11:16 Daca iubeste cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei si nici Bisericile lui Dumnezeu.
Iubeste. [,,Pare sa fie”, KJV; G. Gal]. Mai degraba, ,,doreste sa fie”.
Cearta de vorbe. [,,Certaret”, KJV; ,,Sa ne gaseasca pricina”, G. Gal.]. Gr. philoneikos, ,,iubitor de cearta”. Dupa tot ce s-a spus asupra subiectului, era cu putinta ca inca sa mai fie cineva in biserica corinteana care socotea ca avea un drept sa obiecteze la instructiunea ca femeile ar fi trebuit sa fie invelite, si ar fi dorit sa impuna invatatura sa bisericii contrariu sfatului pe care il daduse Pavel. O astfel de persoana trebuia sa-si dea seama ca Dumnezeu conduce biserica Sa ca un tot, El nu conduce persoane izolate, si parerea personala trebuie sa fie supusa la glasul bisericii atunci cand gruparea credinciosilor procedeaza in acord cu instructiunile inspirate ale Domnului (vezi TM 30, 476; 5T 534, 535; 4T 239, 256, 257; 9T 257, 258). Aceasta nu excludea oportunitatea studiului si cercetarii particulare, personale, individuale a adevarului. Dimpotriva, credinciosii sunt indemnati sa ,,cerceteze Scripturile” si sa se intemeieze personal pentru a da marturie despre adevar. Dar daca cineva isi formeaza o parere care nu e in armonie cu Biblia, ar trebui sa renunte la ea, bine stiind ca nu poate fi lumina in nici o doctrina sau idee care vine in conflict cu Cuvantul lui Dumnezeu (vezi Isa 8:20; Ioan 5:39; 2Tim 2:15).
Noi. Adica, apostolii, conducatori ai bisericii randuiti de Dumnezeu.
Nu avem un astfel de obicei. Apostolii nici n-au invatat si nici n-au practicat autorizarea aratarii femeilor la cultul public dezvelite. Faptul ca in bisericile crestine din alte locuri, mai ales din Iudea, femeile nu luau parte la servicii cu capetele dezvelite, trebuie sa fi decis chestiunea pentru femeile din Corint. Neadaptarea la regula general acceptata in bisericile din alte locuri ar fi fost o sursa de conflict si jignire. Parerea si purtarea marii grupari a fratilor trebuia sa fie respectata, si sa nu i se stea impotriva de cativa membri infumurati ai bisericii din Corint. Principiul acesta e totdeauna adevarat; o persoana, sau cateva persoane n-ar trebui sa considere ca ideile lor sunt superioare parerii generale a bisericii ca un tot, si sa caute sa impuna acele idei majoritatii, indiferent de invataturile Scripturii si practica acceptata a bisericii (vezi Fapte 15:5, 6, 22–29; 9T 260, 261).