7:24 Fiecare, fratilor, sa ramana cu Dumnezeu in starea in care era cand a fost chemat.
Sa ramana... in starea. Versetul acesta repeta indemnul continut in vers. 20. De ce se face repetarea aceasta? Fara indoiala pentru a scoate in evidenta faptul sa crestinul nu cauta sa rastoarne sau sa desfiinteze vreo ordine sociala existenta. Biserica Viului Dumnezeu nu e asezata in lume pentru a dezorganiza societatea omeneasca, ci, dimpotriva, pentru a o consolida. Crestinii pot considera pe buna dreptate ca sclavia este o practica rea si n-ar trebui sa existe printre oamenii civilizati. Dar ea a fost permisa de Dumnezeu in legile Sale pentru vechiului Israel (vezi Lev. 25:44–46; vezi Deu. 14:26). Permisiunea Lui nu a indicat totdeauna aprobarea Lui. Permisiunea Lui in cazul divortului era tipica: ,,Din pricina impietririi inimilor voastre a ingaduit Moise sa va lasati nevestele.” (Mat. 19:8). Misionarul crestin in tari pagane nu incearca sa rastoarne in chip violent obiceiurile si practicile stabilite cand vede ca sunt contrarii invataturilor lui Isus. El cunoaste ca o astfel de conduita n-ar promova cauza adevarului, ci ar inchide calea pentru un efort misionar mai departe. Proclamarea credincioasa a Evangheliei, insotita de puterea Duhului Sfant, va savarsi o reforma in viata tuturor acelora care o accepta si atunci va fi vazuta o schimbare in sistemul social care il va aduce in armonie cu adevarul.
Instructiunea din versetul acesta n-ar trebui sa fie privita ca interzicand crestinului cautarea eliberarii din sclavie, daca poate face lucrul acesta pe cale legala. Ea sugereaza ca el sa fie multumit sa astepte ca Domnul sa-l calauzeasca in chestiunea aceasta. Daca Domnul nu gaseste de bine sa deschida calea pentru eliberare, sclavul credincios ar trebui sa fie multumit sa serveasca pe Domnul acolo unde e. El trebuie sa tina minte ca poate servi pe Dumnezeu efectiv in timp ce serveste pe stapanul sau pamantesc (vezi 1Cor. 7:22). El nu trebuie sa aduca defaima bisericii, creand impresia ca spiritul crestinismului e un spirit de insubordonare. Toti pot trai credinta lui Isus in toate timpurile, marturisind pentru El inaintea tuturor acelora cu care vin in contact si, in felul acesta, raspandind cunostinta adevarului (vezi SC 81, 82).
Cu Dumnezeu. Lucrul glorios cu privire la religia lui Isus Hristos este ca credinciosul nu e lasat sa faca singur calatoria vietii. El e acceptat in familia lui Dumnezeu, in timp ce e pe pamant, si are tovarasia ingerilor ceresti si a Domnului Isus (vezi Mat. 28:20; Ioan 14:16–18, 21; 15:7). Prin orice experienta ar fi chemat sa treaca, are cunostinta mangaietoare ca nu e singur, e Cineva cu el care cunoaste si intelege toate problemele si chinurile inimii. Tuturor acelora care-L iubesc si se incred in El, le e data asigurarea ca chiar in mijlocul situatiilor celor mai uluitoare, nu vor fi lasati fara ajutor (vezi Isa. 43:2; Evr. 13:5). Cand credinciosul isi da seama de lucrul acesta, va fi multumit sa ramana in locul atribuit lui, in viata, indiferent care ar fi acela. Cand drept rezultat al comuniunii cu Isus, credinciosul se deprinde sa considere lucrarea sa ca fiind in primul rand aceea de a face voia Domnului si toate posesiunile sale ca mijloace de a-L servi pe El, atunci se va bucura de o pace a mintii si de o satisfactie care nu e cunoscuta de cel necredincios (vezi Isa. 20:3; Ioan 14:27).