5:5 am hotarat ca un astfel de om sa fie dat pe mana Satanei, pentru nimicirea carnii, ca duhul lui sa fie mantuit in ziua Domnului Isus.
Dat pe mana. [Predat, KJV; Sa dati, Nitz.] Pavel acum exprima parerea lui cumpanita cu grija cu privire la sentinta care sa fie data cu privire la un astfel de membru nelegiuit. Aceasta e in general inteleasa ca fiind o sentinta de excludere a omului din biserica.
Satanei. Sunt numai doua imparatii spirituale in lumea aceasta, imparatia lui Dumnezeu si imparatia lui Satana. Daca o persoana paraseste imparatia lui Dumnezeu, el trebuie sa intre in mod necesar in imparatia lui Satana (vezi Ioan 12:31; 16:11; 2Cor. 4:4). Acest pacatos sfidator si desfranat, prin propria sa purtare pacatoasa, se retrasese din imparatia lui Dumnezeu si lucrul acesta urma sa fie recunoscut din expulzarea oficiala din biserica. Comparati 1Tim. 1:20.
Nimicirea carnii. Scripturile numesc practice imorale ,,fapte ale carnii” (Gal. 5:19; cf. Col. 3:5). Crestinii sunt indemnati sa nu traiasca ,,potrivit firii pamantesti” (Rom. 8:13). ,,Nimicirea carnii” ar putea fi deci inteleasa ca o mortificare a dorintelor carnale. Ideea suferintei trupesti, pe care adesea
o aduce Satana, s-ar putea sa fie si ea cuprinsa. Pavel numea propria sa suferinta ,,un sol al Satanei” (2Cor. 12:7). Satana este autorul bolii si al suferintei (vezi Ioan 9:2). Persoana nelegiuita urma sa fie lasata sa sufere consecintele relei sale umblari.
Duhul. Oamenilor li se dau corpuri noi la inviere (vezi cap. 15:50). Trupurile noastre prezente se reintorc in tarana, la moarte (vezi Gen. 3:19).
Sa fie mantuit. Scopul actiunii descrise aici era remediul. Lucrul acesta era adevarat si in cazul lui Imeneu si Alexandru, pe care Pavel ii daduse ,,pe mana Satanei, ca sa se invete sa nu huleasca” (1Tim. 1:20). Disciplina bisericeasca e intentionata sa trezeasca pe vinovati la o intelegere a situatiei lor primejdioase si sa le descopere nevoia lor de pocainta. Fiind in felul acesta corectat si smerit prin pedepsirea sa, pacatosul poate fi readus la o viata de virtute si credinta. Scopul pedepsei bisericesti nu trebuie sa fie niciodata razbunarea, ci refacerea din ruina. Membrul exclus ar trebui sa fie un obiect al unei adanci preocupari a bisericii si ar trebui sa se faca eforturi incordate pentru refacerea lui spirituala (vezi Mat. 18:17; Rom. 15:1; Gal. 6:1, 2; Evr. 12:13).