Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii cu privire la comportament sexual, adulter şi divorţ

Mărturii cu privire la comportament sexual, adulter şi divorţ 4:2


4:2 Planul de la început al lui Dumnezeu. Dumnezeu a oficiat cea dintâi căsătorie. Astfel, această instituţie îşi are originea în Creatorul Universului. "Căsătoria este demnă de cinstire"; ea constituie unul dintre primele daruri pe care le-a făcut Dumnezeu omului şi este una dintre cele două instituţii pe care, după cădere, Adam le-a luat cu el dincolo de porţile Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute şi li se dă ascultare în această privinţă, căsătoria este o binecuvântare; ea apără curăţia şi fericirea neamului omenesc, răspunde nevoilor sociale ale omului şi înalţă natura lui din punct de vedere fizic, intelectual şi moral. (PP, 46)