9:16 Daca vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricina de lauda, caci trebuie s-o vestesc; si vai de mine, daca nu vestesc Evanghelia!
Caci daca. [,,Caci daca” KJV]. Literal, ,,caci daca”. Argumentatia lui Pavel in v. 16, 17 e dificila si s-au dat diferite interpretari. Unii adauga expresia ,,cum fac altii” in prima parte a v. 16, facand pasajul sa zica: ,,Caci daca predic Evanghelia asa cum fac altii [primind plata de la aceia carora le predic], nu am nimic cu ce sa ma laud”. Altii vad enuntarea mai generala, ca si cum Pavel ar zice: ,,Simplul fapt ca predic Evanghelia nu e temei pentru a ma slavi, caci asupra mea zace o obligatie”.
Nu este pentru mine. [,,Nimic”, KJV; ,,N-am cuvant”, G. Gal.]. Pavel sugerase in v. 15 ca avea motive de a se slavi sau a se lauda, dar in versetul acesta el explica faptul ca nu era nimic in chestiunea acestei predicari a Evangheliei care sa-i dea dreptul sa se laude, deoarece era sub obligatia de a predica.
Trebuie. [,,Necesitatea”; KJV; ,,Porunca mare” G. Gal]. Pavel nu putea sa se laude cu ceea ce era obligat sa faca. Toata nadejdea de rasplatire trebuia sa fie legata cu ceva ce facea voluntar, nu sub obligatie. Aceasta ar fi aratat adevarata inclinatie si dorinta a inimii sale. Prin ,,necesitate” [,,trebuie”, ,,porunca mare”] el fara indoiala intelege chemarea lui la slujire (vezi Fapte 9:4–6, 17, 18; 13:2; 22:6–15, 21; 26:15–19), pe care el nu putea sa o ignore si sa pastreze pace a mintii sau bunavointa lui Dumnezeu.
Daca nu vestesc. [,,Daca nu predic”, KJV; ,,Daca nu binevestesc” G. Gal.]. Pavel cunostea pedeapsa tacerii. El stia ca era insarcinat de Dumnezeu sa proclame vestea cea buna a eliberarii de pacat, si ca daca tacea, n-ar fi avut liniste a mintii si nici comuniune fericita si inocenta cu Hristos. Daca ar fi tacut, aceasta ar fi insemnat o tagaduire a insarcinarii data lui de Domnul (vezi Fapte 22:14, 15, 21; Rom 11:13; 15:16; Efes 3:7, 8).
Toti cei care sunt chemati de Dumnezeu sa predice Evanghelia ca deserventi cultici nu pot sa se angajeze in nici o alta ramura de lucrare si sa fie fericiti sau multumiti. Daca cu o constiinta curata si o minte linistita un om poate sa se abtina de a predica, atunci in nici un caz nu ar trebui sa se angajeze in lucrare (vezi GW 437). Lucrarea Evangheliei e chemarea cea mai plina de raspunderi din lume, si numai aceia care sunt dispusi sa fie calauziti de Duhul lui Dumnezeu, si care raspund la un sacru simt al datoriei, ar trebui sa se angajeze in ea (vezi 3T 243). Adevaratul slujitor al lui Hristos nu se gandeste la sine si la avantajul sau personal. El nu cauta sa faca pe cat mai putin cu putinta, sau sa limiteze serviciul sau la un anumit numar de ore in fiecare zi; el e plin de ravna sa faca mai mult decat pare necesar, deoarece iubeste pe Domnul si are o apreciere a valorii sufletelor. El e constrans de un simt launtric de urgenta sa caute sa salveze suflete pierdute (vezi Ier 20:9). Ceea ce este adevarat in legatura cu lucratorii Evangheliei se aplica si la fiecare urmas al Domnului. Isus a insarcinat pe toti cei care cred in El sa marturiseasca despre El (vezi Mat 28:19, 20; Fapte 1:8; DA 347, 348; 9T 19, 20). Toti cei care iubesc pe Mantuitorul vor raspunde la acea insarcinare ingaduind Duhului Sfant sa lumineze prin ei pe toti cei cu care vin in contact (vezi Dan 12:3; Mat 5:16; Filp 2:15).