5:2 Si voi v-ati falit! Si nu v-ati mahnit mai degraba, pentru ca cel ce a savarsit fapta aceasta, sa fi fost dat afara din mijlocul vostru!
Mahnit. Prezenta unei pacatosenii grosolane in biserica e totdeauna o cauza de intristare pentru acei membri care au pe inima cel mai mare interes al fratilor lor si care sunt gelosi pentru bunul nume al bisericii (vezi Ier. 13:17). Domnul arata lamurit ca aceia care cu adevarat plang din pricina relelor care domina in biserica vor fi crutati in timpul incercarii (vezi Eze. 9:4-6; 2Pet. 2:8,9).
Cel mai drept nu poate fi multumit de sine si fericit cand un frate din biserica rataceste si cade in pacate grave. Credinciosii corinteni ar fi trebuit sa fie mult preocupati de raul din mijlocul lor si ar fi trebuit sa caute sa inlature pe vinovat din biserica. Astfel de motive disciplinare ar trebui sa fie tratate in mod corespunzator. Niciodata n-ar trebui ca mania, mandria, razbunarea, sentimentul de partida sau orice sentiment firesc al inimii nerenascute sa indemne pe membrii bisericii sa ia masuri contra unui frate vinovat. Dimpotriva, ar trebui ca iubirea plina de compasiune si mila duioasa sa fie manifestate fata de el, impreuna cu grija ca nu cumva altul sa cada in aceeasi greseala (vezi Rom. 15:1; Gal. 6:1; Iac. 5:19, 20).
Dat afara. O persoana care traieste intr-o astfel de imoralitate deliberata si revoltatoare ar trebui sa fie exclusa din biserica. Dumnezeu nu binecuvanteaza pe poporul Sau cand ei, cu buna-stiinta, permit ca o calcare pe fata a Legii Lui sa continue in mijlocul lor (vezi Ios. 7:1, 5, 11, 12; Fapte 5:1–11; 3T 265, 266, 269–272).