6:7 Chiar faptul ca aveti judecati intre voi, este un cusur pe care-l aveti. Pentru ce nu suferiti mai bine sa fiti nedreptatiti? De ce nu rabdati mai bine paguba?
Cusur. Gr. hettema, ,,infrangere”. Calea pe care mergeau crestinii corinteni era o infrangere pentru ei. Neintelegerile personale sunt adesea iscate de firea veche, carnala care se presupunea ca fusese rastignita impreuna cu Hristos, cand credinciosul se convertise (vezi Gal. 2:20; 3:27). Aceste porniri ar trebui sa fie de indata reprimate. Din nefericire, ele nu sunt de indata alungate, ci sunt lasate sa se dezvolte ca resentimente, mandrie jignita si dorinta nesfanta dupa razbunare si rasplatire. Legatura cu Dumnezeu este intrerupta si sufletul este instrainat de El, izvorul lui de pace. Pornind la judecati unii impotriva altora, crestinii arata ca au pierdut ingaduinta, rabdarea si iubirea unul fata de altul, care sunt motivele calauzitoare in inima adevaratilor urmasi ai Domnului. Rugaciunea lui Hristos pentru unire desavarsita intre urmasii Sai (Ioan 17:11.21-23) interzicea categoric ca ei sa ingaduie sentimentelor lor egoiste sa se dezvolte in certuri care cer rezolvare de catre tribunale.
Mai bine sa fiti nedreptatiti. [Admiteti nedreptatea, KJV.] Pavel a aratat calea crestina pe care un membru al bisericii sa caute dreptatea, cand acela despre care el crede ca l-a nedreptatit, e si el membru al bisericii. Nu e un pacat in a cauta sa se obtina ceea ce pe buna dreptate apartine cuiva; de pilda, ca un muncitor sa obtina salariul pe care in mod legal l-a castigat de la patronul sau. Dar, asa cum a declarat Pavel, e un rau in a merge la tribunalele lumesti pentru obtinerea unei sentinte in neintelegerile dintre frati. Membrii bisericii sunt raspunzatori fata de autoritatea ei si ar trebui sa vina la ea pentru darea sentintei in neintelegerile lor.
Daca un membru aduce o chestiune inaintea bisericii si biserica pronunta judecata ei, el ar trebui sa fie dispus sa ramana la judecata aceea, chiar daca nu e multumit de ea. Ca el sa vina inaintea bisericii pentru darea unei hotarari asupra unei chestiuni, cu rezerva mentala ca va ramane la judecata aceea numai daca e in favoarea lui, inseamna a fi vinovat de a nu actiona in armonie cu intentia vadita a sfatului lui Pavel.
Daca un membru a adus o chestiune inaintea bisericii, si biserica isi declina competenta de a-si exercita datoria ei judecatoreasca, atunci el a epuizat posibilitatile de procedura pe care Pavel le subliniaza aici. Ceea ce urmeaza sa faca dincolo de punctul acesta e o chestiune a constiintei sale individuale. Conducerea crestina in decursul veacurilor nu s-a simtit libera sa declare ca un membru e un pacatos inaintea lui Dumnezeu, deoarece in asemenea imprejurari, cauta rezolvarea cazului sau, inaintea unui tribunal secular.
Totusi, intregul sens al invataturii crestine sugereaza ca ar fi mult mai bine ca un membru al bisericii, cu rabdare si liniste, sa sufere insulta, nedreptatea sau paguba de la un alt membru, decat sa caute satisfactia mergand la tribunal cu chestiunea aceasta. Exemplul lui Isus Insusi e suficient pentru fiecare crestin cu adevarat consacrat. Mantuitorul a fost maltratat mai mult decat orice om, dar raportul spune ca ,,El n-a deschis gura” (Isa. 53:7; cf. Mat. 27:12). Spiritul de razbunare si de indreptatire de sine e o directa tagaduire a lui Hristos si toti aceia care il adopta, se aseaza in categoria aceea despre care Isus spunea: ,,Ma voi lepada si Eu [de ei] inaintea Tatalui Meu” (Mat. 10:33; cf. Mar. 8:38; 2 Tim. 2:12). Domnul invata pe copiii Sai sa fie dispusi sa sufere nedreptatea cu rabdare si fara sa se planga (vezi Prov. 20:22; Mat. 5:39–41; Rom. 12:17, 19–21; 1Tes. 5:15). Deranjul si suferinta unui membru ca persoana ar fi un rau mai mic decat paguba pe care ar suferi
o biserica prin judecati intre frati crestini, inaintea tribunalelor civile. Crestinii ar trebui sa iubeasca mai mult pe Mantuitorul lor decat propriile lor interese personale. Ei ar trebui sa fie mai plini de ravna ca lucrarea lui Hristos sa nu fie prejudiciata sau impiedicata decat ca ei personal sa fie crutati de pierdere.
Paguba. [Jefuirea, KJV.] Gr. apostereo, ,,a jefui”, ,,a lipsi”, ,,a prada”. Fie ca e o chestiune de insulta personala sau pierdere de posesiune materiala, Pavel da sfatul ca e mai bine ca un membru al bisericii sa ingaduie sa fie lipsit pe nedrept de proprietate sau sa sufere pe nedrept, decat sa expuna cazul sau cu un alt membru inaintea necredinciosilor (vezi Mat. 5:10–12; cf. 1Pet. 4:14).