Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii cu privire la comportament sexual, adulter şi divorţ

Mărturii cu privire la comportament sexual, adulter şi divorţ, 24


24:1 21. Un lucrător din spital

24:2 Atenţie frivolă, neînţeleaptă faţă de femei. Îngeri lui Dumnezeu veghează dezvoltarea caracterului. Îngerii lui Dumnezeu cântăresc valoarea morală. Dacă îţi îndrepţi atenţia spre ceea ce nu este nevoie, faci rău persoanelor respective şi vei primi mai degrabă condamnare decât răsplătire. Nu uita că atunci când prin conversaţii uşuratice te cobori la nivelul unor personaje frivole, le încurajezi pe cărarea care duce la pierzare. Atenţia neînţeleaptă pe care le acorzi se poate dovedi ruină pentru sufletele lor. Tu înjoseşti concepţiile lor cu privire la ceea ce înseamnă viaţă creştină şi caracter creştin. Tu produci confuzie în mintea lor şi faci impresii care nu vor fi şterse niciodată.

24:3 Vătămarea care se produce sufletelor care ar trebui întărite, înălţate, înnobilate, este adesea un păcat care duce la moarte.

24:4 Ele nu pot asocia pe aceşti bărbaţi cu poziţiile sacre pe care le ocupă. Pastorii, slujitorii bisericii nu sunt priviţi mai bine decât ele însele. Unde este atunci exemplul lor?

24:5 Standardul curat al lui Dumnezeu. Dumnezeu care tuturor celor ce susţin că sunt creştini să înalţe standardul neprihănirii şi să se curăţească după cum Hristos este curat...

24:6 Întrebarea este: suntem noi creştini conform Bibliei? Sau desconsiderăm noi sfaturile atât de clare date nouă în Cuvântul lui Dumnezeu şi înălţăm un standard fals după care ne măsurăm caracterul? Este acesta un lucru sigur pentru noi? Când cedaţi ispitelor vrăjmaşului şi faceţi tocmai împotriva a ceea ce Dumnezeu v-a învăţat să faceţi şi apoi vă scuzaţi, spunând că nu aţi vrut să faceţi rău, că nu aţi făcut nici un rău moral, care poate fi standardul vostru de evlavie şi sfinţenie? Domnul Hristos ne-a dat semnele după care putem distinge pe creştinul autentic; nimeni nu trebuie să fie înşelat de pretenţiile false ale celui făţarnic.

24:7 Nu există scuză pentru flirt. Nu există scuză pentru îngăduirea unui sentimentalism bolnav, nu există scuză pentru această uşurătate şi flirt între bărbaţi căsătoriţi şi tinerele fete sau între bărbaţi căsătoriţi şi văduve. Fie ca cei care susţin că sunt credincioşi, să dea atenţie sfatului apostolului: "Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători să vă feriţi de poftele firi pământeşti care se războiesc cu sufletul. Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării" (1 Petru 2, 11.12).

24:8 Ce vei face atunci tu, nu vei ţine seama de sfaturile atât de clare date în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la cuvintele tale, comportamentul tău şi caracterul tău? Vei scuza tu neseriozitatea şi chiar faptele destrăbălate ca şi când nu te-ai fi făcut vinovat de imoralitate? Vei

24:9 trece peste toate acestea şi vei spune că a fost o nesăbuinţă din partea ta? Oare nu este datoria creştinilor să se înfrâneze? Dacă Domnul Isus stă pe tronul inimii, vor fi lăsate oare gândurile să-şi facă de cap?...

24:10 Exemplul celor dinainte de potop. Avem istoria celor dinainte de potop şi a locuitorilor cetăţilor din câmpie, a căror purtare a degenerat de la uşurătate şi frivolitate până la păcate josnice care au atras mânia lui Dumnezeu printr-o nimicire dintre cele mai înfricoşătoare, pentru a scăpa pământul de influenţa lor contaminatoare. Tentaţia şi patima au trecut peste raţiune. Eul a fost dumnezeul lor, iar cunoştinţa Celui Prea Înalt a fost aproape ştearsă printr-o îngăduire egoistă a patimilor stricate. (Scrisoarea 84, 1888)