17:1 Cap. 15 - Lucrarea îngerilor buni şi a celor răi în timpul lucrării lui Hristos
17:2 Posedarea de demoni în zilele lui Isus
17:3 Perioada lucrării personale a lui Hristos între oameni a fost timpul celei mai intense activităţi a forţelor împărăţiei întunericului. Timp de veacuri, Satana şi îngerii lui răi au căutat să ia în stăpânire trupurile şi sufletele oamenilor, pentru a aduce asupra lor păcat şi suferinţă. - DA 257
17:4 Păcatul ajunsese deja la culme [în vremea când Hristos şi-a început lucrarea]. Au fost puse în lucru toate mijloacele pentru pervertirea sufletelor oamenilor... Agenţii satanici se aflau printre oameni. Trupurile fiinţelor omeneşti, făcute pentru ca Dumnezeu să locuiască în ele, au devenit locuinţa demonilor. Simţurile, nervii, patimile, organele oamenilor erau dirijate de agenţi supranaturali pentru îngăduirea celor mai josnice pofte. Pe chipurile oamenilor, se vedeau întipărite însemnele demonilor. Feţele omeneşti reflectau expresia legiunilor răului de care erau posedaţi aceştia...
17:5 Satana tresălta pentru că avusese succes în degradarea chipului lui Dumnezeu în om. Însă atunci a venit Isus ca să refacă în om
17:6 chipul Creatorului său... El a venit să dea afară demonii care luaseră în stăpânire voinţa. A venit să ne ridice din ţărână, să refacă, după modelul caracterului Său divin, caracterul nostru stricat şi să-l înfrumuseţeze cu propria Sa glorie. - DA 36-38
17:7 Faptul că oamenii au fost posedaţi de demoni este clar arătat în Noul Testament. Persoanele chinuite astfel nu sufereau doar de boli ce se datorau unor cauze naturale. Domnul Hristos înţelegea perfect situaţia cu care se confrunta şi El a recunoscut prezenţa duhurilor rele. - 4SP 332
17:8 Satana şi îngerii lui au fost foarte ocupaţi în timpul lucrării lui Hristos, insuflând în oameni necredinţă, ură şi dispreţ. - 1SG 36
17:9 Respingere la Nazaret
17:10 În timpul copilăriei şi tinereţii Sale, Domnul Isus Se ducea să Se închine împreună cu fraţii Săi la sinagoga din Nazaret. De când şi-a început lucrarea, El a lipsit din mijlocul lor, însă ei nu erau în necunoştinţă cu privire la ceea ce Se întâmplase cu El. Când a apărut din nou printre ei, interesul şi aşteptarea lor au fost trezite în cel mai înalt grad...
17:11 Când un rabin era prezent la sinagogă, se aştepta ca acesta să ţină o predică şi oricare dintre iudei putea citi din profeţi. În acel Sabat, I s-a cerut lui Isus să ia parte la acel serviciu de cult. El "S-a ridicat să citească. I s-a dat cartea proorocului Isaia." Luca 4, 16.17; R.V.
17:12 Isus stătea înaintea oamenilor ca un prezentator plin de vigoare, ce susţinea profeţiile cu privire la Sine Însuşi. Explicând cuvintele pe care le citea, El a vorbit despre Mesia, ca aducând mângâiere celor apăsaţi, eliberare robilor, vindecare celor întristaţi, dând vedere orbilor şi descoperind lumii lumina adevărului... Inimile lor au fost mişcate de Duhul Sfânt şi ei au răspuns Domnului cu amin-urile şi laudele lor. - DA 236, 237
17:13 Duhul a fost prezent cu atâta putere la prezentarea Lui [a lui Hristos], încât inimile tuturor celor care se aflau în sinagogă au răspuns la cuvintele pline de har care ieşiseră de pe buzele Lui. Acela a fost momentul de cotitură în acea adunare. În timp ce divinitatea lui Hristos strălucea prin umanitatea Lui, vederea lor spirituală a fost trezită. O nouă putere de discernământ şi preţuire a venit asupra lor şi convingerea aproape irezistibilă că Isus era Fiul lui Dumnezeu. Însă Satana era pe aproape pentru a trezi îndoieli, necredinţă şi mândrie. - ST 14 septembrie 1882
17:14 Când Isus a anunţat: "Astăzi s-a împlinit în faţa voastră această scriptură", deodată le-a venit în minte să se gândească la ei înşişi şi la susţinerile Aceluia care le vorbise. - DA 237
17:15 Cine este acest Isus? au întrebat ei. Acela care a pretins pentru Sine slava lui Mesia era fiul unui tâmplar şi lucrase în această meserie împreună cu tatăl Său Iosif... Deşi viaţa Lui era fără pată, ei nu credeau că El este Cel Promis...
17:16 De îndată ce au deschis uşa îndoielii, pe cât au fost de înduioşate mai înainte inimile lor, pe atât au devenit de împietrite. Satana era hotărât ca în ziua aceea ochii care nu vedeau să nu vadă, iar sufletele înrobite să nu fie eliberate. Cu toată puterea, el a acţionat ca să-i împietrească în necredinţă...
17:17 Cuvintele lui Isus din sinagogă au lovit chiar la rădăcina îndreptăţirii lor de sine, făcându-le degrabă cunoscut adevărul amar că ei se depărtaseră de Dumnezeu şi că au pierdut dreptul de a se mai numi popor al Lui... Acum dispreţuiau credinţa pe care le-o inspirase la început Isus. Ei nu puteau admite că unul sărac şi umil putea fi altceva decât un om obişnuit. - DA 237-239
17:18 Îngeri de lumină erau prezenţi în acea adunare, veghind cu deosebit interes hotărârea acelui ceas. Şi îngerii lui Satana erau prezenţi acolo pentru a sugera îndoieli şi a trezi prejudecăţi...
17:19 Din necredinţă a apărut răutate. Faptul că un om născut în sărăcie şi umilinţă a îndrăznit să-i mustre a umplut inimile celor din Nazaret cu ură, mergând până la nebunie. În adunare s-a produs confuzie. Oamenii au pus mâinile pe Isus, împingându-L afară din sinagogă şi din cetatea lor. - ST 16 iunie 1887
17:20 Toţi păreau că Îi doresc degrabă nimicirea. S-au grăbit să-L ducă pe culmea unei prăpastii abrupte, intenţionând să-L arunce cu capul în jos de acolo. În jur erau numai strigăte şi blesteme.
17:21 Unii aruncau cu pietre şi ţărână în El; însă, deodată, El a dispărut din mijlocul lor, fără ca ei să ştie cum sau când. Îngerii
17:22 lui Dumnezeu L-au însoţit pe Domnul Isus în mijlocul acelei gloate înfuriate şi I-au păstrat viaţa. Solii cereşti au fost alături de El şi în sinagogă, în timp ce El vorbea; şi ei L-au însoţit şi când era împins de iudeii necredincioşi, înfuriaţi. Aceşti îngeri au orbit ochii acelei mulţimi înnebunite şi L-au condus pe Isus într-un loc sigur. - 2SP 114, 115
17:23 Demonizatul din sinagoga din Capernaum
17:24 Isus vorbea în sinagogă despre Împărăţia pe care a venit s-o întemeieze şi despre misiunea Sa de a elibera pe cei înrobiţi de Satana. El a fost întrerupt de un ţipăt de groază. Un om nebun se grăbea prin mulţime, strigând: "Lasă-ne în pace; ce-avem a face noi cu Tine, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu."
17:25 Totul era acum confuzie şi zarvă. Atenţia oamenilor a fost distrasă de la Hristos şi ei nu au mai luat seamă la cuvintele Sale. Planul lui Satana fusese ca să-şi conducă victima la sinagogă. Însă Isus a mustrat demonul, zicând: "Dă-i pace şi ieşi afară din el. Şi când demonul l-a aruncat în mijloc, el a ieşit afară din el şi nu i-a mai făcut rău".
17:26 Mintea acestui suferind nenorocit fusese întunecată de Satana, însă în prezenţa Mântuitorului o rază de lumină a străbătut prin negură. El a început să dorească eliberarea de sub stăpânirea lui Satana; dar demonul s-a împotrivit puterii lui Hristos. Când omul a încercat să ceară ajutor de la Isus, duhul cel rău a pus cuvinte în gura lui şi acesta a început să strige într-o agonie a groazei. Demonizatul înţelegea în parte că se afla în prezenţa Unuia care
17:27 putea să îl elibereze; însă când a încercat să atingă acea mână puternică, o alta l-a reţinut şi a rostit cuvinte care proveneau de la altul. Conflictul dintre puterea lui Satana şi dorinţa lui după libertate a fost teribil. - DA 255
17:28 Acela care l-a biruit pe arhivrăjmaşul în pustie l-a smuls din strânsoarea lui Satana pe acest captiv care se zbătea. Isus ştia bine că, deşi luase altă înfăţişare, acest demon era acelaşi duh rău, care Îl ispitise pe El în pustie. - 2SP 180
17:29 Acest demon şi-a exercitat toată puterea pentru a-şi menţine stăpânirea asupra victimei sale. A suferi înfrângere aici ar fi însemnat biruinţă pentru Isus. Se părea că omul chinuit trebuie să-şi piardă viaţa în lupta cu vrăjmaşul care îi ruinase puterile. Însă Mântuitorul a vorbit cu autoritate şi l-a eliberat pe captiv. Bărbatul care fusese posedat stătea acum în faţa oamenilor uimiţi, fericit în libertatea stăpânirii de sine... Ochii care străluciseră atât de mult timp de licărirea nebuniei străluceau acum de inteligenţă şi erau scăldaţi în lacrimi de recunoştinţă. - DA 256
17:30 Vindecarea robului sutaşului
17:31 Sutaşul văzuse cu ochiul credinţei că îngerii lui Dumnezeu erau pretutindeni în jurul lui Isus şi că, la Cuvântul Său, un înger va fi însărcinat să meargă la cel suferind. El ştia că Cuvântul Său va ajunge în acea cameră şi slujitorul său avea să fie vindecat. - RH 11 martie 1890
17:32 Demonizaţii din Gadara
17:33 Dis-de-dimineaţă, Mântuitorul şi cei ce-L însoţeau au ajuns la ţărm... Din nişte locuri ascunse de printre morminte, doi demonizaţi s-au năpustit asupra lor, de parcă ar fi vrut să-i facă bucăţi. De aceşti oameni atârnau bucăţi de lanţuri pe care ei le sfărâmaseră când au scăpat din închisoare. Carnea lor era sfâşiată şi sângera în locurile unde ei se tăiaseră cu pietre ascuţite. Ochii le sclipeau printre părul lung şi încurcat; se părea că demonii care îi posedau le şterseseră orice urmă de asemănare cu oamenii şi ei arătau mai degrabă ca nişte fiare sălbatice decât ca nişte oameni.
17:34 Ucenicii şi cei ce-i însoţeau au fugit înspăimântaţi; însă de îndată au observat că Isus nu era cu ei şi s-au întors ca să-L caute. El stătea acolo unde Îl lăsaseră. Acela care a potolit furtuna, care îl întâmpinase pe Satana şi îl biruise, nu a fugit din faţa acestor demoni. Când acei bărbaţi, scrâşnind din dinţi şi făcând spume la gură s-au apropiat de El, Isus a ridicat mâna care făcuse semn valurilor să se potolească şi acei oameni n-au putut să vină mai aproape. Ei stăteau neajutoraţi în faţa Lui, urlând.
17:35 Cu autoritate, El a poruncit spiritelor necurate să iasă afară din ei. Cuvintele Lui au pătruns mintea întunecată a acelor oameni nenorociţi. Au început să-şi dea seama, ca prin ceaţă, că era aproape de ei Unul care îi putea scăpa de acei demoni care îi chinuiau. Ei au căzut la picioarele Mântuitorului ca să I Se închine; însă când să-şi deschidă buzele, ca să implore mila Lui, demonii au vorbit prin ei, ţipând tare: "Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te rog, nu mă mai chinui"...
17:36 Pe coasta unui munte, nu departe de acolo, păştea o turmă mare de porci. Demonii au cerut să le fie îngăduit să intre în aceştia şi Isus i-a lăsat. De îndată, turma a intrat în panică. S-au năpustit nebuneşte spre stânci şi neputând să se oprească la ţărm, porcii s-au aruncat în apă, unde au pierit.
17:37 Între timp, o schimbare minunată a avut loc cu demonizaţii. Lumina pătrunsese în mintea lor. Ochii le sclipeau de inteligenţă. Chipurile lor, atât de mult timp deformate după chipul lui Satana, au devenit deodată blânde, mâinile lor pătate de sânge erau liniştite şi, cu glasuri pline de bucurie, oamenii Îl lăudau pe Dumnezeu pentru eliberarea lor... Acum, aceşti bărbaţi erau îmbrăcaţi şi aveau mintea întreagă, stăteau la picioarele lui Isus, ascultând cuvintele Lui şi aducând slavă Numelui Aceluia care îi vindecase. - DA 336-338
17:38 Vindecarea fiului demonizat
17:39 Băiatul a fost adus şi când ochii Mântuitorului s-au îndreptat asupra lui, duhul cel rău l-a aruncat la pământ, în convulsii agonizante. El zăcea zvârcolindu-se şi făcând spume la gură, umplând văzduhul de ţipete neomeneşti.
17:40 Din nou, Prinţul vieţii şi prinţul puterilor întunericului s-au întâlnit pe câmpul de luptă... Îngeri de lumină şi oştirile îngerilor răi, nevăzuţi, se grăbeau să privească lupta. Pentru o clipă, Isus a îngăduit duhului rău să-şi manifeste puterea, pentru ca cei ce priveau să poată înţelege eliberarea pe care avea s-o realizeze...
17:41 Isus Se întoarce spre cel suferind şi spune: "Duh mut şi surd, îţi poruncesc, ieşi afară din el şi să nu mai intri". Un ţipăt, apoi o luptă în agonie. Plecând, demonul se pare că dorea să distrugă
17:42 viaţa victimei sale. Apoi, băiatul zace fără să se mişte, în aparenţă fără viaţă. Mulţimea şopteşte: "A murit". Însă Isus îl ia de mână, îl ridică şi îl prezintă, deplin sănătos la minte şi la trup, tatălui său. Tatăl şi fiul laudă Numele Eliberatorului lor. - DA 428, 429
17:43 Isus acuzat că e posedat de demoni
17:44 Isus declarase că El este Păstorul adevărat, pentru că Îşi dă viaţa pentru oile Sale... Isus rostise aceste cuvinte în auzul unei mari mulţimi de oameni şi o profundă impresie a fost făcută asupra inimilor multora care ascultau. Fariseii şi cărturarii erau plini de gelozie, pentru că El era onorat de mulţi... Pe când El vorbea despre Sine ca fiind Păstorul adevărat, fariseii au spus: "Are drac, este zănatic; de cel Îl ascultăm?" Însă alţii au recunoscut glasul Păstorului adevărat şi au spus:
17:45 "Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un demon să deschidă ochii orbilor? În Ierusalim, se prăznuia atunci praznicul Înnoirii templului. Era iarna. Şi Isus Se plimba prin templu, pe sub pridvorul lui Solomon. Iudeii L-au înconjurat şi I-au zis: 'Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit'. 'V-am spus, le-a răspuns Isus şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, mărturisesc despre Mine... Eu şi Tatăl una suntem'."
17:46 Iudeii au înţeles ce a vrut să spună... şi au luat pietre ca să-L omoare. Isus i-a privit calm şi fără teamă şi le-a spus: "V-am arătat multe lucruri bune, care vin de la Tatăl Meu; pentru care din aceste lucruri aruncaţi cu pietre în Mine?"
17:47 Maiestatea cerului stătea, calm, ca un dumnezeu în faţa adversarilor Săi. Feţele lor încruntate şi mâinile lor pline de pietre nu L-au intimidat. El ştia că forţe nevăzute, legiuni de îngeri, erau împrejurul Lui şi la un cuvânt de pe buzele Lui aceştia ar fi produs confuzie în mulţime, dacă ei ar fi început să arunce şi numai cu o piatră în El. - ST 27 noiembrie 1893
17:48 Deşi Isus dăduse dovezi despre puterea Lui divină, totuşi nu I-a fost îngăduit să-şi prezinte învăţăturile fără a fi întrerupt. Conducătorii căutau să-L batjocorească în faţa oamenilor. Ei nu voiau să-I îngăduie să-şi prezinte ideile şi învăţăturile în mod continuu, şi, deşi era adesea întrerupt, lumina scânteia în mintea a sute de oameni, şi când conducătorii auzeau cuvintele lui Isus, care erau îmbrăcate cu putere şi îi fascinau pe oameni, ei se înfuriau şi ziceau: "Tu eşti samaritean şi ai drac". Isus a întâmpinat aceste acuzaţii cu demnitate şi calm, susţinând fără teamă şi cu hotărâre că drepturile legământului porneau de la El şi nu au fost primite prin Avraam. El a spus: "Înainte de Avraam, sunt Eu". Furia iudeilor nu avea margini şi se pregăteau să-L omoare cu pietre, însă îngerii lui Dumnezeu, nevăzuţi de oameni, L-au scos repede afară din acea mulţime. - ST 26 mai 1890
17:49 Îngeri răi, cu chip omenesc, se aflau printre ascultătorii lui Hristos
17:50 Amestecaţi printre ascultătorii Săi [ai lui Hristos] se aflau îngeri
17:51 cu chip de oameni, care îşi spuneau părerile, criticau, distorsionau şi interpretau greşit cuvintele Mântuitorului. - RH 11 august 1903
17:52 Hristos fusese învăţător în adunările acestor îngeri înainte ca ei să decadă din starea lor înaltă. - 3SM 410
17:53 Învierea lui Lazăr
17:54 Hristos ar fi putut porunci pietrei să se dea la o parte şi aceasta ar fi ascultat de glasul Lui. El ar fi putut porunci îngerilor care erau în preajma Sa să facă acest lucru. La porunca Sa, mâini nevăzute ar fi dat piatra la o parte. Însă aceasta trebuia dată la o parte de mâini omeneşti. În acest fel, Domnul Hristos a arătat că omul trebuie să coopereze cu divinitatea. Pentru ceea ce omul poate face, puterea divină nu trebuie chemată în ajutor ca să facă. - DA 535
17:55 Isus, urmărit din cetate în cetate, în timpul lucrării Sale
17:56 Isus a fost urmărit din cetate în cetate, în timpul lucrării Sale. Preoţi şi conducători erau pe urmele Lui. Ei au prezentat greşit misiunea şi lucrarea Lui. El a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit. Îngerii priveau lupta pas cu pas. Au văzut spiritul şi lucrarea vrăjmaşului. Au privit cu uimire uneltirile lui Satana împotriva
17:57 divinului Fiu al lui Dumnezeu. Au văzut că acela care fusese următorul după Isus, în putere şi slavă, căzuse atât de jos, încât îi putea influenţa pe oameni să-L urmărească pe Hristos pas cu pas, din cetate în cetate. - ST 25 noiembrie 1889
17:58 Iar şi iar, El [Isus] ar fi fost ucis, dacă nu ar fi fost îngerii cereşti care să-L însoţească şi să-I apere viaţa până la momentul când soarta iudeilor, ca naţiune, avea să fie hotărâtă. - RH 12 octombrie 1897