9:1 Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am vazut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteti voi lucrul meu in Domnul?
Nu sunt eu slobod? Dovezile textuale favorizeaza (cf. p. 10) inversarea ordinii primelor doua intrebari. Asezarea intrebarii” Nu sunt eu slobod?” intai, face mai precisa legatura dintre versetul acesta si ceea ce fusese dezbatut in cap. 8. E ca si cum Pavel ar fi spus: ,,Va cer sa renuntati la libertatea voastra, si sa va abtineti de a o folosi arbitrar. Va cer sa fiti atenti la starea spirituala a fratilor vostri mai slabi, si sa va stapaniti libertatea in acord cu aceasta. Nu fac eu asa ceva? Am anumite privilegii ca apostol de care nu ma folosesc, ca nu cumva facand asa sa impiedic pe cineva sa faca un cuvenit progres pe cararea crestina.” Constructia intrebarilor din versetul acesta arata ca ele toate asteapta un raspuns afirmativ.
Apostol. Acest capitol, cercetat superficial, poate avea infatisarea unei digresiuni de la tendinta generala de gandire asupra careia se staruie in capitolul precedent. Totusi, el este o continuare a temei acelui capitol, mai ales a v. 13. Pavel ilustreaza dispozitia lui de a renunta la drepturile sale legitime ca apostol. In plus, pretentia lui de a fi apostol fusese contestata (v. 3). El incepe sa enunte dovezile apostoliei sale. Enuntarea dreptului sau de a fi recunoscut ca apostol constituie una din relatarile cele mai frumoase, distinse si innobilatoare ce se pot gasi oriunde cu privire la virtutea tagaduirii de sine si a principiilor ce ar trebui sa determine la actiune pe slujitorul Evangheliei. Cel care e plin de duhul lui Hristos e gata sa faca orice si sa fie orice pentru a face sa inainteze interesele imparatiei lui Dumnezeu.
Vazut ...pe Isus. [,,Vazut pe Isus Hristos”, KJV]. O obiectie fata de pretentia lui Pavel la apostolie era ca Pavel nu fusese asociat al lui Hristos pe cand Hristos fusese pe pamant. Isus a chemat pe apostol ca martor al Sau (vezi Fapte 1:8). E adevarat ca Pavel nu fusese un asociat al Domnului inainte de moartea Lui, dar L-a vazut dupa invierea Lui, si in felul acesta putea pretinde cuprinderea in grupa apostolilor (vezi Fapte 9:3-5; vezi 1Cor 15:8). Merita de a se nota faptul ca Pavel adesea isi sustinea pretentia ca era apostol prin referirea la vedenia sa divina (vezi Fapte 22:14, 15; 26:16; 1Cor 16:8, 9).
Lucrarea mea. Apostolul se refera la faptul ca chiar aceia care ridicau obiectii la faptul ca el era apostol fusesera convertiti la Domnul prin lucrarea lui. El ofera aceasta ca o dovada ca Isus il recunostea ca apostol si-l binecuvanta in lucrarea aceea. Ar fi irational de a crede ca Dumnezeu ar binecuvanta in asa fel pe un impostor; de aceea, infiintarea bisericii din Corint prin lucrarea lui Pavel era o marturie pentru apostolia lui. Un slujitor poate pe buna dreptate sa atraga atentia la binecuvantarea care insoteste lucrarea sa ca dovada a faptului ca e chemat de Dumnezeu (vezi Mat 7:16, 20).
In Domnul. Pavel admite ca tot ce fusese facut de el fusese savarsit prin puterea pusa la indemana de Domnul. Stia ca de la sine nu putea face nimic (cf. Ioan 15:5). Toata puterea si intelepciunea lui veneau de la Domnul, care il chemase la slujba apostolica (Rom 1:1; 1Cor 1:1; 1Tim 2:7; 2Tim 1:1; Titus 1:1). Aceasta deplina supunere la voia lui Dumnezeu si inteligenta recunoastere a incapacitatii omului de a face ceva in propria sa putere, este cel dintai si cel mai important factor in constituirea unui slujitor cu succes al Evangheliei.