Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii cu privire la comportament sexual, adulter şi divorţ

Mărturii cu privire la comportament sexual, adulter şi divorţ, 12


12:1 9. Despărţirea

12:2 O soţie stăpânită de demoni. Stimate frate D.: Nădăjduiam că schimbarea, care părea să fi avut loc în soţia ta la adunarea din Chicago, să fie de durată şi am fost atât de recunoscătoare faţă de Tatăl nostru ceresc când am auzit mărturisirea ei, căci am simţit că una dintre cele mai grele poveri mi-a fost luată de pe umeri; însă povara este încă asupra mea. Ştiu că nu s-a schimbat în bine. Pericolele şi greutăţile pe care le va genera dacă îi vor fi satisfăcute capriciile sunt aproape incredibile pentru cei care nu ştiu de ce duh este stăpânită...

12:3 Oricât de sincer s-ar strădui soţul ei să slujească Domnului, ea este pentru el îngerul cel rău care îl conduce departe de neprihănire. Ea socoteşte că este idolul căruia el trebuie să i se închine; de fapt, ea este unealta lui Satana, căutând să ocupe locul pe care trebuie să-l aibă Dumnezeu. Ea a urmat impulsurile inimii sale neconsacrate până ce Satana a avut control aproape deplin asupra ei...

12:4 Dacă nu se produce o schimbare, va sosi curând timpul când firea josnică a soţiei, stăpânită de o voinţă tare ca oţelul, va coborî voinţa puternică a soţului la acelaşi nivel de jos... În acest caz, fratele D. nu are de-a face cu femeie, ci cu un spirit periculos, satanic. Domnul are o lucrare pentru fratele C.; însă dacă el este

12:5 înfrânt de aceste dezlănţuiri ale soţiei sale, el este un om pierdut, iar ea nu poate fi mântuită prin acest sacrificiu.

12:6 Mai bine despărţirea decât apostazia. Cel mai bun lucru pe care poate să-l facă el cu această soţie-copil, atât de tiranică, atât de nesupusă, atât de nestăpânită este să o ducă acasă şi să o lase cu mama care a făcut din ea ceea ce este. Deşi poate este dureros acesta este singurul lucru pe care-l poate face el dacă nu vrea să fie ruinat din punct de vedere spiritual, sacrificat demonului închipuirilor isterice şi satanice. Satana are stăpânire deplină asupra temperamentului şi voinţei sale şi le foloseşte pe acestea ca o grindină pustiitoare, care dărâmă orice obstacol. Soţul ei nu îi poate face nici un bine, ci îşi face lui însuşi un rău de necalculat, jefuindu-L pe Dumnezeu de talanţii şi influenţa pe care i le-a dat.

12:7 Dumnezeu a rânduit ca soţul să fie capul familiei şi până când sora D. nu va învăţa care îi este locul şi care îi sunt îndatoririle ca soţie, ar fi cel mai bine pentru el să nu aibă nici o legătură cu ea în nici un fel. Soţia trebuie să dovedească respect şi supunere însă dacă ea refuză cu totul să-şi ţină legământul căsătoriei, ea va deveni tot mai mult obiectul batjocorii lui Satana şi ale ispitelor sale; iar dacă soţul ei consimte ca ea să rămână alături de el, să-i irosească viaţa, el va ajunge să se descurajeze şi să nu mai corespundă pentru serviciul Domnului. El nu are obligaţia să ţină alături de el pe una care să-i tortureze sufletul. Mi-a fost arătat că el şi-a pierdut deja bărbăţia şi a fost influenţat şi modelat de soţia lui. Căsătoria lor a fost o cursă a lui Satana.

12:8 Cerinţele lui Dumnezeu au întâietate. Sora D. este hotărâtă să conducă şi să ruineze. Mi-a fost arătat că ea s-a predat atât de mult în mâinile lui Satana, încât soţul ei are temeri cu privire la mintea ei însă el va face una dintre cele mai mari greşeli din viaţă dacă îşi va îngădui să fie stăpânit de Satana prin intermediul soţiei sale. Îţi spun în mod deschis, ea este stăpânită de demoni şi dacă se dă frâu liber acestor spirite rele, libertatea ta, frate D. bărbăţia ta, s-au dus; vei fi rob capriciilor sale...

12:9 Ea este la fel de posedată de demoni cum era acel om care se tăia şi îşi făcea crestături atunci când Isus a scos afară din el demonii... Fratele D. trebuie să-l lase pe Satana să urle, şi să nu-i îngăduie să fie lipsit de privilegiile sale religioase pentru că aşa vrea soţia lui.

12:10 Dacă ea pleacă, las-o să plece. Chiar dacă ameninţă că îşi ia viaţa, nu ceda cererilor ei nelegiuite. Chiar dacă ajunge să înfăptuiască ceea ce ameninţă, este mai bine să ajungi să priveşti cum zace în tăcere moartă decât să îi îngădui să-şi ucidă nu numai propriul ei suflet, ci şi pe cel al soţului ei şi să fie mijlocul prin care să fie distruse multe suflete.

12:11 Natura durabilă a legământului căsătoriei. Frate D., ai fost terorizat de violenţa soţiei tale însă calea pe care tu trebuie să mergi este calea cea dreaptă a adevărului, neprihănirii şi înţelepciunii, având întotdeauna temerea de Domnul înaintea ta. Satana tresaltă deja de succesul pe carel-a dobândit.

12:12 Soră D., nu aş prezenta această situaţie aşa cum o fac, dacă nu ar fi o altă viaţă atât de legată de a ta şi viaţa aceluia pe care Dumnezeu l-a ales a fi slujitorul Său. Această căsătorie nu ar fi trebuit să aibă loc, însă pasul a fost făcut şi pentru soţul tău a birui este de zece ori mai greu acum decât dacă nu te-ar fi văzut niciodată. Vrei să te gândeşti serios la acest lucru, având în vedere că ceea ce faci tu îi distruge posibilitatea de a fi util şi îi ruinează viaţa?... Soţul tău nu trebuie să-şi contopească identitatea în a ta. Legământul căsătoriei care uneşte pe soţ cu soţie trebuie să rămână neatins

12:13 Însă el a făcut legământ cu Domnul Său, să-L iubească din toată inima lui, cu o dragoste neîmpărţită. (Scrisoarea 34, 1890)