Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.8

Mărturii pentru comunitate vol.8 50:9


50:9 chiar decât v-aţi fi gândit să aveţi. Mulţi dintre cei care sunt deja membri ai marii familii a lui Dumnezeu ştiu puţin din ce înseamnă a privi slava Sa şi a fi schimbat din slavă în slavă. Mulţi dintre voi au o înţelegere ceţoasă a măreţiei lui Hristos şi sufletele voastre tresaltă de bucurie. Aveţi dorul după un mai deplin şi mai profund simţământ al iubirii Mântuitorului. Sunteţi nemulţumiţi. Însă nu disperaţi. daţi-I lui Isus cele mai frumoase şi mai sfinte simţăminte de dragoste. Adunaţi orice rază de lumină. Nutriţi fiecare dorinţă a sufletului după Dumnezeu. Înzestraţi-vă cu cultura gândurilor spirituale şi a legăturilor sfinte. Voi n-aţi văzut decât primele licăriri ale slavei Sale. Continuând să-L cunoaşteţi pe Domnul, veţi afla că "El se iveşte ca zorile". (Osea 6,3) "Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei." (Prov. 4,18). După ce ne-am căit de păcatele noastre, le-am mărturisit şi am găsit iertare, noi trebuie să învăţăm despre Hristos, până ce ajungem în miezul zilei unei desăvârşite credinţe a Evangheliei.