42:1 39. Adulterul şi calitatea de membru al bisericii
42:2 O declaraţie timpurie a Ellenei White. Domnul ne-a pus duhul la lucru în cea dintâi zi (duminică, 5 februarie 1854) şi pe când ne rugam fierbinte am fost luată în viziune şi am văzut starea unora dintre cei care susţin că fac parte din Israelul lui Dumnezeu. Am văzut starea multora din adunarea noastră de la Oswego. Am văzut că ei stau în calea lucrării lui Dumnezeu, în special cei de la Canghdenoy. Am văzut că Dumnezeu îi priveşte cu dezaprobare, atât pe ei, cât şi pe unii din Roosevelt.
42:3 Îngerul a spus: "Securea n-a fost înfiptă la rădăcina copacului." Cei care şi-au îngăduit patimi nelegiuite ale inimii s-au strecurat printre noi ca membrii. Dacă Dumnezeu ar fi făcut din fratele Roosevelt un veghetor asupra turmei, el ar fi
42:4 văzut stricăciunea care este în popor. Securea n-a fost înfiptă la rădăcina copacului. Dumnezeu nu Se schimbă. El este un Dumnezeu gelos care nu priveşte acum păcatul cu mai multă îngăduinţă decât a făcut-o pe vremea vechiului Israel. Păcatul este păcat. Păcatele nu sunt socotite după adevărata lor păcătoşenie, ci sunt făcute să pară ca şi cum ar fi privite cu uşurinţă de către Dumnezeu.
42:5 Un păcat uriaş. Am văzut că porunca a şaptea a fost călcată de către unii care sunt membrii ai bisericii. Aceasta a atras dezaprobarea lui Dumnezeu asupra lor. Acest păcat este îngrozitor în aceste zile de pe urmă însă biserica (membrii) au adus mânia lui Dumnezeu şi blestemul asupra lor datorită faptului că privesc păcatul cu atâta uşurătate. Am văzut că acesta este un păcat foarte mare şi că nu se depun eforturi serioase după cum ar trebui pentru a îndepărta mânia Lui printr-o atitudine strictă, categorică faţă de cel care încalcă porunca.
42:6 Acest lucru a avut o influenţă îngrozitoare, stricăcioasă asupra tinerilor. Ei văd cu câtă uşurinţă este călcată porunca a şaptea, iar acela care comite acest păcat înfiorător crede că tot ce are de făcut este să mărturisească faptul că a greşit şi că îi pare rău şi că după aceea se poate bucura de toate privilegiile de a fi în casa lui Dumnezeu şi să fie menţinut ca membru al bisericii.
42:7 Ei au crezut că acesta nu este un păcat atât de mare şi au privit cu uşurinţă călcarea poruncii a şaptea. Acest lucru a fost suficient pentru a îndepărta chivotul lui Dumnezeu din tabără dacă n-au fost şi alte păcate care să ducă la luarea chivotului şi slăbirea lui Israel.
42:8 Îndepărtarea din biserică a celor care comit adulter. Aceia care încalcă porunca a şaptea ar trebui îndepărtaţi din biserică, să nu mai fie membri şi să nu se bucure de privilegiile casei lui Dumnezeu.
42:9 Îngerul a spus: "Acesta nu este un păcat de care să nu se ştie.
42:10 Este un păcat cunoscut şi va fi aspru pedepsit de Dumnezeu, fie că cel ce îl comite este sau tânăr."
42:11 Aroganţă, păcătuire deliberată. Niciodată nu a fost privit acest păcat atât de păcătos aşa cum este astăzi. De ce? Pentru că Dumnezeu Îşi curăţeşte pentru Sine un popor deosebit plin de râvnă pentru fapte bune. Şi chiar în acest timp când Dumnezeu îşi pregăteşte acest popor pentru Sine, "aceşti indivizi (nesfinţiţi) pătrund între noi. Neţinând seama de adevărurile directe pe care le-au auzit - acele lucruri cumplite pe care le prezintă Cuvântul lui Dumnezeu şi tot adevărul grozav sunt să trezească pe Israel - ei păcătuiesc cu aroganţă, dând frâu liber tuturor patimilor inimii fireşti, îşi satisfac înclinaţiile animalice şi aruncă ocară asupra cauzei lui Dumnezeu iar după aceea mărturisesc că au păcătuit şi că le pare rău.
42:12 Iar biserica îi primeşte şi spune: "Amin" la rugăciunile şi sfaturile lor care sunt o urâciune pentru Dumnezeu şi acest lucru atrage după sine mânia lui Dumnezeu asupra taberei. El nu va locui în mijlocul lor. Aceia care acţionează în acest fel, fără să fie atenţi, acoperind cu uşurinţă aceste păcate, vor fi lăsaţi în voia pornirilor lor, să suporte consecinţele faptelor lor.
42:13 Aceia care comiteau în vechime astfel de păcate erau scoşi afară din tabără şi ucişi cu pietre. Moartea vremelnică şi cea veşnică era soarta lor, şi, deoarece pedeapsa prin omorârea cu pietre a fost abolită, acest păcat este îngăduit peste măsură şi nu este socotit ca fiind grav. (Ms. 3, 1854)
42:14 Nici un ajutor pentru acest bărbat. [ Patrimoniul White nu deţine o documentare concludentă în ce priveşte păcatul lui E., însă Arthur L. White îşi aduce aminte că tatăl său, W. C. White, s-a referit la cazul acestuia ca fiind unul revoltător, de incest. ] Este imposibil ca E. să fie acceptat ca membru de biserica lui Dumnezeu. El singur s-a pus
42:15 într-o situaţie în care biserica nu îl poate ajuta, el nu poate avea părtăşie cu biserica, nu îşi poate face auzit glasul în ea. El s-a aşezat pe sine însuşi mai presus de lumină şi de adevăr. Cu încăpăţânare şi-a urmat propria lui cale şi a respins mustrarea. A urmat înclinaţiile inimii sale stricate, a încălcat legea cea sfântă a lui Dumnezeu şi a discreditat cauza adevărului prezent.
42:16 Dacă se va pocăi vreodată cu adevărat, foarte bine, însă biserica să-l lase singur. Vrea să ajungă în cer astfel, să se lupte singur, în starea lui biserica nu îl poate accepta. Biserica trebuie să menţină faţă de el o atitudine hotărâtă de mustrare astfel ca standardul moralităţii să nu fie coborât. (1T, 215)