14:1 314. Doamne,
câta suferinta!
14:2 Doamne, câta suferinta
Este astazi pe pamânt!
Striga lacrima durerii
Pân’ la tronul Tau preasfânt!
Trecem valea umbrei mortii,
Cautând spre crucea Ta:
Printre gropi, printre ruine,
Singuri nu ne lasa!
14:3 Doamne, cine poarta vina
Chinului nemângâiat?
Singuri ne-am strapuns de moarte
Când pe Tine Te-am lasat.
Am sorbit faradelegea,
Tot paharul ei amar,
Dar prin valuri de-ntuneric
Cautam al Tau har.
14:4 Te simtim alaturi, Doamne,
Sus pe cruce rastignit!
Câte vaiuri sunt pe lume,
Toate-n Tine au izbit…
Nu-ntelegem cum vei scoate
Pasul nostru din noroi,
Însa nu mai suntem singuri
Daca Tu esti cu noi!
14:5 Pâna când mai suferi, Doamne,
Nedreptatea pe pamânt?
Suna trâmbita-nvierii
Peste moarte si mormânt!
Smulge tot din radacina
Si nici ramuri nu lasa,
Si, în ziua razbunarii,
Sa vedem slava Ta!