Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.9

Mărturii pentru comunitate vol.9 29:16


29:16 Orice lucru bun de pe pământ a fost aşezat aici de mâna dătătoare de belşug a lui Dumnezeu, ca o expresie a iubirii Sale faţă de om. Săracii sunt ai Lui, şi cauza religiei este a Lui. Al Domnului este aurul şi argintul. Şi El ar putea să plouă cu ele din cer, dacă ar alege să facă astfel. Dar în loc să facă aşa, El a făcut un om administrator al Său, încredinţându-i mijloace nu pentru a fi grămădite cu avariţie, ci spre a fi folosite pentru binele altora. În felul acesta, El îl face pe om mijlocitorul prin care împarte binecuvântările Sale pe pământ. Dumnezeu a plănuit sistemul de binefacere, pentru ca omul să poată deveni asemenea Creatorului Său, binefăcător şi de un caracter neegoist şi, în cele din urmă, să fie părtaş cu Hristos la răsplata veşnică şi plină de slavă.