13:5 nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
Nu se poarta necuviincios. Gr. aschemoneo, ,,a se purta necuviincios”, ,,a se purta neonorabil”. In LXX cuvantul este folosit cu intelesul de a fi ,,gol” (vezi Eze 16:7, 22; etc.). Iubirea nu este niciodata nepoliticoasa, prost crescuta sau nemanierata; niciodata nu se comporta in asa fel incat sa jigneasca sensibilitatile altora. Hristos, cand a fost pe pamant, se gandea la sentimentele oamenilor, si totdeauna se purta cu curtoazie si bunacuviinta fata de toti (vezi GW 121). Oricare adevarat discipol al Domnului va fi totdeauna cuviincios, ne raspunzand niciodata la indemnurile inimii firesti pentru a plati inapoi grosolaniile si asprimea prin necuviinta (vezi GW 123). Iubirea cauta totdeauna ceea ce e drept si cuvenit sau cuviincios in toate relatiile vietii, deoarece cauta sa promoveze fericirea altora, si aceasta in chip necesar duce la evitarea a orice ar produce jignire sau ar stanjeni adevarata bucurie.
Ar putea fi aici o aluzie la purtarea necuvenita a unora din corinteni la cultul public si in legatura cu praznicele pagane (vezi 1Cor 8:10–12; 11:4–6, 20–22). Pentru crestin, opiniile, dorintele si practicile personale sunt inlocuite de iubire fata de interesele confortul, comoditatea si fericirea altora.
Purtarea cuviincioasa a iubirii exclude orice fanatism si pozitii necumpanite care duc la izbucniri emotionale nestapanite si duc la defaimarea lucrarii lui Dumnezeu. Aceasta afirmatie ca iubirea niciodata nu se poarta necuviincios dovedeste ca e totdeauna sub controlul ratiunii, si nu poate fi o simpla emotie sau un simplu sentiment. Ceea ce este simplu un raspuns la sentiment si emotie si gresit numita iubire, nu actioneaza rational, si nici nu ia seama in mod necesar la sentimentele si sensibilitatile altora.
Sau. Literal, ,,[lucrurile] sale proprii”. Opusul exact al naturii adevaratei iubiri este umblarea egoista dupa propriul sau avantaj, propria influenta sau onoare ca marele obiectiv in viata (vezi cap. 10:24, 33). Din toate caracteristicile iubirii, aceasta este cea mai grea de inteles pentru inima nesfintita. Omul in mod natural e interesat mai inainte de toate de sine insusi, si adesea acest interes umbreste pe toate celelalte; dar calea lui Hristos, calea iubirii, pune eul la urma si pe altii intai (vezi Mat 5:43-46; 7:12). Natura egoista a omului e insa o dovada ca pacatul a inversat complet ordinea divina in viata omenirii, facand pe oameni sa-si concentreze afectiunile si interesele asupra sinelui (vezi Ier 17:9; Rom 7:14–18, 20; 8:5–8; Iac 4:4; vezi Mat 10:39). Cel care e stapanit de iubirea plina de lepadare de sine a lui Dumnezeu, uita de sine si e absorbit de implinirea voii lui Dumnezeu. De aceea e gata sa-si dea viata in lucrare plina de iubire pentru altii (vezi Mat 22:37–39; Fapte 10:38; GW 112; 7T 9, 10).
Isus ,,umbla din loc in loc, facand bine” (Fapte 10:38). Din afirmatia aceasta e clar ca nimeni nu poate fi un crestin adevarat, un adevarat ucenic al lui Hristos, daca traieste numai pentru sine sau daca face din promovarea propriilor sale interese obiectul sau principal. Crestin este cineva care e ucenic al lui Hristos. De acea el este un om care tagaduieste cererile inimii firesti pentru devotarea fata de sine si care este dispus sa sacrifice propriul sau confort, timp, tihna, avere si propriile sale talente pentru a promova binele omenirii.
Nu se manie. [,,Nu e usor provocata”, KJV; ,,Nu se aprinde de manie”, KJV]. Cuvantul ,,usor” [KJV] e adaugat, si pe cat se pare fara justificare. De fapt da o gresita nuanta de inteles afirmatiei. Iubirea nu se aprinde de manie, fie usor, fie altcumva; nimic nu poate tulbura seninatatea iubirii desavarsite si sa dea nastere la o manifestare de suparare, nerabdare sau manie. Inserarea cuvantului ,,usor” ar fi sa se sugereze ca sunt timpuri cand o anumita masura de manie, iritabilitate, sau resentiment este de ingaduit, dar nu acesta e cazul cu iubirea reala (vezi Psa 119:165; Evr 12:3; 1Pet 2:23). Crestinul care stie ca eul, inima fireasca, e opusa voii lui Dumnezeu, si intrucat s-a predat Domnului, e mort fata de pacat, nu are motiv real de iritatie sau suparare. El in mod simplu incredinteaza totul lui Dumnezeu, cunoscand ca tot ce se intampla, e sub privirea veghetoare si iubitoare a Aceluia care carmuieste totul pentru binele sau (vezi Rom 6:11; 8:28; 1Pet 5:6, 7). Unul din cele mai impresionante efecte ale convertirii e remarcabila schimbare care se vede in caracterul unei persoane care era in mod natural cu o dispozitie suparacioasa, ranchiunos si lesne provocat la manie. Sub influenta Duhului Sfant, cineva de felul acesta devine bland, delicat si calm. Toate eforturile lui Satana de a-l supara si a-l face sa dea drumul la vechiul duh repezit sunt zadarnice.
Nu se gandeste la rau. [,,Nu gandeste rau”, KJV]. Literal, ,,nu pune la socoteala raul”. Textul grec confera aici idee de a nu lua in socoteala raul care a fost facut; nici o punere in socoteala, nici
o imputare, sau trecere in socoteala in contul nimanui. Acesta este inca un atribut frumos si crestinesc al iubirii. El arata ca iubirea da cea mai buna interpretare cu putinta comportamentului altora. Cineva care este sub stapanirea iubirii nu e cusurgiu, gata de a afla greseli, sau de a pune in socoteala altora motive rele.