Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.9

Mărturii pentru comunitate vol.9, 32


32:1 Răsplata străduinţei pline de râvnă

32:2 Dacă lucrarea zidită de cineva... rămâne în picioare, el va primi o răsplată" (1 Cor. 3,14). Glorioasă va fi răsplata acordată atunci când lucrătorii credincioşi se adună în jurul tronului lui Dumnezeu şi al Mielului. Când Ioan în starea lui muritoare a privit slava lui Dumnezeu, a căzut ca un mort: nu era în stare să rabde priveliştea. Dar când copiii lui Dumnezeu vor fi îmbrăcat nemurirea, "Îl vor vedea aşa cum este" (1 Ioan 3,2). Ei vor sta înaintea tronului, primiţi în Cel prea iubit. Toate păcatele lor au fost şterse, toate vinovăţiile lor îndepărtate. Acum ei pot privi slava nemicşorată a tronului lui Dumnezeu. Ei au fost părtaşi cu Hristos la suferinţele Lui, ei au fost împreună lucrători cu El în planul de mântuire şi sunt părtaşi cu El la bucuria de a vedea suflete mântuite în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru ca acolo să-L slăvească pe Dumnezeu în decursul veşniciei.

32:3 Fratele meu, sora mea, vă îndemn să vă pregătiţi pentru venirea lui Hristos pe norii cerului. Zi după zi, îndepărtaţi din inima voastră iubirea de lume. Înţelegeţi prin experienţă ce înseamnă a avea părtăşie cu Hristos. Pregătiţi-vă pentru Judecată, pentru ca atunci când Hristos va veni, pentru a fi admirat în toţi cei ce vor fi crezut, să puteţi fi şi voi printre aceia care Îl întâmpină în pace. În ziua aceea, cei răscumpăraţi vor străluci de slava Tatălui şi a Fiului. Îngerii, atingând harpele lor de aur, vor saluta pe Împărat şi trofeele biruinţei Sale - cei ce au fost spălaţi şi albiţi în sângele Mielului. Un cântec de triumf va izbucni, umplând întregul cer. Hristos a biruit. El intră în curţile cereşti, însoţit de cei răscumpăraţi,

32:4 martori că misiunea Lui de suferinţă şi de sacrificiu n-a fost în zadar.

32:5 Învierea şi înălţarea Domnului este o dovadă sigură a biruinţei sfinţilor lui Dumnezeu asupra morţii şi mormântului, şi o garanţie că cerul este deschis pentru aceia care-şi spală veşmintele caracterului lor şi le albesc în sângele Mielului. Isus S-a înălţat la Tatăl ca un reprezentant al neamului omenesc, şi Dumnezeu va aduce pe aceia care reflectă chipul Lui să privească şi să se împărtăşească împreună cu El de slava Lui.

32:6 Acolo sunt locuinţe pentru peregrinii de pe pământ. Acolo sunt veşminte pentru cei neprihăniţi, cu coroane de slavă şi ramurile de finic ale biruinţei. Tot ceea ce ne-a pus în nedumerire din providenţa lui Dumnezeu va fi făcut clar în lumea viitoare. Lucrurile greu de înţeles îşi vor afla atunci explicaţia. Tainele harului vor fi desfăşurate înaintea noastră. Acolo unde mintea noastră mărginită a descoperit numai confuzie şi făgăduinţe neîmplinite, vom vedea cea mai desăvârşită şi cea mai frumoasă armonie. Vom şti atunci că iubirea infinită a rânduit experienţele care păreau cel mai greu de îndurat. Când ne dăm seama de grija duioasă a Aceluia care face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru, ne vom bucura cu o bucurie nespusă şi plină de slavă.

32:7 Durerea nu poate să existe în atmosfera cerului. În căminul celor mântuiţi nu vor fi lacrimi, nu vor fi cortegii funebre, nici semne de doliu. "Nici un locuitor nu zice: 'sunt bolnav!'. Poporul care locuieşte acolo capătă iertarea fărădelegilor lui" (Is. 33,24). Un râu bogat de fericire va curge şi se va adânci pe măsură ce veşnicia se desfăşoară mai departe.

32:8 Noi suntem încă în mijlocul umbrelor şi al frământărilor activităţilor pământeşti. Să cercetăm cât se poate de stăruitor fericitul viitor. Credinţa noastră să străbată prin orice nor de întuneric, şi să-l privească pe Acela care a murit pentru păcatele lumii.

32:9 El a deschis porţile raiului pentru toţi cei care Îl primesc şi cred în El. Lor le dă puterea să devină fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Să facem ca loviturile care ne chinuiesc atât de dureros să devină lecţii pline de învăţătură, învăţându-ne să stăruim înainte spre semnul premiului înaltei noastre chemări în Hristos. Să ne încurajăm la gândul că Domnul trebuie să vină în curând. "Încă puţină, foarte puţină vreme" şi "Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi" (Evr. 10,37). Ferice de servii aceia care, când vine Domnul lor, îi va găsi veghind.

32:10 Mergem spre casă. Acela care ne-a iubit atât de mult, încât să moară pentru noi, ne-a zidit o cetate. Noul Ierusalim este locul nostru de odihnă. Nu va fi nici o tristeţe în cetatea lui Dumnezeu. În veci nu se va mai auzi vaiet de întristare, nici bocet de nădejdi sfărâmate şi de sentimente îngropate. În curând, veşmintele întristării vor fi schimbate cu haina de nuntă. În curând, vom fi martori la încoronarea Împăratului nostru. Aceia a căror viaţă a fost ascunsă cu Hristos, aceia care pe acest pământ au luptat lupta cea bună a credinţei, vor străluci de slava Răscumpărătorului în Împărăţia lui Dumnezeu.

32:11 Nu va mai fi mult până vom vedea pe Acela în care sunt adunate nădejdile noastre de viaţă veşnică. Şi în prezenţa Lui, toate încercările şi suferinţele acestei vieţi, vor fi ca nimic. "Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. "Încă puţină, foarte puţină vreme; şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi" (Evr. 10,35-37). "Priviţi în sus, priviţi în sus şi faceţi credinţa voastră să sporească fără încetare. Lăsaţi credinţa aceasta să vă călăuzească pe cărarea

32:12 îngustă care duce prin porţile cetăţii la Dumnezeu în marele viitor, întinsul, nemărginitul viitor de slavă care este pentru cei răscumpăraţi". "Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaia timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape" (Iacov 5,7.8).