15:1 12. Călcarea poruncii a şaptea
15:2 Legea lui Dumnezeu - calea spre fericire. Înainte de distrugerea lumii din vechime prin potop, oamenii erau grozav de stricaţi. Păcatul şi nelegiuirile de tot felul dominau pretutindeni. Starea lumii de acum se îndreaptă cu grăbire spre momentul când Dumnezeu va spune, aşa cum a spus în vechime: "Duhul Meu nu va rămânea pururea în om" (Gen. 6, 3 p.p.). Unul dintre păcatele cele mai grave care există în acest veac stricat este
15:3 adulterul. Acest păcat înfricoşător este practicat într-o măsură alarmantă. Sabatul şi instituţia căsătoriei au fost rânduite de Dumnezeu în Eden pentru a fi păstrate cu sfinţenie. Amândouă aceste instituţii au fost desconsiderate şi nu li s-a dat atenţie cuvenită de către bărbaţi şi femei cu inimi pornite numai spre rău.
15:4 Adulterul un păcat "creştin". Dacă cei care calcă porunca a şaptea, s-ar găsi numai printre cei care nu susţin a fi urmaşi ai lui Hristos, răul nu ar fi nici a zece parte din cât este acum; însă păcatul adulterului este comis în mare măsură de cei ce susţin că sunt creştini. Atât clericii, cât şi laici, ale căror nume stau frumos în registrul bisericii se fac în egală măsură vinovaţi de el.
15:5 Mulţi dintre cei ce pretind că sunt pastori pentru cauza lui Hristos sunt ca fiii lui Eli care, slujind în lucrurile sfinte, au profitat de slujba lor şi s-au implicat în nelegiuiri comiţând adulter, făcând pe oameni să calce Legea lui Dumnezeu. Cei asemenea lor vor trebui să stea faţă în faţă cu un raport înfricoşător atunci când cazurile tuturor vor trece prin faţa lui Dumnezeu şi vor fi judecaţi după faptele comise în trup... Adulterul este unul dintre păcatele teribile ale acestui veac. Acest păcat există între aşa-zişi creştini, în toate categoriile.
15:6 Creştinii sunt chemaţi să-şi aducă trupurile ca o jertfă vie pe altarul lui Dumnezeu. "Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale nelegiuiri; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii" (Rom. 6, 12.13).
15:7 Dacă trupurile celor ce pretind a se jertfi pe altarul lui Dumnezeu ar fi cercetat aşa cum erau examinate jertfele iudaice, cât de puţini ar fi cei care vor trece testul şi ar fi socotiţi desăvârşiţi înaintea lui Dumnezeu, sfinţi, fără
15:8 prihană şi neîntinaţi de păcat! Dumnezeu nu poate accepta nici o jertfă care are vreun cusur. Dumnezeu nu poate accepta o jertfă vătămată sau bolnavă. Jertfa care se aducea înaintea lui Dumnezeu se cerea a fi sănătoasă în toate privinţele, fără pată şi de valoare.
15:9 Originea faptelor necurate. Nimeni nu poate proslăvi pe Dumnezeu în trupul său, aşa cum cere El, în timp ce calcă Legea lui Dumnezeu. Dacă trupul încalcă porunca a şaptea, acest lucru se face după ceea ce mintea a dictat trupului. Dacă mintea nu este curată, trupul se va angaja în mod natural în fapte stricate. Curăţia nu poate exista în sufletul unuia care cedează trupul său unor fapte necurate. Dacă trupul slujeşte desfrâului, mintea nu poate rămâne consacrată faţă de Dumnezeu. Pentru a păstra o minte sfinţită, corpul trebuie păstrat cu cinste şi sfinţenie. Mintea va sluji atunci Legea lui Dumnezeu şi se va supune de bună voie ascultării de tuturor cerinţelor ei. Atunci, ca şi apostolul, cei în cauză îşi vor putea face din mădularele lor unelte ale neprihănirii...
15:10 Nici o bucurie adevărată în viaţă pentru cei păcătoşi. Domnul a făcut pe om desăvârşit; însă el a căzut, s-a degradat pentru că refuză să se supună cerinţelor pe care Legea lui Dumnezeu le are faţă de el. Toate pasiunile omului, dacă vor fi ţinute înstăpânire şi vor fi călăuzite în direcţia cea bună, vor contribui la sănătatea lui fizică şi morală şi îi vor asigura multă fericire. Desfrânatul, curvarul şi cel neînfrânat nu se bucură de viaţă. Nu poate exista bucurie adevărată pentru călcătorul Legii lui Dumnezeu. Domnul ştie acest lucru, de aceea pune restricţii omului. El călăuzeşte, porunceşte şi interzice spre binele lui... Domnul ştie bine că fericirea copiilor Săi depinde de supunerea faţă de autoritatea Sa şi de trăirea în ascultare de această lege sfântă, dreaptă şi bună de guvernare.
15:11 Gândurile şi faptele sunt cunoscute lui Dumnezeu. Mulţi merg înainte şi ascund faptul că ei comit adulter şi totuşi Dumnezeu
15:12 ştie ce fac ei. El ştie ce face omul. El nu îşi poate ascunde nelegiuirile de Dumnezeu. În aparenţă, el se poate comporta aşa cum se cuvine în familie, şi în comunitatea de oameni în mijlocul cărei vieţuieşte şi să fie considerat ca un om de treabă . Însă oare nu se înşeală singur gândind că Cel Prea Înalt nu ştie ce face el? Nelegiuirea sa este văzută de Maiestatea cerurilor. Cel care este înalt şi proslăvit, a cărui slavă umple templul, vede şi cunoaşte chiar şi gândurile şi intenţiile ascunse ale inimii celui care clacă Legea, care se înjoseşte prin sine însuşi în văzul îngerilor curaţi, fără păcat, care înregistrează toate faptele fiilor oamenilor. Păcatul său nu doar că este văzut, dar şi este consemnat de către îngerul raportor.
15:13 Cel care calcă Legea lui Dumnezeu poate merge înainte un timp fără a fi cunoscut de ceilalţi; însă, mai curând sau mai târziu, va fi surprins descoperit şi condamnat. Oricine îndrăzneşte să calce Legea lui Dumnezeu va simţi pe propria lui piele că "este pietroasă calea celor stricaţi." (RH., 8 martie, 1870)
15:14 Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu. Dacă ne-am obişnui cu gândul că Dumnezeu vede şi aude tot ce facem şi spunem noi şi ţine un raport credincios al cuvintelor şi faptelor noastre şi că odată vom sta faţă în faţă cu toate acestea, ne-am teme să mai păcătuim. Fie ca tinerii să nu uite că oriunde s-ar afla, şi orice ar face, ei se află în prezenţa lui Dumnezeu. Nimic din comportamentul nostru nu scapă neobservat. Nu ne putem ascunde căile de Cel Prea Înalt.
15:15 Legile omeneşti, deşi uneori sunt severe, sunt adesea încălcate fără a se descoperi acest lucru şi deci nepedepsite; însă nu aşa stau lucrurile în privinţa Legii lui Dumnezeu. Cel mai întunecat miez de noapte nu îl poate acoperi pe cel vinovat. El se poate crede sigur însă pentru fiecare faptă există martori nevăzuţi. Chiar motivele ascunse ale inimii sunt cunoscute cercetării divine. Fiecare faptă, fiecare cuvânt,
15:16 fiecare gând este însemnat ca şi când ar fi o singură persoană în toată lumea şi atenţia cerului este concentrată asupra acelei persoane. (PP, 217, 218)
15:17 Pretinşii păzitori ai poruncilor - vinovaţi. Chiar unii dintre cei ce pretind că păzesc poruncile lui Dumnezeu sunt vinovaţi de păcatul adulterului. Ce aş putea spune oare pentru a le trezi simţurile amorţite? Principiul moral pus la loc de cinste devine singura armă sigură pentru suflet. (2 T, 352)
15:18 Cu cânt este mai mare cunoştinţa, cu atât este mai mare păcatul. Nu toţi cei care pretind a păzi poruncile lui Dumnezeu îşi ţin trupurile în cinste şi sfinţenie. Solia cea mai solemnă care a fost încredinţată vreodată muritorilor a fost dată acestui popor şi ei pot avea o influenţă puternică dacă vor să fie sfinţiţi prin aceasta. Ei pretind a sta pe platforma cea mai înaltă a adevărului veşnic, păzind toate poruncile lui Dumnezeu, de aceea, dacă se complac în păcat, dacă vor comite desfrâu şi adulter, nelegiuirea lor este de zece ori mai mare decât a clasei pe care am menţionat-o înainte (adventiştii de ziua întâi) care nu recunosc Legea lui Dumnezeu. Îl dezonorează şi aruncă ocară asupra adevărului, încălcând preceptele acestuia, într-un mod cu totul special.
15:19 Exemplul trist al lui Israel. Tocmai răspândirea acestui păcat, desfrâul, în vechiul Israel, a fost ceea ce a dus la manifestarea vădită a neplăcerii lui Dumnezeu judecăţile Sale au urmat imediat după comiterea odiosului păcat, mii dintre ei au căzut şi trupurile lor întinate de păcat au fost lăsate în pustie...
15:20 "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşitul veacurilor. Astfel dar,
15:21 cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă" (1 Cor. 10, 11.12). Adventiştii de ziua a şaptea, mai presus de orice alţi oameni din lume, trebuie să fie modele de evlavie, sfinţenie a inimii şi vorbirii. (2 T., 450, 451)