Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Temperanţă

Temperanţă 59:5


59:5 Avertizarea din istoria biblică. - Am arătat importanţa obiceiurilor de temperanţă, citând avertizări şi exemple din istoria biblică. Nadab şi Abihu erau oameni puşi în slujbă sfântă. Dar, prin folosirea vinului, mintea lor a devenit atât de confuză, încât n-au mai putut face distincţia între cele sacre şi cele comune. Jertfind "foc străin", ei au nesocotit porunca lui Dumnezeu şi au fost ucişi de judecăţile Lui. Prin Moise, Domnul interzisese în mod expres folosirea vinului şi a băuturilor tari de către cei ce slujeau în lucrurile sfinte, pentru a putea "deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt" şi pentru a putea "învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise". Efectul băuturilor ameţitoare este slăbirea organismului, încurcarea minţii şi scăderea moralităţii. Toţi cei care ocupau poziţii de răspundere trebuiau să fie oameni ai strictei cumpătări, pentru ca mintea lor să poată fi limpede pentru a discerne între bine şi rău, pentru a putea fi statornici în principii şi pentru a avea înţelepciunea de a face dreptate şi de a dovedi milă.