8:2 Lecţii din experienţa lui Nadab şi Abihu. - Nadab şi Abihu, fiii lui Aaron, care făceau importantul oficiu de preoţi, beau vin şi apoi, după cum le era misiunea, intrau să slujească înaintea Domnului. Preoţii care ardeau tămâie înaintea Domnului trebuia să folosească foc din cădelniţa lui Dumnezeu, care ardea zi şi noapte, nestingându-se niciodată. Dumnezeu dăduse directive explicite despre cum trebuia condusă fiecare parte a slujirii Lui, pentru ca toţi cei implicaţi în această manifestare sacră a închinării să poată fi în acord cu caracterul lui Sfânt. Şi orice abatere de la directivele exprese ale lui Dumnezeu în legătură cu acest serviciu divin al Lui era pedepsită cu moartea. Nici o jertfă nu era acceptabilă pentru Dumnezeu, dacă nu era cu sare şi arsă cu foc divin, ceea ce reprezenta comunicarea dintre Dumnezeu şi om, deschisă numai prin Isus Hristos. Focul divin care trebuia pus în cădelniţa preotului era întreţinut continuu. Şi, în vreme ce poporul lui Dumnezeu era afară, rugându-se stăruitor, tămâia arsă în foc divin trebuia să se înalţe înaintea lui Dumnezeu, amestecată cu rugăciunile lor. Tămâia era un simbol al mijlocirii lui Hristos.