7:16 Caci ce stii tu, nevasta, daca iti vei mantui barbatul? Sau ce stii tu, barbate, daca iti vei mantui nevasta?
Mantuie. Motivul pentru care partea credincioasa dintr-o casatorie nu ar trebui sa paraseasca pe cealalta sau sa doreasca sa fie despartita de necredincios e ca poate necrestinul ar putea fi determinat sa primeasca pe Hristos ca Mantuitor prin exemplul sau influenta celui credincios. Convertirea celui necredincios ar aduce multa fericire si binecuvantare familiei, ca un tot, si credinciosului in particular. Scopul acesta este atat de important incat crestinul ar trebui sa fie dispus sa fie rabdator si indelung ingaduitor pentru a-l realiza. El n-ar trebui sa inceteze nici macar pentru o clipa sa traiasca o viata crestina, indiferent ce provocare s-ar isca pentru a-l mana sa faca altfel. Ar trebui sa fie comuniune continua cu Dumnezeu in rugaciune, ca sotul necredincios sa poata fi castigat de la necredinta la o pregatire pasnica, armonioasa si fericita pentru caminul ceresc.
Sa ramana. [Sa umble, KJV; Sa-si mearga drumul, G. Galaction.] Acceptarea crestinismului nu inseamna in mod necesar ca trebuie sa aiba loc o schimbare in statutul economic, social sau vocational al credinciosului. Vestea cea buna proclamata de solii Evangheliei in unele cazuri a produs o mare excitare printre cei care au crezut, atat iudei, cat si Neamuri. Viziunea experientei mai inalte, mai fericite, mai sfinte pe care ea o prezenta, acea ca rezultat determinarea unora de a fi indiferenti fata de lumea aceasta si treburile ei. Acestia cautau sa paraseasca ocupatiile lor obisnuite (vezi 2Tes. 3:6-12). Evanghelia nu cauta sa rastoarne brusc ordinea de lucruri existenta. In schimb, ea patrunde cu incetul in toate treburile vietii omului si produce o schimbare printr-un proces lent si ordonat. Invatatura acestui verset e bine exprimata de Neander: ,,Aici invatam faptul general ca crestinismul nu tulbura legaturile existente, in masura in care nu sunt pacatoase, ci numai tinde sa insufle in ele un duh nou.” (Lange)