Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.9

Mărturii pentru comunitate vol.9 25:4


25:4 Ar trebui să se facă eforturi cât se poate de hotărâte pentru a cultiva şi a instrui bărbaţi şi femei de culoare pentru a lucra ca misionari în statele din Sud ale Americii. Elevi creştini de culoare ar trebui să se pregătească pentru a face cunoscut adevărul celor din rasa lor. Cei care fac din temerea de Domnul începutul înţelepciunii lor şi iau seama la sfatul oamenilor cu experienţă pot fi o mare binecuvântare pentru rasa neagră, ducând la ai lor lumina adevărului prezent. Fiecare lucrător, lucrând în umilinţă şi armonie cu fraţii săi de credinţă, va fi un canal de lumină pentru mulţi care acum sunt în întunericul ignoranţei şi al superstiţiei.