13:1 Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare sau un chimval zanganitor.
Chiar daca. Pavel a enumerat si a definit locul darurilor duhului in biserica (cap. 12). Acum purcede sa arate ca posedarea tuturor acestor daruri si a altor calitati in plus, nu face pe cineva crestin daca nu poseda darul suprem al iubirii. Acest frumos poem in proza a fost numit ,,lucrul cel mai mare, cel mai tare, cel mai adanc pe care Pavel l-a scris vreodata” (Harnack).
Natura, valoarea si durata vesnica a iubirii in comparatie cu darurile temporare, sunt prezentate aici. Capitolul acesta continua discutia subiectului introdus in cap. 12, si anume, darurile spirituale. Pavel a notat faptul ca diferitele inzestrari spirituale au fost conferite in asa fel incat sa faca sa inainteze cladirea si binele bisericii (vezi cap. 12:4-28). Acum el arata ca posedarea darurilor mentionate acolo, oricat de buna ar fi, poate fi intrecuta de o inzestrare care e mai de valoare decat orice e descris mai inainte, si ca darul acesta este la indemana tuturor (cf. Gal 5:22).
Limbi omenesti. Aceasta poate fi o referire la puterea de exprimare care se gaseste la cei mai calificati si mai talentati oratori dintre oameni, sau la limbile diferite folosite de natiunile pamantului. Daca oratorul e lipsit de iubire, una din caracteristicile fundamentale ale lui Dumnezeu, elocventa lui superioara sau indemanarea lui in folosire limbilor e tot atat de fara valoare pentru promovarea imparatiei lui Dumnezeu ca si zgomotele fara inteles al oricarui instrument de arama rasunator sau al chimvalului zadarnic zanganitor (vezi 1Ioan 4:8; DA 22, GC 487, 493).
Ingeresti. Prin aceasta Pavel se poate sa se fi referit fie la darul limbilor atat de mult pretuit la Corint (vezi cap. 14), fie la vorbirea distinsa a ingerilor. Totusi, manifestarea foarte spectaculoasa a limbilor sau chiar si capacitatea de a vorbi cu limba angelica nu confera nici o onoare celui care il primeste, sau nu-i e de nici un folos daca nu e insotita de iubire. Apostolul intentiona sa corecteze gresita evaluare pe care corintenii o dadeau darului limbilor si de a-i stimula sa umble dupa iubire ca fiind inzestrarea cea mai de pret.
Dragoste. [,,Caritate”, KJV]. Gr. agape, ,,iubire”, cel mai inalt tip de iubire, care recunoaste ceva de valoare in persoana sau obiectul care este iubit; iubire care se intemeiaza pe principiu, nu pe emotie; iubire care se dezvolta din respectul pentru admirabilele calitati ale obiectului ei. Iubirea aceasta este aceea care este vazuta intre Tatal si Isus (vezi Ioan 15:10; 17:26); e iubirea rascumparatoare a Dumnezeirii pentru omenirea pierduta (vezi Ioan 15:9; 1Ioan 3:1; 4:9, 16); este calitatea speciala demonstrata in procedeele crestinilor unul cu altul (vezi Ioan 13:34, 35; 15:12–14); e folosita pentru a arata legatura credinciosului cu Dumnezeu (vezi 1Ioan 2:5; 4:12; 5:3). Vezi Nota Aditionala la Psa 36; vezi Mat 5:43, 44.
Cuvantul ,,caritate” nu e destul de cuprinzator pentru a arata marea intindere a interesului pentru binele altora care e cuprinsa in cuvantul agape. Intr-adevar, ,,caritate” poate da o idee foarte restransa de ajutor de binefacere. Cuvantul ,,iubire” e mai bun, dar aceasta trebuie sa fie inteleasa in lumina a tot ce se spune in acest capitol cu privire la ea. Aceasta ,,iubire” (agape) nu trebuie sa fie confundata cu ceea ce este uneori numita iubire, o calitate alcatuita in cea mai mare parte din sentiment si emotie care are centrul in eu si dorintele eului. Agape isi concentreaza interesul si preocuparea spre altii si conduce la actiune corespunzatoare.
Biserica corinteana fusese foarte mult tulburata de discordie interna care avusese ca rezultat dezbinari si partide (vezi cap. 1:11, 12). Unii se faleau cu calificatiile si darurile lor superioare (vezi cap. 3:3–5, 8, 18, 19, 21; 4:6, 7). Capitolul acesta arata ca posedarea de diferite daruri ale Duhului nu ajuta la nimic daca persoana este lipsita de iubire.
Arama. [,,Alama”, KJV]. Gr. kalcos, ,,alama”, sau orice obiect facut din alama. Aici, modificat de ,,sunatoare”, se refera probabil la un gong sau o trambita. Ideea este aceea a unui instrument rasunator, care face o galagie mare si da aparenta unei mari importante, dar e numai un emitator de sunete fara viata.
Zanganitor. [,,Clinchenitor”, KJV; ,,Galagios”, G. Gal.]. Gr. alalazo, un cuvant onomatopeic, format la origine pentru a exprima strigatul scos de o armata cand se avanta in lupta. De la aceasta intrebuintare, a ajuns sa insemne facerea oricarei galagii puternice, ca de pilda un tipat sau un bocet de jale. Aici alalazo e folosit pentru a descrie sunetele monotone si zanganitoare ale unui chimval.