Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.8

Mărturii pentru comunitate vol.8 48:2


48:2 Mulţi care caută să se pregătească pentru lucrarea Domnului socotesc că este esenţial să acumuleze cantităţi apreciabile de scrieri istorice şi teologice. Ei îşi închipuie că studierea acestor volume le va fi de mare folos, spre a afla cum să se apropie de oameni. Aceasta e o greşeală. Când privesc rafturile ticsite cu aceste cărţi, unele dintre ele arareori deschise, mă gândesc: De ce se cheltuiesc bani pentru ceva ce nu este pâine? Capitolul 6 din Ioan ne spune mai mult decât se poate găsi în asemenea lucrări. Hristos spune: "Eu sunt Pâinea vieţii. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă." (Ioan 6,35.63) Există un studiu al istoriei ce nu trebuie condamnat. Istoria sacră era una dintre materiile studiate în şcolile profeţilor. n raportul privitor la purtarea lui Iehova faţă de neamuri, erau însemnate urmele paşilor Săi. La fel şi azi trebuie să privim purtarea lui Dumnezeu cu naţiunile pământului. Trebuie să vedem în istorie împlinirea profeţiei, să cercetăm lucrările Providenţei în marile mişcări de reformaţiune şi să înţelegem desfăşurarea evenimentelor în mersul naţiunilor înainte, către conflictul final al marii controverse. însă prea adesea motivul celor care studiază această mulţime de cărţi nu este neapărat acela de a dobândi hrană pentru minte şi suflet. Este ambiţia de a fi familiarizat cu filozofii şi teologii, dorinţa de a le prezenta oamenilor creştinismul în termeni şi fraze savante.