta sa si cu toata vointa sa (vezi Cols 3:5; CH 51). Cuvintele acestea nu trebuie interpretate ca si cum (vezi p. 54-58), Pavel ar fi privit trupul in mod gnostic si deci ca intrinsec rau si incurabil. El cauta sa-si stapaneasca, nu sa-si distruga trupul.