4:1 Iata cum trebuie sa fim priviti noi: ca niste slujitori ai lui Hristos, si ca niste ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
Sa fim priviti noi. Pavel sfatuieste pe corinteni sa-l priveasca pe el si pe conlucratorii sai ca pe slujitori si ispravnici nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. Fiind chemati de Dumnezeu la lucrarea lor in slujba Evangheliei, ei nu trebuia sa fie considerati drept conducatori ai diferitelor factiuni din biserica sau capetenii ai unor partide in cearta. Hristos daduse lucratorilor Sai raspunderea de a face cunoscut Cuvantul Sau lumii (vezi Mat. 28:19,20). Lor nu le este ingaduit sa predice si sa invete parerile si credintele oamenilor, ci sunt insarcinati sa prezinte oamenilor solia curata a mantuirii nemanjita de filosofia lumeasca (vezi 1Tim. 6:20, 21; 2Tim. 4:1–3).
Slujitori. Gr. huperetai, ,,slujitori”, ,,ajutoare”, ,,slujbasi”. Cuvantul era folosit cu privire la vaslasii de pe galerele de razboi. Mai tarziu a ajuns sa fie folosit cu referire la orice subaltern care avea de indeplinit o munca grea si in terminologie militara, cu privire la ofiterii de ordonanta care serveau pe comandantul lor sef. Folosirea aceasta a lui huperetai ca slujitori militari a caror datorie era sa serveasca pe ofiterii superiori din armata se poate sa fie reflectata in folosirea lui de catre Pavel in versetul acesta. Aceia carora le-a fost incredintata lucrarea de slujitori ai Evangheliei sunt intr-un sens special, slujitorii Marelui Comandant Sef ceresc, Isus. Ei sunt reprezentantii oficiali, umani, ai lui Hristos, ofiteri regali ai imparatiei Sale spirituale (vezi Ioan 18:36, unde cuvantul acesta este tradus ,,slujitorii”).
Ispravnici. Gr. oiconomoi, ,,administratori”, ,,ispravnici”. Grecii foloseau acest cuvant in legatura cu administrarea de proprietate, fie a unei cladiri, fie a unei mosii si-l aplicau la sclavi sau la oameni eliberati din sclavie, carora li se incredintau grija si administratia casei si pamantului care apartineau stapanului lor. Ispravnicul nu numai ca avea grija de treburile gospodariei, dar si lua masuri de prevedere pentru ea. Aceasta era o slujba de o mare raspundere. Aplicarea acestui cuvant la slujitorii lui Hristos e deosebit de exacta. Slujitorul Evangheliei este insarcinat cu ingrijirea de biserica lui Dumnezeu de pe pamant si procurarea a ceea e necesar pentru buna ei stare (vezi Ioan 21:15–17; 1Pet. 5:1–3).
In ispravnicie, lucrul de suprema importanta e credinciosia. Omul nu are putere absoluta asupra a nimic din lumea aceasta, nici macar asupra puterii sale fizice sau mentale, deoarece ,,toate insusirile pe care le poseda oamenii apartin lui Dumnezeu” (5T 277). El e o fiinta creata si ca atare apartine Creatorului sau. El e si o fiinta rascumparata prin sangele lui Hristos (vezi Fapte 20:28); de aceea, intr-un dublu sens, omul nu isi apartine. Pamantul si tot ce e pe el apartin lui Dumnezeu; El e proprietarul suprem. El a incredintat grija proprietatii Sale omului, care in felul acesta devine administratorul Lui, cel insarcinat cu raspunderea de a folosi bunurile Stapanului sau in asa fel ca sa revina un castig lui Dumnezeu. Recunoasterea acestei legaturi dintre om si Creatorul sau ar trebui sa produca o hotarare de a exercita o mare grija in folosirea a tot ceea ce i-a fost incredintat in cursul perioadei ramanerii lui pe pamantul acesta. Adevaratul credincios in Hristos va cauta continuu sa proslaveasca pe Dumnezeu in administrarea din partea sa a lucrurilor puse in grija lui, fie fizice, mentale sau spirituale. El va recunoaste ca nu e liber sa foloseasca bunurile sau talentele sale pentru satisfacerea dorintelor si ambitiilor firesti ale inimii sale. El e sub obligatia ca totdeauna sa puna interesul lui Dumnezeu mai presus de toate activitatile vietii. Adevarul acesta e ilustrat de parabola talantilor (vezi Mat. 25:14-30; COL 328,329).
Tainelor. Gr. musteria, (vezi Rom. 11:25; 1Cor. 2:7). Planurile lui Dumnezeu de readucere a omului in armonie cu Sine, mai inainte vreme au fost intelese numai in chip intunecos, dar acum sunt date la lumina prin Isus Hristos (vezi Efes. 3:9–11; Col. 1:25–27; 1Tim. 3:16). Lucratorii lui Hristos sunt insarcinati sa lamureasca adevarurile sublime ale Evangheliei tuturor oamenilor (Mat. 28:19.20; Mar. 16:15). Ei trebuie sa lucreze in asa maniera incat nevoile fiecarui suflet care cauta neprihanirea sa fie implinite. Raspunderea aceasta de a duce vestea cea buna a mantuirii revine fiecarui credincios, deoarece toti sunt administratori carora li s-a incredintat painea vietii pentru a fi dusa unei lumi flamande si muritoare de foame (vezi 9T 246; Ed. 139).