Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.9

Mărturii pentru comunitate vol.9 28:35


28:35 Mă rog ca fraţii mei să poată înţelege că solia îngerului al treilea înseamnă mult pentru noi şi că ţinerea adevăratului Sabat urmează să fie semnul care îi deosebeşte pe cei care-I slujesc lui Dumnezeu de cei care nu-I slujesc. Cei care au ajuns somnoroşi şi indiferenţi să se trezească. Suntem chemaţi să fim sfinţi şi trebuie să evităm cu grijă a da impresia că e de mică importanţă dacă păstrăm sau nu caracteristicile speciale ale credinţei noastre. Asupra noastră apasă obligaţia de aur de a lua poziţie mai hotărâtă pentru adevăr şi neprihănire de cum am făcut-o în trecut. Linia de demarcaţie între cei care ţin poruncile lui Dumnezeu şi cei care nu le ţin trebuie să fie dată pe faţă cu o claritate fără de greş. Noi trebuie să-L onorăm în chip conştiincios pe Dumnezeu, folosind cu înţelepciune fiecare mijloc de a ne păstra în relaţia legământului cu El, ca să putem primi binecuvântările Lui - binecuvântări care sunt absolut trebuincioase pentru un popor care urmează să fie atât de sever încercat. A da impresia că religia noastră, credinţa noastră, nu este o putere dominantă în viaţa noastră înseamnă a-L dezonora mult pe Dumnezeu. În felul acesta, noi ne abatem de la poruncile Lui, care sunt viaţa noastră, tăgăduind că El este Dumnezeul nostru şi noi poporul Lui.