Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Temperanţă

Temperanţă, 52


52:1 1. SITUAŢIA ACTUALĂ

52:2 O repetare a aceloraşi păcate. - Aceleaşi păcate care au adus judecăţile asupra lumii în zilele lui Noe există şi în prezent. Oamenilor nu le pasă cum mănâncă şi beau astfel încât ajung la îmbuibare şi beţie. Acest păcat predominant, îngăduinţa unui apetit stricat, stârnea pasiunile oamenilor din vremea lui Noe şi-i conducea la stricăciune. Violenţa şi păcatul lor ajungeau până la cer. Această mizerie morală a fost, în cele din urmă, măturată de pe faţa pământului, prin potop.

52:3 Se fac atâtea excese în felul de a mânca, a bea şi de a se îmbrăca, încât acestea devin crime. Ele se numără printre păcatele de marcă ale vremii de pe urmă şi constituie un semn al apropiatei reveniri a lui Hristos. Timp, bani şi energie, care aparţin Domnului, dar pe care El ni le-a încredinţat nouă, sunt risipite în inutilităţi vestimentare şi mâncăruri bogate, pentru satisfacerea apetitului pervertit, slăbind vitalitatea şi aducând suferinţă şi degradare. - Christian Temperance and Bible Hygiene, pag. 11, 12.

52:4 O succesiune de căderi. - Din vremea lui Adam şi până în zilele noastre a avut loc o succesiune de căderi, una mai mare decât cealaltă, în toate direcţiile fărădelegii. Dumnezeu n-a creat o rasă de fiinţe

52:5 atât de lipsite de sănătate, frumuseţe şi putere morală, cum există în prezent în lume. Boli de orice tip s-au înmulţit înspăimântător în cadrul omenirii. Aceasta nu s-a întâmplat prin voinţa expresă a lui Dumnezeu ci de-a dreptul contrar voii Sale, prin desconsiderarea, de către om, a mijloacelor rânduite de Dumnezeu să-l apere de teribilele rele existente. Ascultarea în toate privinţele de Legea lui Dumnezeu îi salvează pe oameni de necumpătare, mizerie şi orice fel de boală. Nimeni nu poate călca legea naturii fără să suporte o pedeapsă. - Review and Herald, 4 martie 1875.

52:6 Mii de oameni îşi vând mintea. - Ce om şi-ar vinde cu bună ştiinţă, pentru oricare sumă de bani, capacităţile mintale? Dacă i-ar oferi cineva bani pentru a-şi vinde mintea, orice om ar privi cu dezgust această propunere. Şi totuşi, mulţi fac negoţ cu sănătatea trupului, a minţii lor şi cu înnobilarea propriului suflet, de dragul satisfacerii apetitului. Şi, în loc să câştige, ei doar pierd, lucru de care nu-şi dau seama, pentru că au simţurile amorţite. Ei şi-au cheltuit capacităţile pe care li le-a dat Dumnezeu şi aceasta pentru ce? Pentru un apetit josnic şi pentru vicii degradante. Satisfacerea gustului este dobândită cu preţul sănătăţii şi al inteligenţei. - Review and Herald, 4 martie 1875.

52:7 Perfida transformare gradată. - Folosirea băuturii ameţitoare detronează raţiunea şi împietreşte inima faţă de orice influenţă curată şi sfântă. Mai degrabă va lua aminte o stâncă lipsită de viaţă la apelurile adevărului şi ale dreptăţii decât omul ale cărui simţuri sunt paralizate de necumpătare. Simţirile cele mai delicate ale inimii nu sunt tocite toate deodată. Schimbarea este produsă treptat. Aceia care se aventurează să intre pe drumul interzis sunt demoralizaţi şi corupţi treptat. Şi, deşi în oraşe numărul localurilor abundă, făcând uşor accesul spre alcool, deşi tinerii sunt împresuraţi de tentaţii pentru satisfacerea acestui apetit, de multe ori răul nu începe cu folosirea

52:8 băuturii. Ceaiul, cafeaua şi tutunul sunt stimulente artificiale şi folosirea lor creează dorinţa după stimulente mai puternice, precum băuturile alcoolice. Şi, în vreme ce creştinii dorm, acest uriaş rău al necumpătării capătă putere şi face noi victime. - Signs of the Times, 6 decembrie 1910.

52:9 Ispita, la îndemână. - La mese particulare şi la întâlniri mondene, doamnelor li se oferă, sub denumiri atrăgătoare, băuturi obişnuite, care sunt, de fapt, alcoolice. Iar celor slăbiţi şi obosiţi li se recomandă, în mare măsură, "bitter" - ul, care conţine mult alcool.

52:10 Pentru crearea apetitului pentru băuturi la copii, alcoolul este introdus sub diferite învelişuri. Aceste produse sunt vândute în magazine şi, dăruindu-le astfel de dulciuri, negustorul de alcool îi atrage pe copii în mrejele lui.

52:11 Zi de zi, lună de lună şi an de an, lucrarea aceasta se continuă. Taţi, soţi şi fraţi, tăria, speranţa şi mândria naţiunii, trec pragul localului comerciantului cu alcool, pentru a ieşi de acolo nişte epave şi ruine. - The Ministry of Healing, pag. 338, 339.

52:12 În "marş spre moarte". - Pentru ca oamenii să nu poată avea timp de meditaţie, Satana îi antrenează într-un circuit al distracţiei şi al căutării de plăceri, al mâncării şi al băuturii. El îi umple de ambiţia de a-şi demonstra superioritatea. Pas cu pas, lumea atinge starea ei existentă în zilele lui Noe. Orice crimă ce poate fi închipuită este înfăptuită. Pofta cărnii, mândria pentru felul de a arăta, afirmarea egoismului, folosirea rea a puterii, cruzimea... - toate acestea sunt agenţi activi ai lui Satana. Acestui circuit al crimei şi nebuniei oamenii îi spun "viaţă"! ...

52:13 Lumea, care acţionează astfel încât parcă n-ar exista Dumnezeu, absorbită de preocupări egoiste, va trăi în curând experienţa unei nimiciri bruşte, fără a avea scăpare. Mulţi persistă în nepăsătoarea satisfacere a eului, până când vor fi atât de dezgustaţi de viaţă, încât îşi vor pune capăt zilelor. Dansând şi chefuind, bând şi fumând, îngăduindu-şi pofte primitive, ei merg ca un bou la măcelărie. Satana lucrează cu toată măiestria şi ademenirile lui pentru a-i menţine pe

52:14 oameni într-un mers orb, până ce Domnul Se va ridica să-i pedepsească pe locuitorii pământului pentru fărădelegile lor, atunci când pământul va da la iveală sângele şi nu-şi va mai ascunde martirii, întreaga lume pare că se află într-un marş spre moarte. - Evangelism, pag. 26.

52:15 Blestemul transmis naţiunilor păgâne. - Din aşa-numitele ţări creştine, blestemul este dus în zone ale idolatriei. Săracii şi neştiutorii oameni ai locului sunt învăţaţi să folosească alcool. Chiar printre păgâni, oameni ai înţelepciunii recunosc şi protestează împotriva alcoolului, ca fiind o otravă mortală; dar degeaba au încercat ei să-şi apere ţinuturile de ravagiile acestei otrăvi. Prin intermediul popoarelor civilizate, tutunul, alcoolul şi opiumul se impun naţiunilor păgâne. Stimulate de băutură, nestăpânitele pasiuni ale omului primitiv îl trag inconştient spre degradare, făcând să fie aproape fără speranţă încercarea de a trimite misionari în acele ţinuturi.

52:16 Prin contactul lor cu oameni care ar fi trebuit să le aducă cunoaşterea lui Dumnezeu, păgânii sunt conduşi la vicii care se dovedesc a fi distrugătoare pentru naţiuni şi seminţii. Şi astfel, în zonele întunecate ale pământului, oamenii naţiunilor civilizate sunt urâţi. - The Ministry of Healing, pag. 339.

52:17 Chiar biserici creştine sunt afectate. - Preocuparea pentru băuturi este o putere în lume. Ea are de partea ei puterile combinate ale banului, obiceiului şi apetitului, fiind resimţite chiar şi în biserică. Oameni ai căror bani provin, direct sau indirect, din traficul cu alcool sunt membri "în regulă" ai bisericii. Mulţi dintre ei oferă bani pentru binefaceri, contribuţiile lor participă la susţinerea acţiunilor bisericii şi a pastorilor ei. Ei promovează consideraţia faţă de puterea banului. Bisericile care acceptă asemenea membri susţin, virtual, afacerea alcoolului. Prea adesea, pastorul nu are curajul unei poziţii de partea

52:18 corectă. El nu mărturiseşte poporului său ce a spus Dumnezeu referitor la lucrarea negustorului de alcool. Dacă le-ar spune clar, ar putea însemna supărarea adunării, sacrificarea popularităţii lui, pierderea salariului. - The Ministry of Healing, pag. 340.

52:19 Pastorii au coborât stindardul. - Domnul are ceva de reproşat locuitorilor pământului care trăiesc în acest timp de primejdie şi corupţie. Pastori ai Evangheliei s-au depărtat de El şi aceia care se declară ai lui Hristos sunt vinovaţi de faptul că nu ţin sus stindardul adevărului. Pastori ai bisericii se tem să fie pe faţă de partea prohibiţiei şi urmăresc pacea în problema răului băuturii, temându-se ca salariile să nu li se micşoreze sau ca bisericile lor să nu se supere. Se tem că, dacă ar rosti cu tărie şi claritate adevărul biblic, arătând linia de demarcaţie dintre sfânt şi nesfânt, îşi vor pierde popularitatea, pentru că sunt mulţi membri înscrişi în comunitate, care obţin profit, direct sau indirect, din afacerile cu alcool...

52:20 Bani pătaţi de sângele sufletelor. - Este posibil ca lumea şi biserica să se unească în aprecieri la adresa cuiva care şi-a ispitit apetitul şi a răspuns dorinţei la formarea căreia a contribuit; se poate ca ele să privească zâmbind înţelegător la cel care a ajutat la decăderea cuiva care fusese creat după chipul lui Dumnezeu, până ce acest chip a fost aproape şters; dar Dumnezeu priveşte critic la acesta şi-i notează

52:21 condamnarea pe răbojul morţii...

52:22 Se poate ca tocmai acest om să facă donaţii substanţiale pentru biserică, dar va primi Dumnezeu banii rupţi de la familia băutorului? Aceştia sunt pătaţi cu sânge de suflete şi blestemul lui Dumnezeu se află asupra lor. Domnul spune: "Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea." Biserica poate lăuda generozitatea cuiva care aduce o astfel de jertfă, dar, dacă ochii membrilor bisericii ar fi unşi cu alifie pentru ochi, ei n-ar mai numi binele rău şi fărădelegea neprihănire. Domnul spune: "Ce-mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre?... Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri ca să-Mi spurcaţi curţile? Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi - e scârbă de tămâie". "Voi obosiţi pe Domnul prin cuvintele voastre şi mai întrebaţi: 'Cu ce L-am obosit?' Prin faptul că ziceţi: 'Oricine face rău este bun înaintea Domnului şi de el are plăcere!' Sau: 'Unde este Dumnezeul dreptăţii?'" - Review and Herald, 15 mai 1894.

52:23 Stări care cer judecăţile lui Dumnezeu. - Datorită răului rezultat în urma folosirii alcoolului, judecăţile lui Dumnezeu cad asupra pământului nostru azi. Nu avem noi răspunderea solemnă de a depune eforturi pline de sârg împotriva acestui mare rău? - Counsels on Health, pag. 432.

52:24 Reforma necesară. - Este nevoie de o mare reformă în domeniul temperanţei. Lumea este plină de îngăduinţe de sine de tot felul. Datorită influenţei inhibante a stimulentelor şi narcoticelor, mintea multora este incapabilă să discearnă între ceea ce este sacru şi ce este comun. - Counsels on Health, pag. 432.

52:25 Chemarea lui Dumnezeu la a-l ajuta pe cel înrobit. - Este posibil ca aproapele tău să fi cedat ispitei de a se autodistruge prin folosirea alcoolului şi a tutunului. Se poate ca el să-şi consume puterea de

52:26 viaţă prin stimulente puternice, urmând acest curs spre ruina proprie şi cea a soţiei şi copiilor lui, care nu reuşesc să-i stăvilească paşii în mersul lor pe calea pierzării. Dumnezeu vă cheamă să lucraţi în via Lui, să faceţi tot ce vă stă în putere pentru a vă salva semenii. - Manuscris 87, 1898.

52:27 Confruntându-ne cu aceste lucruri şi văzând teribilele consecinţe ale consumării de alcool, să nu facem tot ce ne stă în putere pentru a ne alătura luptei lui Dumnezeu împotriva acestui mare rău? - Evangelism, pag. 265.