11:21 Fiindca atunci cand stati la masa, fiecare se grabeste sa-si ia cina adusa de el, inaintea altuia; asa ca unul este flamand, iar altul este beat.
Cina adusa de el. [,,Propria lui cina”, KJV; ,,Demancarea lui”, G. Gal.]. Datorita dezbinarilor si partidelor care se dezvoltasera in sanul bisericii din Corint, spiritul de iubire si de comuniune frateasca care caracterizeaza pe toti urmasii sinceri ai lui Isus in oarecare masura disparuse. Starea aceasta nefericita era data pe fata la celebrarea mesei care era presupusa a fi Cina Domnului, prin faptul ca fiecare participant isi aducea propria sa hrana si o manca il insusi, fara de nici un gand de a o imparti cu altii. Cei bogati aveau de mancat din belsug, si cei saraci adesea nu aveau nimic. Cina care fusese instituita pentru a comemora suprema demonstratie de iubire, in felul acesta a devenit doar o masa particulara, o actiune fara de nici un inteles sau semnificatie, pe care fiecare ar fi putut tot asa de bine sa o savarseasca si acasa. Aceasta aducea sfanta randuiala a Cinei Domnului la defaima. Schismele din biserica erau in mare masura raspunzatoare pentru aceasta stare de lucruri, si e cu putinta ca membrii diferitelor partide sa fi mancat separat din cauza mandriei lor, refuzand de a se smeri prin partasie in jurul mesei Domnului.
Flamand. Credinciosul sarac, increzandu-se in iubirea fratilor sai mai instariti, venea la masa crezand ca nevoia lui va fi implinita, dar erau dezamagiti de egoismul si mandria necrestina a celor bogati.
Beat. Gr. methuo, ,,a fi beat”. Cuvantul acesta se refera clar la folosirea dezordonata de bauturi imbatatoare pana la pierderea stapanirii de sine. Pavel sugereaza ca corintenii beau si mancau pana la imbuibare la aceste petreceri, si ca rezultat, asa zisa lor sarbatorire a Sfintei Cine devenea un simplu ritual ridicol.
Se poate considera surprinzator ca crestini care traiau in vremuri apostolice, si care fusesera invatati de Pavel insusi, sa perverteasca in asa fel natura si scopul Sfintei Cine incat sa o preschimbe intr-o copie a fostelor lor petreceri pagane. Trebuie sa se retina ca corintenii numai de curand parasisera paganismul. Ei fusesera deprinsi sa se dedea la petreceri de imbuibare in onoarea dumnezeilor lor mincinosi, si ar fi fost relativ usor pentru ei sa-si inchipuie ca Sfanta Cina putea fi praznuita intr-un chip similar. Dezbinarile si certurile de partide care le deteriorasera experienta lor crestina nu puteau decat sa le intunece vederea si sa faca mai usor pentru ei sa corupa tinerea ceremoniei. Experienta aceasta a credinciosilor corinteni arata ca crestinii cei noi au nevoie de instructiune ingrijita si prelungita si de conducere si supraveghere inteleapta si plina de impreuna simtire pana cand sunt puternic inradacinati in adevarurile fundamentale ale Evangheliei. Compromisul cu doctrine si practici necrestine are totdeauna ca rezultat abaterea de la curatenia si simplitatea Evangheliei (vezi Deu 7:1–4; 18:9–14; 2Cor 6:14–17).