Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.8

Mărturii pentru comunitate vol.8 47:11


47:11 Mulţi consideră că, pentru a dobândi o educaţie, trebuie să studiezi lucrările scriitorilor care învaţă necredincioşia, deoarece lucrările lor cuprind strălucitoare perle ale gândirii. Însă cine a stat la originea acestor perle ale gândirii? Dumnezeu şi numai Dumnezeu. El este izvorul oricărei lumini. De ce să ne facem cu greu drum prin mulţimea de rătăcire, cuprinsă în lucrările păgânismului şi ale necredincioşilor, în căutarea câtorva adevăruri intelectuale, când ne stă la îndemână tot adevărul? Există un motiv pentru care oamenii aceştia dau uneori pe faţă o înţelepciune deosebită. Satana a fost educat în curţile cereşti şi el cunoaşte atât binele, cât şi răul. El amestecă cele preţioase cu cele de rând şi în aceasta stă puterea lui de a amăgi. Dar oare, fiindcă Satana s-a îmbrăcat în hainele strălucirii cereşti, urmează să-l primim ca pe un înger de lumină? Ispititorul îşi are unelte educate după metodele lui, inspirate de spiritul lui şi potrivite lucrării lui. Oare să conlucrăm cu ei? Să primim lucrările uneltelor sale ca fiind esenţiale pentru dobândirea educaţiei? "Cine poate scoate un lucru curat din cel necurat? Nimeni." (Iov 14,4, în trd. engl.). Ne putem aştepta oare ca tinerii să dobândească principii creştine şi să-şi dezvolte caractere creştine, în vreme ce educaţia le este în mare măsură influenţată de învăţăturile păgânilor, ateilor şi necredincioşilor?