49:1 O LUCRARE CARE CERE CUGETAREA NOASTRĂ
49:2 Relele nu pot fi îndreptate, nici schimbările din caracter nu pot fi săvârşite prin câteva sforţări, făcute din când în când. Sfinţirea nu este lucrarea unei zile sau a unui an, ci a unei
49:3 vieţi întregi. Lupta pentru dobândirea biruinţei faţă de eu, pentru sfinţenie şi cer, este o luptă cât viaţa. Fără un efort continuu şi o activitate constantă, nu poate exista înaintare în viaţa divină, nici dobândirea cununii biruinţei.
49:4 Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o poziţie înaltă este faptul că revenirea lui a costat atât de mult. Calea de întoarcere poate fi atinsă numai prin luptă grea, pas cu pas, ceas de ceas. Printr-un act momentan al voinţei, omul poate să se aşeze sub puterea celui rău; dar se cere mai mult decât un act momentan al voinţei pentru sfărâmarea acestor ferecături şi atingerea unei vieţi mai înalte, mai sfinte. Planul poate fi întocmit, lucrarea poate începe; însă aducerea la îndeplinire va cere osteneală, timp, stăruinţă, răbdare şi sacrificiu.
49:5 Asaltaţi de nenumărate ispite, noi trebuie să rezistăm cu hotărâre, căci, dacă nu, aceasta va însemna o pierdere veşnică.
49:6 Sfinţirea lui Pavel era rezultatul unei continue lupte cu sine. El spunea: "În fiecare zi mor". (1 Cor. 15,31). Voinţa şi dorinţele lui veneau zilnic în conflict cu datoria şi cu voinţa lui Dumnezeu. În loc să-şi urmeze înclinaţia, el împlinea voia lui Dumnezeu, răstignindu-şi firea în fiecare clipă.
49:7 Dumnezeu îl conduce pe poporul Său pas cu pas. Viaţa creştină este o bătălie şi un marş. În această luptă, nu există răgaz; efortul trebuie să fie continuu şi stăruitor. Prin neîncetată strădanie, menţinem biruinţa asupra ispitelor lui Satana. Integritatea creştină trebuie căutată cu o forţă neabătută şi păstrată cu o neclintită rămânere la hotărâre.
49:8 Nimeni nu va ajunge sus fără strădanie dârză şi neşovăielnică în interesul său. Toţi trebuie să se prindă în această luptă pentru ei înşişi. Fiecare în parte, suntem răspunzători pentru
49:9 rezultatul luptei; chiar dacă Noe, Iov şi Daniel ar fi fost în ţară, totuşi ei nu şi-ar fi putut scăpa nici fiu, nici fiică, prin neprihănirea lor.
49:10 ŞTIINŢA CE TREBUIE STĂPÂNITĂ
49:11 Există o ştiinţă a creştinismului, care trebuie stăpânită - o ştiinţă mai adâncă, mai întinsă, mai înaltă decât oricare ştiinţă omenească, cum sunt mai înalte cerurile decât pământul. Mintea trebuie disciplinată, educată, formată; căci noi avem de slujit lui Dumnezeu, pe căi care nu se potrivesc cu înclinaţiile noastre fireşti. Trebuie biruite tendinţele spre rău, ereditare sau cultivate. Deseori, formarea şi educaţia de o viaţă trebuie date la o parte pentru a putea deveni ucenic în şcoala lui Hristos. Inimile noastre trebuie educate spre a fi statornice în Dumnezeu. E nevoie să ne formăm obiceiuri de cugetare, care să ne facă în stare să ne împotrivim ispitei. Trebuie să învăţăm să privim în sus. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu - principii înalte cât cerul, principii care cuprind veşnicia - trebuie înţelese în raportul lor cu viaţa noastră zilnică. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare gând trebuie să fie în acord cu aceste principii.
49:12 Preţioasele haruri ale Duhului Sfânt nu se dezvoltă într-o clipă. Curajul, tăria morală, blândeţea, credinţa, încrederea statornică în puterea lui Dumnezeu de a mântui, sunt dobândite prin experienţă de ani. Copiii lui Dumnezeu îşi vor sigila soarta printr-o viaţă de sfântă străduinţă şi hotărâtă alipire de ce este drept.
49:13 NU E TIMP DE PIERDUT
49:14 Nu avem timp de pierdut. Nu ştim cât de curând se va termina timpul verificării noastre. Veşnicia se desfăşoară înaintea noastră. Cortina este aproape să se ridice. În curând, vine Hristos. Îngerii lui Dumnezeu caută să ne atragă de la noi înşine şi de la lucrurile pământeşti. Să nu-i lăsăm să muncească în zadar.
49:15 Când Hristos Se înalţă în Sfânta sfintelor, Îşi dezbracă hainele de Mijlocitor şi Se îmbracă cu hainele răzbunării, se va auzi decretul: "Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe Cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe. Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui." (Apoc. 22,11.12) Vine o furtună, nepotolită în furia ei. Suntem pregătiţi să o întâmpinăm?
49:16 Nu trebuie să spunem: "Primejdiile zilelor din urmă vor veni curând asupra noastră". Ele au şi venit. Acum avem nevoie de solia Domnului, care să taie miezul şi măduva plăcerilor, purtărilor şi patimilor omeneşti.
49:17 Minţile care s-au dedat cugetelor neînfrânte trebuie să se schimbe. "Încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: 'Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt.'" (1 Petru 1,13-16). Cugetele trebuie concentrate asupra lui Dumnezeu. Acum este timpul să depunem eforturi zeloase spre a învinge înclinaţiile fireşti ale inimii de carne.
49:18 Străduinţele noastre, abnegaţia noastră, stăruinţa noastră, trebuie să fie proporţionale cu nemărginita valoare a ţintei pe care o urmărim. Numai biruind aşa cum a biruit Hristos vom câştiga cununa vieţii.
49:19 NEVOIA RENUNŢĂRII LA SINE
49:20 Marea primejdie a omului stă în a se înşela singur, a nutri înfumurare, despărţindu-se astfel de Dumnezeu, izvorul puterii lui. Înclinaţiile noastre fireşti, dacă nu sunt îndreptate de
49:21 Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, au în ele seminţele morţii morale. Dacă nu suntem legaţi cu hotărâre de Dumnezeu, nu putem rezista efectelor pângăritoare ale iubirii de sine, îngăduinţei de sine şi ispitei de a păcătui.
49:22 Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră. Trebuie să avem o adevărată cunoaştere de noi înşine. Hristos îl poate mântui numai pe acela care recunoaşte că este păcătos. Numai dacă ne dăm seama de completa noastră neajutorare şi renunţăm la orice încredere în noi, vom avea parte de puterea divină.
49:23 Nu numai la începutul vieţii creştine trebuie să fie făcută această renunţare. Ea trebuie reînnoită cu fiecare pas de înaintare spre cer. Toate faptele noastre bune depind de o putere din afara noastră; de aceea este nevoie de o continuă îndreptare a ini-mii către Dumnezeu, o constantă şi zeloasă mărturisire a păcatului şi umilire a sufletului înaintea Lui. Primejdiile ne împresoară; şi noi suntem în siguranţă numai dacă ne simţim slăbiciunea şi ne prindem cu mâna credinţei de puternicul Eliberator.
49:24 INTERESELE CELE MAI ÎNALTE CER ATENŢIE
49:25 Trebuie să ne îndepărtăm de la o mie de lucruri care ne cer atenţie. Sunt lucruri care ne consumă timpul şi cer preocupare, dar la sfârşit nu aduc nimic. Interesele cele mai înalte cer o atenţie încordată şi o străduinţă care deseori este acordată lucrurilor oarecum neînsemnate.
49:26 Acceptarea de teorii noi nu aduce o viaţă nouă în suflet. Chiar şi cunoaşterea faptelor şi teoriilor, importante în ele însele, este de o mică valoare, dacă nu sunt aplicate practic. Trebuie să simţim răspunderea de a da sufletelor noastre hrană care să dea putere şi să stimuleze viaţa spirituală.