4:4 Caci n-am nimic impotriva mea; totusi nu pentru aceasta sunt socotit neprihanit: Cel ce ma judeca, este Domnul.
N-am nimic impotriva mea. [Nu cunosc nimic de la mine, KJV; In mine insumi nu cunosc nimic, Nitz.] Adica impotriva mea. Apostolul nu-si dadea seama de vreo greseala in felul sau de a lucra sau de vreun defect in felul sau de viata (vezi Fapte 20:18–21, 26; 2Cor. 7:2). Fiecare slujitor al Evangheliei sa fie in stare de a face un astfel de apel la integritatea vietii sale publice. Pavel stia primejdia faptului de a se lasa in seama unui duh de intristare in sine si in felul acesta de a fi facut sa creada ca cineva este drept, cand de fapt el este gresit. Pavel nu facea afirmatia aceasta cu o fala fariseica despre faptul ca n-avea cunostinta de vreo greseala in serviciul sau. Lucrul acesta este clar din afirmatia urmatoare, ,,totusi nu pentru acesta sunt socotit neprihanit [,,indreptatit”]”. El stia ca nu e decat o fiinta omeneasca expusa greselii, in primejdie de a face o judecata gresita, asa ca arata ca in nici un caz nu era indreptatit prin aceasta sau prezentat ca drept. El intelegea ca faptul ca nu putea gasi nici o indicatie de necredinciosie in administrarea lui ,,a tainelor lui Dumnezeu” nu era suficient pentru a-l declara liber de orice vina. El stia ca Dumnezeu ar fi putut gasi nedesavarsire acolo unde el nu putea, ca propria sa parere despre sine insusi putea fi usor dovedita cu lipsuri.
Domnul. Numai Dumnezeu putea sa faca o cercetare deplina a vietii si lucrarii apostolului. Numai El poate citi inima si intelege motivele care mana fiecare cuvant si fapta (vezi 1Cr. 28:9; 1Ioan 3:20). Pavel nu era tulburat de judecata rostita asupra lui, ci de bunavoie supunea cazul sau Domnului, cunoscand ca judecata lui Dumnezeu ar fi fost infailibil de corecta. Aceasta declaratie de incredere in judecata lui Dumnezeu ar fi putut fi privita de corinteni ca un sfat intelept pentru ei. Ei erau prea inclinati sa supraestimeze propria lor judecata asupra semenilor lor, nedandu-si seama ca ,,Domnul nu Se uita cum se uita omul” (1Sa. 16:7).