40:1 37. Sfat către un preşedinte de Conferinţă Generală
40:2 Procedeu neînţelept într-un caz dificil. [ Extrase dintr-o scrisoare scrisă din Europa fratelui George I. Butler cu privire la mai mulţi pastori din Statele Unite care au călcat porunca a şaptea. ] Stimate frate: Am, primit ultima ta scrisoare, iar în privinţa întrebărilor puse referitoare la I. şi fratele B., nu pot răspunde mai mult decât ceea ce am spus. Am cam aceeaşi părere pe care am avut-o când i-am scris lui John V. Sfatul pe care i l-am dat, consider că a fost sănătos, iar dacă bunii mei fraţi ar fi acţionat conform acestui sfat,cum că el ar trebui să plece să lucreze în Anglia, cred că ar fi făcut un lucru care să fie pe plac Domnului. Cred că lucrurile au luat acum o întorsătură nefavorabilă pentru el. Lui i s-au încredinţat răspunderi care vor avea tendinţa să-l înalţe. Şi s-ar putea ca el să nu fie într-o stare la fel de bună ca să plece să lucreze în vreun câmp îndepărtat cum a fost acum câteva luni.
40:3 Nu mi-am schimbat părerea cu privire la cazul lui. Nu cred că s-a procedat înţelept în cazul lui, dacă se are în vedere sufletul lui. El a propus să fie pus la încercare, pe propria lui răspundere, fără cheltuială din partea conferinţei şi ar fi trebuit să i se acorde această şansă.
40:4 Visul încurajator al Ellenei White. Cu privire la fratele H. nu cred că procedeul tău a fost cel mai înţelept. Cred că ar fi trebuit să se dea o şansă vieţii sale. Dacă omul vrea şi este doritor să vină în Europa pe propria lui răspundere, poate aceasta înseamnă înţelepciune. El nu-şi va reveni niciodată din starea în care se află în împrejurările din prezent. Am avut un vis cu câteva luni în urmă, în care l-am văzut refăcut, cu binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui, însă el nu a fost adus în această stare datorită ajutorului tău sau al fratelui Haskell, deşi el ar fi trebuit să îl aibă din partea voastră, ca atitudine faţă de el, care a rămas în întuneric, lumina lui pierzându-se în întuneric.
40:5 Visul a venit ca răspuns imediat la scrisoarea pe care W. C. White i-a scris-o ca să vină în Europa, lucru pe care conferinţa voastră l-a votat acum un an dar a făcut o greşeală trimiţându-l în Oakland în loc de Europa. El ar fi trebuit să vină aici de îndată.
40:6 Decizie cu privire la sfaturi. Nu ar trebui să mai spunem nimic în cazul său, ci ar trebui să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i salva sufletul de la moarte şi să acoperim o sumedenie de păcate. Uneori mă aflu în mare încurcătură şi aproape că am ajuns la concluzia că atunci când mi se prezintă un caz de greşeală sau păcat grav, să nu mai spun nimic fraţilor mei pastori dacă ei nu cunosc acel caz, ci să lucrez cu sârguinţă pentru cel greşit, să-l încurajez să nădejduiască în îndurarea lui Dumnezeu şi să se agaţe de meritele unui Mântuitor răstignit şi înviat, să privească la Mielul lui Dumnezeu cu pocăinţă şi părere de rău şi să trăiască prin puterea Lui. "Veniţi totuşi
40:7 să ne judecăm... De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura se vor face albe ca lâna" (Is. 1, 18)
40:8 Acele trăsături de caracter care, unite laolaltă aduc dreptatea, milă şi dragostea lui Dumnezeu, într-o plăcută armonie, nu există. Se vorbeşte prea mult, se rostesc prea multe cuvinte puternice, sunt prea multe simţăminte cu care Domnul nu are nimic de-a face şi aceste simţăminte puternice îi influenţează pe fraţii noştri cei buni.
40:9 Milă şi simpatie dar şi hotărâre. Eu sunt nevoită să fiu hotărâtă şi să mustru păcatul, şi apoi simt acolo în inima mea, aşezată de Duhul lui Hristos, dorinţa de a lucra prin credinţă, cu simpatie şi milă pentru cei greşiţi. Nu îi voi lăsa singuri, nu îi voi lăsa să devină ţinta ispitirilor lui Satana. Nu voi fi de partea vrăjmaşului sufletelor ca în acea ilustrare cu Iosua şi îngerul. Sufletele oamenilor au costat preţul sângelui Mântuitorului meu.
40:10 Când oamenii, ei înşişi, pasibili să ajungă ispitiţi, ei, muritori supuşi greşelii, îşi asumă libertatea de a se pronunţa în privinţa altui om care s-a umilit în ţărână şi îşi asumă răspunderea de a decide potrivit cu ceea ce le dictează sentimentele lor sau ale fraţilor lor cât de mult trebuie să dovedească cel greşit pentru a fi iertat, (ei) preiau asupra lor înşişi ceva ce Dumnezeu nu le cere. Ştiu că sunt dintre aceia care au căzut în păcate mari, însă noi am lucrat pentru ei şi cu ei, iar Dumnezeu a primit după aceea străduinţele lor, când aceştia m-au rugat cu stăruinţă să-i las să plece şi să nu mă mai împovărez pentru ei, eu am spus: "Nu voi renunţa la voi; voi trebuie să vă adunaţi puterile pentru a birui." Aceşti oameni sunt acum activi în lucrare...
40:11 Nu aprobare păcatului, ci câştigarea păcătoşilor. Mintea mea este în mare încurcătură datorită acestor lucruri pentru că nu le pot
40:12 armoniza cu felul în care se desfăşoară lucrurile. Mi-e teamă să aprob păcatul dar mi-e teamă şi să dau drumul păcătosului să plece fără să fac nici un efort pentru refacerea lui. Eu cred că dacă inimile noastre ar fi pătrunse mai mult de Spiritul lui Hristos, noi am avea acea dragoste care topeşte totul şi am lucra cu putere spirituală pentru a contribui la refacerea celor greşiţi şi nu i-am lăsa sub stăpânirea lui Satana.
40:13 Nevoia de o religie bună în inimă. Avem nevoie de o religie bună a inimii, ca să putem nu doar mustra, îndemna şi îndruma cu toată răbdarea şi cu învăţătura, ci să luăm pe cei greşiţi pe braţele credinţei noastre şi să-i ducem la crucea lui Hristos. Trebuie să-i aducem în legătură cu Mântuitorul care iartă păcatele.
40:14 Sunt mult mai îndurerată decât o pot exprima cuvintele, văzând atât de puţină dorinţă şi iscusinţă de a salva sufletele care sunt prinse în cursă de Satana. Văd un fariseism atât de rece, care ţine la distanţă pe acela care este înşelat de vrăjmaşul sufletelor şi apoi mă gândesc: Cum ar fi dacă Domnul Isus ne-ar trata în acest fel? Trebuie oare să se dezvolte acest spirit printre noi? Dacă se face astfel, să mă scuze fraţii mei, eu nu pot lucra cu ei. Nu voi participa la acest fel de lucrare.
40:15 Inimi de carne nu inimi de piatră. Mi-aduc aminte de păstorul care caută oaia pierdută şi de fiul risipitor. Îmi doresc ca aceste parabole să lucreze asupra inimii şi a minţii mele. Mă gândesc la Domnul Isus ce iubire şi ce bunătatea a dovedit El pentru cei greşiţi, pentru omul decăzut şi apoi mă gândesc la judecata aspră pe care omul o rosteşte împotriva fratelui său care a căzut în ispită şi mi se face rău de la inimă. Văd inimi de piatră şi cred că ar trebui să ne rugăm ca să avem inimi de carne...
40:16 Mi-aş dori să avem mai mult din Duhul lui Hristos şi mai puţin din eul personal, din părerile omeneşti. Dacă greşim, să fim mai degrabă plini de îndurare decât să condamnăm şi să procedăm cu asprime. (Scrisoarea 16, 1887)